Organele unui copil de 10 ani, aflat în moarte cerebrală, folosite pentru a salva trei vieţi. Ficatul a ajuns la o fetiţă de aceeaşi vârstă cu micuţul donator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii unui copil de 10 ani, aflat în moarte cerebrală, şi-au dat acordul ca organele acestuia să fie prelevate FOTO Adevărul
Părinţii unui copil de 10 ani, aflat în moarte cerebrală, şi-au dat acordul ca organele acestuia să fie prelevate FOTO Adevărul

Părinţii unui copil în vârstă de 10 ani, ajuns în comă la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti după ce poarta de pe un teren privat de fotbal din localitatea dâmboviţeană Glodeni a căzut peste el, şi-au dat acordul ca organele fiului lor să fie prelevate, întrucât băiatul a intrat în moarte cerebrală.

Astfel, ficatul a fost prelevat şi a ajuns la o fetiţă de zece ani din Republica Moldova, în timp ce rinichii au fost trasplantaţi la doi pacienţi de la Spitalul Fundeni, care se aflau pe lista de aşteptare.

Victor Zota, coordonatorul naţional pe transplant, a precizat că prin gestul umanitar al familiei băiatului care a acceptat prelevarea vor fi salvate trei vieţi - o fetiţă din Republica Moldova, căreia îi va fi transplantat ficatul şi două femei în vârstă de 33 de ani şi, respectiv, 34 de ani, „cu constituţie de copil, adică mai slabe şi micuţe, care vor primi câte un rinichi”.

Bunicul copilului a declarat că, sâmbătă, băiatul a mers, împreună cu tatăl său, la un meci de fotbal desfăşurat pe un teren privat din oraşul Pucioasa. La un moment dat, băiatul a intrat pe teren, în spatele unei porţi şi s-a agăţat de bară. Poarta, de peste 200 de kilograme şi care nu era prinsă în pământ, a căzut peste el.

Copilul era elev în clasa a III-a şi avea rezultate foarte bune la învăţătură fiind, de asemenea, înscris la o echipă de fotbal de juniori.

Maraton de transplanturi

„Lucrez de atâţia ani în transplant, dar atunci când avem donator un copil, ni se taie respiraţia”, a spus Victor Zota, citat de Mediafax. Acesta a adăugat că echipa de chirurgi din Clinica de Urologie şi Transplant Renal Fundeni a început în această dimineaţă un maraton de transplaturi cu organe prelevate de la rude sau alţi donatori, fiind astfel salvate cinci persoane.

Ceilalţi donatori sunt un bărbat de 54 de ani, care va salva alte trei vieţi, după ce vor fi realizate un transplant de ficat şi două de rinichi, precum şi sora unui pacient care îi donează fratelui un rinichi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite