UPDATE Motivele pentru care s-a renunţat la greva generală din Sănătate. Biologii şi biochimiştii vor picheta vineri ministerul Sănătăţii şi ministerul Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conflictul acut din sistemul de sănătate pare să se fi aplanat pentru moment. Asta după ce în urma unor dezbateri intense, care au durat 12 ore, sindicaliştii de la Sanitas şi cei de la Solidaritatea Sanitară au decis să renunţe la greva generală anunţată pe 11 mai.

UPDATE Ordinul Biochimiştilor, biologilor şi chimiştilor din sistemul sanitar a anunţat că va picheta, vineri, sediile Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii, între orele 10.30 - 12.30, pe marginea nemulţumirilor legate de salarizarea din sistemul de sănătate. 

Problemele din sistem sunt însă acolo, arată specialiştii, care susţin că deşi guvernanţii au venit cu o serie de promisiuni, asumându-şi inclusiv modificarea legii salarizării unitare, nu s-a specificat clar de unde vor proveni sursele de finanţare pentru plata gărzilor, scoase de sub plafonul de 30% stabilit prin lege. Aceasta este doar una dintre măsurile luate de guvernanţi, după ce inclusiv medicii, ale căror salarii au fost majorate, s-au plâns că gărzile nu mai sunt atractive din punct de vedere financiar. 

„În clipa în care spui că scoţi gărzile din plafonul de 30% vine întrebarea dacă s-a suplimentat suma pentru spital sau totul cade în cârca directorilor de unităţi sanitare, nevoiţi să plătească gărzile din veniturile proprii ale spitalelor. Dacă va fi aşa, practic aceste gărzi vor fi plătite din banii de medicamente. Nu e suficient să modifici legea salarizării unitare, e necesar să fie aprobate şi finanţări suplimentare, or spitalele au deja bugetele aprobate”, a explicat, pentru „Adevărul”, specialistul în politici de sănătate Sorin Paveliu. 

Cum vor fi acordate compensaţiile financiare

Potrivit acestuia, un alt anunţ făcut de guvernanţi, cel referitor la compensaţiile financiare pe care ar trebui să le primească personalul ce a pierdut bani la leafa din aprilie, este din nou învăluit în ceaţă. 

„Nu e în regulă să se acorde compensaţii financiare, de unde se acordă aceste compensaţii? Sub ce formă vor fi ele acordate? Prime nu poţi să dai pentru că îţi încalci ordonanţa de urgenţă. Nu există niciun fel de lămuriri în ceea ce priveşte compensaţiile şi, mai ales, nu se specifică ce surse de finanţare sunt. Aşa cum a fost formulat comunicatul Guvernului în urma negocierilor de ieri (marţi - n.r.), se înţelege că greul acoperirii acestor sume cade pe umerii bugetului spitalului. Pentru mine, asta înseamnă că se vor lua bani de la medicamente. În clipa în care negocierile se vor transforma în nişte acte normative aceste necunoscute trebuie lămurite”, a completat expertul. 

Mai mult, Paveliu subliniază că legea creează multe discrepanţe tocmai din prisma faptului că ordonatorul de credite este diferit: în unele cazuri, acesta e Ministerul Sănătăţii, în altele este reprezentat de autorităţile locale, ce au la dispoziţie mai mulţi bani. 

Medic-demisionar: „Ne lovim de moarte zilnic”

Pe lângă aspectul legat de gărzi, negocierile purtate între oficiali şi reprezentanţii sindicatelor s-au mai axat pe alte şase puncte care, susţin aceştia, şi-ar fi găsit rezolvare.

„Am făcut calcule peste calcule, am încheiat un acord cu şapte puncte importante: acordarea de compensaţii pentru cei care au pierdut venituri, creşterea posibilităţii depăşirii pragului de 30% pentru spitalele monospecialitate şi serviciile de ambulanţă şi acoperirea sumelor, excluderea sporului de gardă, reluarea negocierilor în contractul colectiv de muncă, reformularea modalităţii încadrării directorului de îngrijiri pentru că existau pierderi, şi reîntoarcerea la vechea formă a legii şi echivalarea funcţiilor de moaşe cu asistentele medicale”, a declarat Leondard Bărăscu, preşedintele Sanitas.  

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite