Peste un milion de euro au fost alocaţi în ultimii doi ani pentru perfecţionarea angajaţilor din aeroporturi
0
Peste 600 de angajaţi cu funcţii de execuţie din aeroporturile româneşti au fost pregătiţi prin programul de Formare profesională în transportul aerian, finanţat din bani europeni.
În perioada 2011 – 2013 au fost pregătiţi 604 angajaţi ai aeroporturilor din domeniile resurse umane, inspectori, operatori de sisteme şi aparatură de control, dar şi agenţi de curăţenie ai aeroporturilor şi avioanelor.
Programul, în valoare de 1.400.000 de euro, fonduri obţinute prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a fost implementat de Asociaţia Aeroporturilor din România în parteneriat cu compania Siveco SA şi a inclus 45 de cursuri de perfecţionare pentru angajaţi ai aeroporturilor din Bucureşti, Timiş, Cluj, Maramureş, Bihor, Constanţa, Iaşi şi Sibiu. Cei mai mulţi participanţi la cursuri au fost angajaţi în aeroporturile din Cluj (121), Constanţa (108) şi Timişoara (98). Doar 37 de persoane din Bucureşti au participat la cursurile de perfecţionare organizate de Asociaţia Aeroporturilor prin intermediul programului ”Formare profesională în transportul aerian”.
FInanţare europeană pentru calificarea femeilor de serviciu
Managerul proiectului, Daniel Idolu, a explicat că era nevoie de cursuri de perfecţionare pentru angajaţii aeroporturilor din România, mai ales pentru personalul executant - operator dispecer, agent curăţenie sau analist resurse umane.
“De cele mai multe ori cursurile de perfecţionare se organizează pentru angajaţii care au o funcţie de conducere. Noi am vrut ca, prin acest proiect, să beneficieze de training şi persoanele care nu fac parte din echipele de management, astfel încât aeroporturile să aibă personal calificat în toate sectoarele şi să arătăm că toţi cei care lucrează în aeroport sunt parte dintr-un sistem. Astfel, este la fel de important ca şi bagajiştii şi personalul de curăţenie, spre exemplu, să îşi facă treaba cu profesionalism”, a spus Idolu.
La rândul său, directorul Direcţiei de Aviaţie Civilă din cadrul Ministerului Transporturilor, Cătălin Radu, a declarat că oamenii sunt în acest moment cel mai important asset al aeroporturile şi că este, deci, esenţială investirea în cursurile de calificare ale angajaţilor.
“Acesta este primul proiect pentru pregătirea angajaţilor din industria aeronautică finanţat cu bani europeni. Sper că nu va fi ultimul. Asociaţia Aeroporturilor şi-a arătat prin intermediul acestui proiect puterea de inovare şi de adaptare la cerinţele de astăzi ale pieţei muncii din această industrie”, a mai spus Radu.
Preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România, David Ciceo, a subliniat însă că aviaţia civilă românească se situează pe locuri fruntaşe în România.
“În ceea ce priveşte siguranţa în aviaţia civilă, România se situează pe un respectabil loc patru în Europa şi pe locul 10 în lume. Sperăm însă că prin intermediul acestor cursuri am reuşit chiar să îmbunătăţim aceste rezultate”, a spus Ciceo.
Calificările angajaţilor din aeroporturi pe bani europeni
Ţinta proiectului în momentul demarării era ca 600 de angajaţi ai aeroporturilor să beneficieze de cursurile de specializare. Dintre aceştia, jumătate trebuiau să fie femei. La 19 aprilie, Asociaţia Aeroporturilor avea 604 participanţi la cursuri, dintre care 292 erau angajaţi femei. De aceea, în luna mai se vor mai organiza cursuri pentru încă 8 angajaţi femei, astfel încât Proiectul să se încheie conform ţintei stabilitate.
Din cei 600 de angajaţi, 17% au participat la cursuri pentru operatori dispeceri şi tot atâţia la cursuri de Tehnologia informaţiilor şi telecomunicaţiilor. 14% dintre participanţii la cursuri erau agenţi de curăţenie, iar 12% dintre ei, angajaţi în aeroporturi ca tehnicieni ecologi, au participat la traininguri despre protecţia calităţii mediului.
9% dintre angajaţii departamentelor de resurse umane au participat la cursuri de perfecţionare în acest domeniu. Directorul Direcţiei Aeroporturi din cadrul Autorităţii Aeronautice Civile Române, Ovidiu Trăichioiu, a explicat că munca celor de la resurse umane este extrem de importantă şi dificilă, mai ales în lumina alinierii României la toate reglementările Uniunii Europene.
“Fişele de evaluare, cerinţele postului ocupat de angajat, toate acestea trebuie perfect planificate şi aliniate unei strategii. Nu putem stabili toate aceste lucruri la şuetă, iar normele europene ne obligă să fim întotdeauna la curent cu tot ceea ce ştiu şi fac angajaţii noştri. De aceea, departamentul de resurse umane, fiind cel care trebuie să completeze corect şi la termen toate aceste fişe şi dosare, trebuie să fie şi foarte bine pregătit”, a spus Trichinoiu.