Fotograful român Mugur Vărzariu publică pe site-ul CNN o serie de imagini cu şi despre vrăjitoarea Brăţara: "Ea e magia. E sufletul unei familii foarte mari"
0Fotograful român Mugur Vărzariu a publicat ieri un eseu fotografic în ediţia electronică a CNN despre familia unei vrăjitoare de origine romă.
După cum scrie CNN, la început Vărzariu credea că va asista doar la un pic de vrăjitorie tradiţională, dar în fotografia lui a reuşit să expună mai mult decât magia, ci să arate magia unei comunităţi.
El a urmărit viaţa vrăjitoarei Brăţara şi pregătirea nunţii nepotului acesteia. Vărzariu a primit acceptul vrăjitoarei de a o urmări timp de patru luni.
"Ea e magie. Este sufletul unei familii foarte, foarte mari", a spus Vărzariu în CNN.
Multă lume i-a trecut pragul, căutând ajutor. "Chiar dacă vrăjitoria e adevărată sau nu, este acolo pentru ei zi şi noapte. Mai ales că e o cultură unde oamenilor le este frică să vadă un psiholog pentru că ar fi consideraţi nebuni", a spus Vărzariu.
Mugur Vărzariu a supus că iniţial a vrut să facă o poveste despre vrăjitorie, dar până la urmă "ea e. Ea e povestea". "Într-un fel, suntem o societate matriarhală. Poţi să o simţi în modul în care se comportă femeile astăzi. Vă spun, ar fi femeia conducătoare în orice societate. E uimitoare", a încheiat fotograful român.
Vrăjitoarea Brăţara a mai apărut în presa internaţională până acum. BBC a scris în 2011 despre ea, când un reporter a vizitat România. Atunci, reporterii i-au plâns de milă pentru că a suferit mult pe vremea comunismului, iar în 2011 era dezbatere pe subiectul taxelor de vrăjitorie.
Materialul fotografic complet din CNN poate fi văzut dând click pe acest link şi pe poza de mai jos.
Despre Mugur Vărzariu “Adevărul” a scris într-un amplu material. El şi-a dat demisia în 2010 din funcţia în care era, la o corporaţie şi după 15 ani de marketing, publicitate.
„Mugur nici măcar nu e fotograf. Îşi zice artist social. Când aude sau vede ceva care îl indignează se urcă în maşină, îşi ia aparatul, ajunge, se strecoară şi pozează. Îşi pune pozele pe site-ul său sau le trimite ONG-urilor. Şi astfel pozele lui ajung în paginile unor mari publicaţii din lume: „Le Monde", „The Economist", „The New York Times". „La mine, totul pleacă dintr-o dorinţă de a arăta o nedreptate socială. Nu mă duc niciodată să fac poze frumoase. Am mereu în spate o idee pe care vreau să o comunic”, spunea Mugur în “Adevărul”. Povestea completă o puteţi citi dând click aici.