Ministerul Sănătăţii: Aprovizionarea cu vaccin antigripal poate fi extinsă până la trei milioane de doze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape trei milioane de doze de vaccin antigripal vor putea fi achiziţionate de Ministerul Sănătăţii în prima etapă de vaccinare care va începe în a doua jumătate a lunii noiembrie. Bugetul total alocat este de şapte milioane de lei.

„Gripa reprezintă o mare provocare, pentru că este o problemă majoră de sănătate publică. Cifrele confirmă acest lucru. Milioane de oameni, mai exact trei milioane pe an, fac forme severe şi există şi un număr important de persoane care decedează, până la jumătate de milion pe glob. (...) E o problemă reală şi primim cazuri într-o formă gravă, severă, care pun în pericol viaţa pacienţilor”, a spus secretarul de stat Dorel Săndesc la conferinţa „Campania de informare privind gripa”, organizată de agenţia Mediafax.

Săndesc a subliniat că prevenţia este extrem de importantă, precizând că, anul acesta, Ministerul Sănătăţii a încheiat procedura de licitaţie pentru 500.000 de doze de vaccin, care vor fi direcţionate, din a doua parte a lunii noiembrie, către cabinetele medicilor de familie. Acesta a mai spus că bugetul total alocat a fost de şapte milioane de lei.

„Am făcut un contract cadru multianual, astfel încât acum avem asigurată aprovizionarea a până la trei milioane de doze şi flexibilitatea achiziţionării. Acum avem 500.000 de doze şi, dacă va fi o deschidere a populaţiei, vom putea suplimenta. Acest efort este făcut pentru a oferi gratuit aceste vaccinuri unor categorii de risc: copii de la şase luni la cinci ani, gravide şi persoane vârstnice, la care se adaugă personalul medical, expus prin natura profesiei”, a adăugat Dorel Săndesc.

Secretarul de stat a precizat că acest program nu se poate derula fără sprijinul medicilor de familie.

„Prevenţia este importantă, iar vaccinarea este esenţială, alături de celelalte măsuri de igienă: spălatul pe mâini şi evitarea contactului cu zonele aglomerate, în perioadele de epidemie", a adăugat secretarul de stat.

Directorul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, Gheorghe Peltecu, a declarat că gravidele trebuie să înţeleagă că trebuie să fie vaccinate, pentru fac parte din populaţia la risc.

„Ca obstetrician, ca preşedinte al Comisiei de obstetrică-ginecologie a Ministerului Sănătăţii, mesajul este că gravidele trebuie vaccinate şi convinse să se vaccineze", a spus Peltecu.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Campania de vaccinare gratuită împotriva gripei va începe în noiembrie

Campania Ministerului Sănătăţii (MS) de vaccinare gratuită contra gripei, cu doze cumpărate din străinătate, va debuta în noiembrie, când vor avea prioritate la imunizare 500.000 de persoane din categoria grupelor de risc.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite