„De dragul” cititorilor ţiganofobi, care sunt relativ puţini însă extrem de vocali, cât şi pentru ştiinţa fostului preşedinte Băsescu care numai ce a scos una pe gură înc-o zicere demnă de o sancţiune din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, din o să încerc să fac un clasament al lor, grupându-le pe categorii. Adnotările sunt adresate celor ce le proliferează:

- Categoria „La dracu’ cu ţiganii tăi hoţi şi nespălaţi, că ne faceţi de râs” – cea mai des întâlnită. Da, bre, ţiganii ciordesc. Cartofi, portofele, lănţişoare şi alte acareturi ce îi pot ajuta să se lupte cu sărăcia. Sunt mult mai mulţi cei care nu fură şi sunt oameni de toată isprava, muncind la greu pentru fiecare bănuţ pe care îl câştigă, însă pe principiul „contează ce se vede cel mai tare”, pot înţelege că ai percepţia asta. Eu mi-i asum pe toţi „ai mei” care ascultă muzică proastă şi sunt gălăgioşi exact în aceeaşi măsura în care ţi-i asumi şi tu pe cei ce au devalizat Banca Religiilor, pe cei ce au creat schema FNI, pe Voiculescu, Iacubov, Hrebenciuc, Adamescu, Pinalti, Vâlcov, Udrea, Copos şi mulţi, mulţi alţii care, români ca tine, au ciordit miliarde. De asemenea, sper să ti-l asumi pe vecinul care ciordea de la cooperativă şi din fabrica, pe melteanul care se îmbată şi dă cu pumnul, pe Cap de Porc, pe violatorii de la Vaslui, pe criminalul din satul X sau pe preotul acuzat de pedofilie. Cum, tu nu ai nicio treabă cu ăştia?! Păi eu de ce trebuie să fiu responsabil cu infractorii din „neamul” meu?

Cât despre aia cu mirosul, nu pot să spun decât că remarca denotă multă inteligenţă, mai ales atunci când vine de la locuitorii unei ţări în care trăiesc oamenii care au cel mai mic consum de săpun, detergent şi pastă de dinţi din Europa. Oare să te invit să mergem pe orice rută de autobuz (orăşenească sau pre-orăşenească) să testăm această realitate, la faţa locului?

 - Categoria „Trimiteri la Bug/Antonescu” – des întâlnită. Şi aici e nasol, că parte dintre ai mei chiar au fost p-acolo şi s-au întors. Nu ştiu de ce s-au întors aici şi nu au plecat oriunde numa’ să nu revină în ţara care i-a deportat, ştiu însă că ai mei au iubit ţara asta mai mult decât mulţi alţii (altfel nu şi-ar fi încurajat copiii să facă şcoli militare şi să servească Armata Română). În plus, nostalgia pe care ai dezvoltat-o faţă de regimul Antonescu înseamnă că tu chiar crezi că regimul ăla a fost ok, ceea ce te transformă într-un mic dezaxat.

- Categoria „Te-ai trezit tu să vorbeşti de... (subiectul x), în loc să vezi de ţiganii tăi” – des întâlnită. În sociologie, identitatea este un termen generic pe care îl folosim atunci când facem referire inclusiv la afilierile unei persoane la diverse grupuri. Cu alte cuvinte eu sunt, în acelaşi timp, bărbat, burtos, chelios, absolvent de studii superioare, soţ, heterosexual, creştin ortodox, gălăţean, locuitor al sectorului 4 din Bucureşti, bucureştean, elector, cetăţean roman, etnic rom, manelist, pop-rocker, etc. Aceste identităţi multiple, pe care eu le am în aceeaşi măsură în care fiecare dintre noi are o sumedenie de identităţi cu care se joacă, îmi dă dreptul, în ciuda faptului că pentru tine sunt doar un ţigan (restul identităţilor fiindu-mi negate), să-mi spun părerea despre ce se întâmplă în grupurile la care îmi clamez identitatea. Da, mă, ştiu! Te oftici rău că îndrăznesc să vorbesc despre România, despre politică, despre corupţie şi despre tot ceea ce pare că are legătură doar cu tine, pentru că asta te face pe tine să înţelegi că pot fi, şi sunt, egalul tău. Sunt sigur că în accepţiunea ta, a celui ce mă jigneşti, eu, fiul ţigăncii sămânţărese analfabete de la Galaţi, ar trebui să fiu bucuros, şi să-ţi mulţumesc, pentru ca sunt „tolerat”. Să mă bucur că am „drepturi” în „ţara ta”. Faptul că „îndrăznesc” să chestionez calitatea serviciilor oferite de acele drepturi considerând că România, tara in care ai mei trăiesc de 1000 de ani, este şi ţara mea, faptul că pot fi mândru că sunt român fără să simt nevoia să vituperez idei naţionaliste, faptul că mă doare de ce se întâmpla în jurul meu etc., te face să postulezi că tu eşti „mai român” decât mine. Stai liniştit, „mai român” nu există. Ideea asta, introdusă de nişte frustraţi, e doar un construct pe care unii dintre voi, ăştia mai naţionalişti, îl fluturaţi din când in când, fără să fiţi în stare să-l operaţionalizaţi.

Categoria „ Mai bine fă ceva pentru ai tăi (a se citi ţigani) decât să iţi dai cu părerea” – frecventăDe 19 ani fac ce pot pentru „ai mei”. Împreună cu colegii mei am schimbat legi, am construit case, am refăcut drumuri, am oferit burse de studiu, am sprijinit mici afaceri, am creat locuri de muncă, am dezvoltat reprezentarea la nivel local şi am sprijinit un proces educaţional de calitate pentru sute, poate mii, de copii. Împreună cu ai mei colegi, am scris rapoarte şi cercetări, am organizat dezbateri, am făcut conferinţe, am demonstrat inclusiv pentru drepturile tale, am protestat, am denunţat reţele de trafic şi am fost în zone de conflict. Am încercat, si încă încerc, să fac din ţara mea un loc mai frumos în care oamenii să se bucure de diversitate şi de pace socială şi să contribuie la o România mai bună în care copiii noştri să se dezvolte altfel. Am lucrat la o imagine mai buna a tarii mele, am sprijinit procesul de ridicare a vizelor în Canada, la realizarea documentelor programatice financiare UE-Romania, la reforma curriculară şi la dezvoltarea unor măsuri de dezvoltare socio-economica pentru diverse alte grupuri vulnerabile. M-am luat la trânta cu proxeneţii, m-am ridicat împotriva corupţiei şi am reacţionat fată de orice lider, politic sau nu, care a considerat că puterea cu care a fost mandatat trebuie folosită discreţionar şi în interes personal. Nu fac asta pentru a primi laude ci o fac pentru că sunt convins că România este ţara noastră, a tuturor, indiferent de etnie, sex, orientare religioasă sau sexuală, stare socială şi rezidenţă etc., şi că ea, ţara, este fix aşa cum o facem noi să fie în fiecare zi. România este ţara mea frumoasă pe care o iubesc şi pentru care muncesc zi de zi, cu drag şi din drag. Chiar dacă o fac, cu precădere, pentru cetăţenii ei de etnie romă.

De mic am fost învăţat să nu accept limitările şi constrângerile de acest gen. Să înţeleg că principalul meu judecător îmi este propria-mi conştiinţă şi că întotdeauna trebuie să mă centrez pe ce pot face azi mai bine faţă de ceea ce am făcut ieri. „Limita ta este Cerul”, îmi spunea mama aproape zilnic în timp ce ma învăţa sa fiu om.

Îmi pare foarte rău că cei din familia mea sunt afectaţi atunci când sunt făcut „cioară”, „borât” sau, şi mai rău, mi se spune că trebuie să îmi văd de ale mele şi că „îmi depăşesc condiţia”. Îi văd de multe ori timoraţi şi jenaţi în momentul în care citesc reacţii de genul celor care au generat acest articol şi nu pot decât să le zâmbesc, sperând ca vor reuşi să treacă peste. Îmi pare rău că nu pot, şi nu vreau, să „mă ascund” identitar şi să-mi neg originile. Îmi pare rău că trebuie să facă faţă celor care cred că ne sunt superiori doar pentru că nu sunt romi. Îmi pare tare rău, însă dacă aş face toate astea nu aş mai fi eu. Cei din jurul meu ar sta lângă un străin, lângă un construct social amorf ce ar avea senzaţia unei false securităţi dar s-ar alege cu sufletul sfâşiat.

Eu sunt Gelu. Sunt copilul părinţilor mei. Sunt om. Sunt rom. Sunt român. Sunt cel ce nu acceptă că nu poate să se ridice mai sus decât alţii cred că trebuie s-o facă. Si toate aceste identităţi îmi dau dreptul să spun ce gândesc!

PS. Pun un link către un film, realizat cu ai noştri colegi de la UNICEF, pe care îl prezentam copiilor în şcoli. Sper ca acesta sa inspire cât mai multi copii sa rupă limitele în care unii adulţi ii plasează: https://www.youtube.com/watch?v=ofY6FXMXNEA&t=49