Suntem şi trei moşi. Din greşeală, îi dau unuia dintre ei la gioale. Râdem şi continuăm să ne jucăm fotbal. Desculţi. Exact peste 48 de ore, la o cină de fiţe, o să aflu că este unul dintre cei mai bogaţi suedezi.
 
Hotelul e senzaţional. Nu am stat niciodată într-un loc mai fain. Nu e nimic luxos, dar e aranjat cu un gust impecabil şi ai senzaţia că eşti acasă. Patronii sunt foarte de treabă şi se poartă minunat cu Rică şi cu Ionuţ. Amândoi copiii sunt un pic nedumeriţi cu ce li se întâmplă. Mănâncă bucuroşi tot ceea ce li se oferă. Bunica obişnuia să mă ameninţe că o să-mi rupă curul dacă mă prinde că fur ceva, dar să nu refuz niciodată ceea ce primesc. Se pare că nu am fost singurul care a primit sfaturi de felul ăsta.
 
Începem dimineaţa cu o plimbare pe malul lacului, iar Ionuţ este impresionat de stivele de lemn de construcţie care stau nesupravegheate.  Este incredibil de curat, iar faptul că trece o maşină care spală strada pare o risipă de bani. E plin de raţe, gâşte şi lebede şi e o linişte incredibilă. 
 
Castelul doamnei regine e plin de tablouri. Mă gândesc că n-ar fi stricat deloc un influx de gene diferite, nu de alta, dar cele mai multe tablouri ar putea fi folosite cu succes la terapii de şoc.
 
Mobila din lemn de mahon, patul imperial, curtea interioară, tunurile de apărare şi felul absolut impecabil în care arată castelul care are mai mult de 500 de ani îi lasă pe puşti cu gura căscată.
 
Protocolul este foarte strict şi organizatorii par speriaţi de grupurile mai tuciurii, mai ales când noi ne pierdem vizitând uriaşul castel. Ne împrietenim rapid cu grupul din Africa de Sud. Sunt din ghetoul din Capetown – cântă absolut senzaţional şi au un ritm incredibil. Ionuţ e foarte încântat că poartă haine cam la fel şi că îl lasă să bată la darabana de fiecare dată când are chef. Rică e o ruşine pentru etnie – e clar afon. Peste o zi va deveni vedetă, dovedind că poate să lucreze în lemn mult mai bine decât oricare copil.
 
Ceremonia ţine vreo două ore. Regina pare o admiratoare a lui Iohannis sau că a făcut acelaşi training de robotizare în funcţii de conducere. Facem poze cu ea când ne înmânează premiul. Pozele ies superhaioase, mai ales că ţin premiul în mâna care este în spatele reginei. A doua zi un prieten face un videoclip fabulos. Îl arăt suedezilor care se prăpădesc şi ei de râs. 
 
 
Seara ne jucăm din nou în sala de sport a şcolii din Mariefred. E o şcoală veche de câteva sute de ani care arată mult mai bine decât orice şcoală din România. 
 
Rică decide că vrea să le arate copiilor cum se prinde peşte cu mâna. Grupul de copii începe să se închege, în ciuda dificultăţilor de comunicare.
 
Ajungem la hotel după 11. Copiii sunt cu gurile până la urechi, nu i-am văzut nicicând mai fericiţi. Adorm în cinci minute. Sunt frânt de oboseală şi adorm şi eu, nu înainte de a-l auzi pe Rică râzând în somn.