Luni începe Săptămâna Albă. Credincioşii pot mânca ouă, brânză şi peşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creştinii ortodocşi intră luni în Săptămâna Albă, în care pot mânca ouă, brânză şi peşte şi care precede postul Paştelui - cel mai aspru din an, care va dura până în 20 aprilie.

În Săptămâna Albă nu se mai gătesc preparate cu carne, însă sunt permise ouăle, brânza şi peştele, de două ori pe zi, iar miercurea şi vinerea, o singură dată pe zi, potrivit Mediafax.

Postul Paştelui va începe în 3 martie şi se va încheia la 20 aprilie, când se va sărbători Învierea Domnului. Acest post este considerat cel mai aspru din an - are şapte săptămâni şi doar două zile cu dezlegare la peşte, respectiv de Bunavestire (25 martie) şi de Florii (13 aprilie).

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica, ţine să sublinieze că postul nu este o "cură de slăbire", ci una a împăcării cu apropiaţii, a rugăciunii şi faptelor bune, după cum spunea şi părintele Ilie Cleopa.

În acest an, Paştele ortodocşilor este în aceeaşi zi cu cel al catolicilor, la fel cum s-a întâmplat în 2010 şi 2011. La fel se va întâmpla în 2017, la 16 aprilie, şi în 2025, la 20 aprilie. Altfel, diferenţa dintre Paştele catolic şi cel ortodox poate varia de la o săptămână la cinci săptămâni, cum s-a întâmplat în 2008.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite