Păsuim datornicii de bună credinţă sau îi aruncăm în stradă?

Proiectul meu de lege privind amânarea executării silite cu doi ani pentru datornicii de bună credinţă a ajuns în sfârşit în dezbatere la Camera Deputaţilor. Dincolo de controversele pe care le-a iscat, rămâne întrebarea fundamentală: păsuim datornicii de bună credinţă sau îi aruncăm în stradă?

Ştiu câte implicaţii economice are un asemenea proiect prin care am prevăzut ca anumite categorii de datornici care sunt puse în imposibilitatea de a-şi achita ratele către bănci sau restanţele la utilităţi să beneficieze de o amânare de doi ani a executării silite pentru a avea timp să-şi revină financiar şi să-şi reia achitarea datoriilor (mai multe detalii pe site-ul Camerei Deputaţilor). S-a motivat că băncile şi firmele de utilităţi ar avea pierderi foarte mari. Contraargumentez cu faptul că locuinţele scoase la vânzare vor fi tranzacţionate în pierdere (s-a dezvoltat un sistem pervers în acest sens, prin amânarea repetată a vânzării), iar contravaloarea lor în urma desfăşurării procedurii nu va fi suficientă nici măcar pentru a acoperi cuantumul datoriei. Şi atunci nici instituţia creditoare nu-şi recuperează prejudiciul, iar familia respectivă rămâne pe stradă. Cei care ar pierde de fapt cel mai mult în urma acestei legi ar fi rechinii imobiliari care au dezvoltat un sistem de licitare în pierdere prin care apartamentele scoase la mezat ajung să se vândă cu 25 la sută din valoarea lor. În urma acestei proceduri, ce şanse de revenire mai are familia care s-a trezit aruncată în stradă?

Semnele sunt bune pentru România. Guvernul condus de premierul Victor Ponta a stabilizat ţara şi economia şi există investiţii mari care vor intra în ţara noastră. Acest lucru înseamnă crearea de locuri de muncă, exact cele care ar putea aduce salvarea datornicilor şi le-ar da posibilitatea să-şi reia plata ratelor restante. Dar trebuie să le dăm timp, să nu-i punem în imposibilitatea de a se mai angaja şi de a avea grijă de familiile lor. Să fim realişti, cine va angaja un om rămas pe drumuri? Cum ar putea el să funcţioneze normal avându-şi locuinţa pe stradă sau fiind nevoit să se refugieze la ţară, undeva unde mai are un acoperiş de la rude sau de la părinţi? Ce şanse mai sunt să se reintegreze ulterior conform cu pregătirea şi cu aspiraţiile sale? Luaţi în considerare că legea se adresează familiilor cu copii. O dramă a pierderii locuinţei i-ar afecta pe aceştia într-un mod iremediabil.

Acestea sunt, în mare, motivele pentru care am scris şi am depus acest proiect de lege şi chiar dacă ştiu că el este perfectibil, cred totuşi că România are nevoie de o mână de ajutor întinsă datornicilor de bună credinţă care fac tot ce le stă în putinţă să îşi plătească ratele sau utilităţile, doar că impasul economic general i-a legat de mâini şi de picioare pentru o perioadă de timp. Cum putem să stăm nepăsători şi să nu înţelegem că au ajuns în această situaţie din motive independente de voinţa lor?

Imaginaţi-vă ce ar însemna să vă treziţi daţi afară din casă şi, pe deasupra, să rămâneţi datori în continuare pentru că vânzarea locuinţei, gestionată de şmecheri, va fi amânată până când nu va mai valora decât o parte din datorie.  

În perioada marii creditări, românii s-au bazat pe anumite salarii sau venituri de alt ordin care nu păreau ameninţate de nimic. Au venit tăierile PDL, a crescut şomajul, efectele crizei au muşcat în carne vie, iar aceşti români s-au trezit fără veniturile care le asigurau un trai decent. Acum, România îşi revine din coma în care au aruncat-o guvernările pedeliste şi tocmai de aceea e nevoie să-i păsuim pe aceşti oameni până când lucrurile sunt repuse cu totul pe făgaşul normalităţii, iar ei îşi pot relua achitarea datoriilor.

Statul însuşi va plăti foarte scump abandonarea datornicilor, situaţie care va genera costuri sociale imense. Ca să nu mai vorbesc de urmările psihologice şi umane ale acestei drame din care mulţi nu îşi vor mai reveni niciodată. Imaginaţi-vă ce ar însemna să vă treziţi daţi afară din casă şi, pe deasupra, să rămâneţi datori în continuare pentru că vânzarea locuinţei, gestionată de şmecheri, va fi amânată până când nu va mai valora decât o parte din datorie. Este o monstruozitate căreia trebuie să-i punem capăt. Această lege, moratoriul pentru amânarea executării silite a cetăţenilor persoane fizice din imobile cu destinaţie de locuinţă, poate reprezenta şansa a zeci de mii de familii de a duce o viaţă normală.

Art. 47 din Constituţie, la alin.  (1), spune că ”Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. Am iniţiat acest proiect de lege în spiritul acestei prevederi constituţionale, nu pentru a încuraja rău-platnicii, aşa cum m-au acuzat unii. Eu cred că românii care au intrat în spirala datoriilor sunt conştiincioşi şi că, dacă ar putea, nu ar rămâne restanţi nici măcar cu un leu. Dar dacă sunt în imposibilitatea de a-şi achita obligaţiile, iar acest lucru le ameninţă siguranţa şi continuitatea unui trai normal, atunci avem datoria de a-i sprijini pentru că de bunul mers al familiilor lor depinde bunul mers al ţării întregi. Mai amintesc doar că şi alte ţări au impus asemenea măsuri în faţa disperării cetăţenilor, Spania fiind cel mai elocvent exemplu. Nu văd atunci de ce nu ar putea şi România să se pună scut în faţa impasului economic prin care au trecut cetăţenii ei. O face, până la urmă, pentru sine şi pentru viitorul său ca naţiune!