Marea lovitură a guvernanţilor. Combaterea bacşişului, de mână cu marea corupţie?

După aparenta intensificare a combaterii evaziunii fiscale, după arătarea pisicii micilor buticari, patroni de restaurante, şefi ai chioşcurilor de cartier, după defilarea cu uniformă şi girofar, iată că a intrat în vigoare, cu o mediatizare mult mai bună decât cea de la Cotroceni a lui Klaus, şi taxa pe atenţiile ospătarilor. A intrat în funcţiune fiscalizarea ciubucului ospătarilor. Mare lovitură dată „marii” evaziunii fiscale!

Bacşişul impozitat al ospătarilor a adus mare tristeţe în rândurile breslei din industrie, mulţi întreprinzători în domeniu, ca în toată lumea de altfel, îşi bazau afacerile şi profiturile şi pe salariile mici ale angajaţilor, compensate din plin de bacşişurile clienţilor.

Acum, dacă nu găsesc soluţii de fentare a impozitării atenţiilor, dar cred că se vor găsi căi de rezolvare a problemei, deoarece românii sunt descurcăreţi, este posibil să asistăm la o criză de personal în acest domeniu. Să nu se mai înghesuie tinerii să se angajeze la unităţile de alimentaţie publică, din cauză că dispare bacşişul care le dubla sau tripla în unele cazuri, salariile.

Dar să vedem cum se pune în practică fiscalizarea, ca să nu zic noul bir, cât venit va aduce şi cu cât va creşte punga spartă a statului.

Mare realizare a guvernanţilor! Urmează, după cum l-am văzut declarând, rânjind la camerele de filmat, pe ministrul Finanţelor Teodorovici, taxa pe ciubucul taximetriştilor.

Cât priveşte ofensiva de imagine a Guvernului împotriva evaziunii fiscale şi atacul frontal al sperietoarelor ANAF asupra micilor evazionişti, pe lângă victoriile cu care se laudă că saltă bugetul statului, aceasta are şi un impact important pentru unii dintre ofiţerii corupţi ai Fiscului. După cum se ştie, atunci când se înăspreşte legislaţia şi controalele într-un domeniu sau altul, cresc şi ofertele de şpagă, de mită, saltă cota sumelor date de către evazionişti pentru salvarea afacerii.

E clar că un patron, investitor, afacerist sau cum se mai numeşte el, care are un business mai mare sau mai mic, al cărui profit este generat masiv de evaziunea fiscală şi de alte ilegalităţi, va încerca să găsească o portiţă de scăpare, o relaţie, un om politic, un partid, un parlamentar, un ministru, o pilă, un ofiţer sau mai mulţi înţelegători, dispuşi să închidă ochii la controale, să-i ajute, deschişi la pungă şi la buzunar la şpăgile oferite de vinovat. Astfel, creşte şi cota şpăgii proporţional cu vinovăţia evazionistului şi a severităţii controalelor.

Un alt aspect este şi cel legat de faptul că, în condiţiile înăspririi legislaţiei antievaziune, se pot „întâmpla” şi multe controale la comandă, care pot proveni chiar de la comenzi politice, de la concurenţă sau din alte interese de sus. Ori controalele la comandă, se ştie, în ultimii 20 de ani, au vizat diverse şi importante interese în domeniul economic, în special al afacerilor.

Cât control şi câtă influenţă s-a comandat de sus asupra întreprinzătorilor mai mari sau mai mici, nimeni nu ştie exact din cauza fenomenului care a declanşat marea corupţie. Abia în ultimii ani începem să vedem cât de mare a fost jaful, după cercetările, anchetările şi condamnările justiţiei. Dar probabil că este infim jaful ce îl aflăm faţă de amploarea corupţiei, la nivelul întregii ţări.

Întrebarea firească, logică, principală este cine îi urmăreşte şi verifică pe cei de la Fisc, pe sperietoarele de la Antifraudă: dacă îşi fac treaba cinstit, corect, fără să fie folosiţi doar ca unelte, ca arme de intimidare, ca traficanţi de influenţă în favoarea anumitor dregători corupţi situaţi, posibil, la cârma treburilor statului român?

Realitatea ultimilor decenii ne-a arătat cât de mari „isprăvi” şi „lucruri” au făcut mulţi demnitari vremelnici aflaţi în fruntea bucatelor. De aceea trebuie să fim circumspecţi şi să vedem dacă toată această campanie de combatere a evaziunii fiscale, lansată cu mare tam-tam de cârmuirea guvernanţilor actuali, este o campanie adevărată sau una doar aşa de ochii lumii, de ochii prostimii, că doar în 2016 sunt nişte alegeri parlamentare.

Pe lângă aceste nedumeriri, ca simplii cetăţeni, să vedem ce taxe mai urmează: taxa pe prostie, impozitul pe minciuna de stat, politică, administrativă, parlamentară, prezidenţială? E posibil să avem taxe pe: incompetenţă şi iresponsabilitate? Dar taxele pe gropi când se pun? Taxa pe indecenţa publică? Taxa pe sfidarea cetăţenilor?

Şirul taxelor şi impozitelor viitoare ar putea continua fără număr, fără număr, fără număr, ca la manele. Cine ştie ce le mai trece guvernanţilor prin cap? Guvernanţi care azi îi vedem dându-se importanţi la televizor, preocupaţi până la „lacrimi” de „bunăstarea” şi ”grija” naţiei române, iar mâine, posibil, să-i vedem - exemple din trecutul recent sunt gârlă - cu cătuşe la mâini, bâiguind cu capul plecat, că sunt nevinovaţi de corupţie.