Elevii şi prescolarii se întorc la şcoală astăzi, după vacanţa de primăvară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii şi prescolarii se întorc la şcoală, miercuri, după vacanţa de primăvară, care a început în 31 martie. Următoarea vacanţă este cea de vară, care va începe în 16 iunie şi se va încheia în 9 septembrie.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în 25 mai, iar pentru clasa a VIII-a, în 8 iunie.

Probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatulu se vor desfăşura în perioada 25 - 28 iunie, conform calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Afişarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie şi este urmată de depunerea contestaţiilor. Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

Evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a va începe mai devreme cu o săptămână în acest an şcolar. Astfel, prima probă scrisă a Evaluării naţionale (Limba şi literatura română) va avea loc în data de 11 iunie, următoarea probă scrisă (Matematică) se va desfăşura în 13 iunie, iar ultima probă (Limba şi literatura maternă) va fi organizată în 14 iunie. Primele rezultate vor fi afişate în 19 iunie (până la ora 12:00), iar în aceeaşi zi pot fi depuse contestaţiile, care vor fi soluţionate în perioada 20 - 22 iunie. Examenul se va încheia sâmbătă, 23 iunie, cu afişarea rezultatelor finale. Anul trecut, Evaluarea Naţională a început în 19 iunie, primele rezultate au fost afişate în 26 iunie, iar rezultatele finale au fost afişate în 30 iunie.

În luna mai, în intervalul 7-24, vor avea loc evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 7 - 10 mai. Probele scrise la limba română şi limba maternă sunt programate în 7 mai, fiind urmate a doua zi de testele de citire la cele două discipline. Proba de matematică este prevăzută pentru data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura în data de 10 mai. Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (15 mai), matematică (16 mai) şi limba maternă (17 mai). Elevii claselor a VI-a vor susţine evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 23 mai (limbă şi comunicare) şi 24 mai (matematică şi ştiinţele naturii). Conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, rezultatele EN II se comunică părinţilor şi sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor. La finalul ciclului primar, rezultatele EN IV sunt utilizate şi pentru diagnoza de sistem la nivelul acestui tip de învăţământ, iar la finalul clasei a VI-a, rezultatele au ca scop elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor şi preorientarea şcolară. De asmenea, se comunică părinţilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite