„De unde mari domni spre laudă şi-au făcut cale,/De acolo şi Vasile Vod au ceput lucrurile sale/Ca învăţături ce în ţara sa se temeluiaşte,/Nemuritor nume pe lume îşi zideaşte". Aceste rânduri sunt scrise pe spatele coperţii „Cazaniei" lui Varlaam, sub stema Moldovei. Avea dreptate autorul când scria despre nemurirea prin ctitorii a lui Vasile Lupu (1634-1653), domnitorul Moldovei.

Dar câte dintre realizările sale ar fi fost posibile fără îndemnul şi fără sprijinul Mitropolitului Varlaam? Împreună, bărbatul de stat şi omul bisericii, au „zidit" nemurirea Iaşiului...  

„Nababul" de la Iaşi

În zbuciumata istorie a Moldovei medievale, după domniile remarcabile ale câtorva voievozi precum Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, pentru un veac, cultura şi civilizaţia au stagnat. Cu atât mai luminoasă apare astăzi domnia lui Vasile Lupu, fostul vornic Lupu Coci care a primit firmanul de domnie în 1654, la vârsta de 37 de ani.

În cei 19 ani ai domniei, cu ajutorul averii sale fabuloase, Vasile Lupu s-a implicat în afacerile politice şi religioase ale acestei părţi de continent. L-a impus în fruntea Patriarhiei de la Ierusalim pe Paisie, fost egumen al Mănăstirii Galata din Iaşi. A primit recunoştinţa Patriarhiei de la Constantinopol, răscumpărând datorii de peste 2.500.000 de aspri. În plus, a plătit şi birul mănăstirilor de la Athos. Devenise un fel de protector oficial al bisericii ortodoxe în Balcani! În 1645, a fost solicitat chiar ca arbitru, într-o polemică în care se angrenaseră patriarhii Alexandriei şi al Constantinopolului.

Vasile Moţoc, din zona Putnei

Varlaam era descendent al familiei Moţocenilor, care dăduse Moldovei vornici, pârcălabi şi uricari. S-a născut în Baloteşti (Putna), în jurul anului 1580, sub numele Vasile Moţoc. În 1610, cu numele de călugăr Varlaam, era egumen al Mănăstirii Secul (judeţul Neamţ). Apreciat pentru erudiţia sa, tânărul a fost trimis de domnitorul Miron Barnovschi (1626-1629, 1933) la Moscova şi la Kiev, într-o misiune religioasă. El le-a prezentat scrisori de recomandare ţarului Mihail Feodorovici şi patriarhului Filaret Nikitici, care atestau intenţia voievodului moldovean de a cumpăra icoane pentru Mănăstirea Dragomirna.

În 1632, în timpul domniei lui Alexandru Iliaş, a fost numit Mitropolit al Moldovei, în locul lui Atanasie. Deşi, conform tradiţiei, întâietate ar fi trebuit să aibă episcopii de Roman, Huşi şi Rădăuţi. După numai doi ani, în fruntea Moldovei se instala Vasile Lupu. Cei doi au declanşat un veritabil „program cultural", care amintea de epoca Muşatinilor.

Uimirea lui Paul de Alep

În timpul domniei lui Vasile Lupu, la Iaşi, s-a construit Biserica „Trei Ierarhi", unicat al arhitecturii româneşti. Conform pisaniei (inscripţie aflată la intrarea în biserică, ce conţine date despre ctitor, motivaţia clădirii bisericii, date despre monument, n. red.), biserica a fost sfinţită în 1639, de Varlaam. Dornic să eclipseze Mănăstirea Curtea de Argeş, ctitoria domnului muntean Neagoe Basarab, Vasile Lupu a gândit de la început construcţia ca un monument somptuos.

N-a fost călător străin să nu rămână extaziat la văzul acestei impunătoare construcţii creştine. Iată ce scria, de pildă, Paul de Alep, călător străin, ajuns pe aceste meleaguri în secolul al XVII-lea: „Toată lumea este de acord a spune că nici în Moldova, nici în Ţara Românească şi nici în ţara cazacilor nu se află vreo biserică care s-o egaleze pe aceasta, nici prin ornamentaţie, nici prin frumuseţe, căci ea uimeşte pe vizitatori".

La „Trei Ierarhi" s-a ridicat un ansamblu mănăstiresc: o biserică (ridicată mai întâi), o trapeză (sala de mese la mănăstire, n. red.), case egumeneşti, chilii, o clopotniţă şi o tiparniţă. Clericul sirian Paul de Alep a descris amănunţit mănăstirea: „Această (mănăstire) este unică şi prea frumoasă; seamănă cu o cetate şi este înconjurată cu ziduri de piatră. Deasupra porţii se află clopotniţa şi orologiul oraşului, cu totul de fier cu roţi mari.

Clopotele sunt atârnate sus, pe o schelă de lemn, şi ea se găseşte în mijlocul unei chilii. Un odgon de sârmă pătrunde prin tavan sus, până la marginea clopotului celui mare; de acest odgon este atârnat un ciocan greu de fier. Când e vremea să bată, o bucată lungă de lemn iese din fereastra turnului şi, la cea mai mică atingere, pune în mişcare clopotul cel mic atârnat la capătul lui".

Decor original

Decorul era original, cu ornamente de origine armeano-gregoriană, neobişnuite pentru Evul Mediu românesc. „Într-o perioadă caracterizată prin reconsiderări conceptuale care au vizibile ecouri şi în plan artistic, monumentul oferă epocii soluţia spectaculoasă a unei noi sinteze (...) între arta (arhitectura) tradiţională românească şi arta orientală sau, mai exact, are loc grefarea pe fondul tradiţional local al artei moldoveneşti a unor elemente decorative de provenienţă orientală", susţin Ana Dobjanschi şi Victor Simion („Arta în epoca lui Vasile Lupu", Bucureşti, Editura Meridiane, 1979).

După modelul Academiei Kievene, la „Trei Ierarhi" a fiinţat şi o Şcoală Superioară (1640). Profesorii, aduşi din străinătate, predau retorica şi filosofia.

A stricat Putna

În total, Vasile Lupu a ctitorit 15 biserici şi a refăcut alte 14. Dintre acestea, se remarcă prin frumuseţe: „Sf. Ioan Botezătorul" din Iaşi, „Stelea" din Târgovişte, biserica Mănăstirii Golia din Iaşi (una dintre cele mai mari biserici ridicate în Evul Mediu românesc, cu 39 de metri lungime şi 30 de metri înălţime).

Unele intervenţii asupra edificiilor religioase mai vechi au fost însă neinspirate. Bunăoară, la biserica Mănăstirii Putna, fapt taxat de cronicarul Ioan Neculce: „Vasile Vodă, aproape de mazilie, au greşit lui Dumnezeu că i s-au întunecat mintea spre lăcomie de au stricat Mănăstirea Putna gândind că va găsi bani şi n-au găsit. Şi s-au apucat s-o facă din nou iarăşi, precum au fost şi nu i-au ajutat Dumnezeu să o facă că au zidit-o din temelie, din pământ până la ferestre şi i-au luat Dumnezeu domnia". Să-l fi ajuns pe Vasile Lupu blestemul Putnei?!

1653, anul fatidic

Legaţi de firele invizibile ale destinului, Vasile Lupu şi Varlaam au ieşit împreună de pe scena istoriei. În 1653, voievodul, învins de Gheorghe Ştefan (1653-1658), a fost închis la Edicule, veche fortăreaţă din Constantinopol, transformată de turci în închisoare. Anchetat pentru banii strânşi de-a lungul vieţii, a scăpat împărţind iarăşi pungi de galbeni, în stânga şi-n dreapta. În luna aprilie, Varlaam s-a retras la Mănăstirea Secu. Acolo a şi decedat, patru ani mai târziu, în locul din care, în tinereţe, îşi începuse misiunea ecleziastică.

Prima tiparniţă moldovenească

Din timpul lui Vasile Lupu datează prima tiparniţă din ţara Moldovei. Literele au fost aduse în 1641, pe banii voievodului, de la Lemberg (astăzi, Lvov în Ucraina), de către un preot moldovean, un vameş şi Sofronie Pociaţki. Maşinăria provenea tot din străinătate, de la Petru Movilă, Mitropolitul Kievului.

Cu câteva zile înaintea Crăciunului, în 1642, din tiparul instalat la Trei Ierarhi a apărut cartea „Decretul sinodal". În anii următori, Varlaam a publicat mai multe lucrări: „Carte românească de învăţătură dumenecele preste an" (traducere a „Cărţii Sfântului Callist", apărută la Kiev), „Şiapte taine a besearicii", „Răspunsul la catehismul calvinesc". Tot la Iaşi, s-au tipărit, în 1646, „Pravilele împărăteşti", primul cod de legi scris în limba română. 

Atât de apreciat era Mitropolitul Varlaam, încât în 1639 s-a aflat printre prelaţii propuşi în fruntea Bisericii Ortodoxe, ca Patriarh ecumenic al Constantinopolului, în locul lui Chiril Contaris, sugrumat la ordinul turcilor. Varlaam a „concurat" atunci cu Mitropolitul Partenie al Adrianopolului (ales în cele din urmă) şi cu Porfirie al Niceii.

Varlaam s-a remarcat şi în polemica teologică iscată de ofensiva doctrinei calvine în Ţările Române. În 1642, Gheorghe Rakoczy I, principele Transilvaniei, tipărise lângă Alba Iulia un Catehism (carte care expune principiile religiei creştine, sub formă de întrebări şi răspunsuri), în româneşte, dar cu conţinut calvin. Drept răspuns, la Iaşi, s-a desfăşurat un sinod la care au participat reprezentanţi  ai Patriarhiei de la Constantinopol, Rectorul Academiei din Kiev, episcopi şi ieromonahi moldoveni. Iar în 1645, Varlaam a tipărit „Cartea care se chiamă răspunsul împotriva catehismului calvinesc".

Petru Movilă, Mitropolitul Kievului

Petru Movilă (1596-1646), mitropolitul Kievului, a fost contemporan cu Vasile Lupu şi Varlaam. După moartea tatălui său, Simion Movilă, domn al Ţării Româneşti, copilărise în Polonia. S-a şcolit la Lvov şi Zemosč, unde a învăţat latina, greaca, slavona şi poloneza. După 1625, s-a călugărit la Lavra Pecerska, din Kiev. La 31 de ani, a ajuns arhimandrit şi egumen al mănăstirii. Din 1631, a înfiinţat acolo un colegiu, nucleul Academiei duhovniceşti de la Kiev de mai târziu. S-a implicat şi în activitatea tipografiei locale. Teascurile tiparniţei de la Pecerska au lucrat încontinuu, fiind printre cele mai prolifice din estul Europei.

În 1631, tânărul născut la Suceava a atins apogeul carierei sale ecleziastice, ca Mitropolit al Kievului, Haliciului şi Rusiei. Petru Movilă a păstrat legături foarte bune cu ţara în care se născuse. Printre altele, l-a ajutat pe Varlaam să înfiinţeze prima tipografie din Moldova. Iar în 1642, împreună cu Mitropolitul de la Iaşi, a organizat Sinodul prin care s-a combătut doctrina calvină.   

Protectoarea Moldovei, Sfânta Parascheva

În 1641, Vasile Lupu a adus la Iaşi moaştele sfintei Parascheva. După ce a construit măreaţa Biserică „Trei Ierarhi", Vasile Lupu s-a gândit să-i sporească cumva prestigiul. S-a adresat Patriarhului Partenie I, cerându-i moaştele sfintei. În mai 1641, prin scrisoare sinodală, s-a trimis la Iaşi răspunsul favorabil. Gestul înaltului prelat ortodox a fost răsplătit pe măsură. Domnitorul a plătit datoriile Patriarhiei şi a făcut danii consistente, în valoare de 468.000 de aspri.

Transferul s-a făcut în mare taină: „Peste zidurile cetăţii, pentru a nu se încălca legea islamică, care interzicea transportarea celor morţi cu excepţia sultanilor, şi a nu se face tulburare în sânul comunităţii creştine care se vedea privată de ocrotirea Sfintei Cuvioase" (Remus Rus, Parascheva, în „Dicţionar al sfinţilor", Bucureşti, Univers Enciclopedic, 1999). Trei ierarhi, clerici şi credincioşi au însoţit moaştele care au fost păzite de oastea otomană până în Capitala Moldovei. Până în 1884, rămăşiţele au fost depuse în Biserica Trei Ierarhi, într-un giulgiu din pânză de in. Se spune că un blestem protejează moaştele de răufăcători.

Apoi osemintele au fost mutate în paraclisul mănăstiresc din clădirea egumeniei. La doar patru ani, un incendiu a mistuit racla cu moaştele care au rămas totuşi intacte. Într-o nouă raclă din chiparos, au fost mutate la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Şi acolo au rămas, în cinstea celei considerate „Protectoarea Moldovei".