METEO Sfârşitul de săptămână aduce temperaturi ridicate. De luni, revin ploile în aproape toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturi ridicate în acest sfârşit de săptămână FOTO Adevărul
Temperaturi ridicate în acest sfârşit de săptămână FOTO Adevărul

Sfârşitul de săptămână aduce vreme frumoasă şi temperaturi ridicate, cu maxime de 30 şi chiar 32 de grade Celsius în anumite zone din ţară. De luni, însă, revin ploile, anunţă meteorologii.

„Temperaturile se menţin ridicate. Sâmbătă, vremea va fi frumoasă în toată ţara, excepţie zona de vest, unde vor mai cădea ploi. În Lunca Dunării vor fi temperaturi care ajung chiar şi la 32 de grade Celsius”, au explicat reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Duminică, în schimb, vor fi semnalate ploi în anumite zone din regiunea de vest, au completat specialiştii. „Cu toate acestea, în Estul şi Sud Estul ţării vremea se menţine caldă, cu temperaturi de 32 de grade Celsius în Moldova şi în Muntenia”, a precizat meteorologul de serviciu. În Capitală, vremea va fi frumoasă duminică, cu temperaturi care ajung la 31 de grade Celsius.

De luni revin ploile în toată ţara

De luni, însă, instabilitatea atmosferică se accentuează în întreaga ţară, astfel că vor fi averse şi intensificări de vânt, cu temperaturi mai mici faţă de cele din weekend. Concret, în zona de Vest vor fi temperaturi de 20 - 21 de grade Celsius şi chiar de 17 grade Celsius, atenţionează specialiştii.

„În Bucureşti vor fi temperaturi de 25 de grade Celsius, dar de marţi ploile se restrâng şi temperaturile revin la normalul perioadei”, a conchis meteorologul de serviciu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite