Managerul Spitalului „Victor Babeş”, despre numărul record de noi infectări: „Acum nu mai avem nimic de făcut!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Digi24.
Imagine: Digi24.

Dr. Emilian Imbri, Managerul Spitalului „Dr. Victor Babeş” din Capitală, e de părere că, odată de România a ajuns la un număr-record de noi infectări, de 7.733 de îmbolnăviri COVID-19, nu mai este nimic de făcut, decât să luăm modelul ţărilor din jurul nostru, „cu riscul unor demonstraţii”. Dr. Imbri se referă la măsura carantinei.

„Acum nu mai avem nimic de făcut, să ştiţi. Noi aveam de făcut ce trebuia să facem şi am făcut ce trebuia din martie încoace. În momentul în care ajungi în situaţia asta, în care creşte (numărul celor infectaţi) cu 500-600…Şi gândiţi-vă puţin că parcă suntem alintaţi de soartă: Germania, Franţa, Spania şi ce se întâmplă în jurul nostrum,că noi ne uităm în zona asta doar când ne ceremdrepturile, nu ne uităm să vedem prin ce trec şi ei. La ei sunt 10.000 de cazuri, 20.000 de cazuri de infectări. Să ştiţi că nici ei nu au ai multe spitale decât avem noi, dacă este să numărăm.În Bucureşti îi întrecemcu câteva spitale pe cei din Paris. Pentru că ei au un sistem de sănătate care s-a axat de zeci de ani pe medicina ambulatorie. Noi nu ne putem despărţi de paturi. Uitaţi-vă ladiscuţia pe care o avemmacum: ce ne facem că nu avem suficiente paturi, ca să cazăm întreaga populaţie a României. În mod normal am avea nevoie de vreo 18 milioane de paturi ca să fimliniştiţi, din care vreo 8 milioane să fie de terapie intensivă. Deci, nu putem să judecăm sub forma asta”, a declarat dr.Imbri la Digi24..

Carantina, ultima soluţie

Managerul Spitalului „Victor Babeş” din Capitală nu exclude varianta reîntoarcerii la carantină.

„Ce putemsă facem de aici înainte. Eu vă spun foarte clar, e părerea mea personală. Din momentul de faţă nu mai avem absolut nimic de făcut, decăt – atenţie – să respectăm cee ace trebuie să respectăm. Ceea ce trebuie să respectăm este scris, este anunţat. Dacă în urma şedinţei de astăzi – unde sunt minţi luminate care se întâlnesc sp discute despre ce ar mai putea face cineva – sigur că s-ar putea lua eventual modelul ţărilor din jurul nostru şi eventual să impunem ce se impune în ţările astea. Cu ce risc? Cu riscul pe care şi l-au asumat şi aceste ţări: cu riscul unor demonstraţii, cu riscul unor nemulţumiri fireşti. Este singurul lucru pe care mai poţi să îl faci. Să ceri o acţiune din aceasta în care să se ferească fiecare de celălalt”, a spus medicul.

Dr. Emilian Imbri spune că nu există  încă un vaccin împotriva noului coronavirus, astfel încât autorităţile au încercat, până acum, să ţină sub control răspândirea SARS-CoV-2.

„Poate o să ajungem la acel adevăr pe care fiecare s-a ferit să îl recunoască: această boală nu poate fi stăvilită decât prin nişte măsuri foarte stricte şi nu are tratament. Nu are vaccin. Ca atare,tot ce s-a făcut până acum a fost să temporizăm, să eşalonăm – e impropriu spus, dar asta este – îmbolnăvirile, de maniera să nu se îmbolnăvească foarte mulţi deodată, pentru că dacă o fac suntem în situaţia de astăzi”, a mai spus dr. Emilian Imbri.

Şedinţă de urgenţă la Cotroceni

Klaus Iohannis i-a chemat marţi, la Palatul Cotroceni, pe Nelu Tătaru şi pe Raed Arafat la o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19.

De asemenea, la şedinţă participă şi Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, însă şi candidat PSD la alegerile parlamentare.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea marţi, de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii; Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii; general dr. Ionel Paul Oprea, Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii; Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii; dr. Andreea Moldovan, Director Medical, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov; dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicină de Familie, Vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul SNMF”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele a avut şi săptămâna trecută discuţii cu ministrul Sănătăţii, dar şi cu specialişti care se ocupă de secţiile de Terapie Intensivă.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite