Criza citostaticelor loveşte din nou România. Ministerul Sănătăţii centralizează cutiile de medicamente oncologice şi le va redistribui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii cu cancer au rămas fără tratament
Copiii cu cancer au rămas fără tratament

Probleme majore pentru pacienţii români care suferă de cancer, în special pentru copiii care au leucemie. Aceştia nu mai primesc tratament pe motiv că medicamentul, vital, nu se mai găseşte. În prezent, Ministerul Sănătăţii face o centralizare a cutiilor de medicamente pentru a le redistribui în spitalele unde fluxul de pacienţi oncologici e mai mare.

Anunţul a fost făcut de Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

„E vorba de un medicament al cărui producător a notificat inclusiv România anul trecut că are probleme de producţie, ultima tranşă a intrat pe autorizaţie de nevoi speciale de Unifarm, între timp Institutul Fundeni nu a avut ce să prescrie. În momentul de faţă mai sunt cutii de medicamente în ţară, nu ştim exact câte, colegii mei lucrează acum la o centralizare. Căutam, de asemenea, o sursă alternativă de aprovizionare. Soluţia de moment este să redirecţionăm stocurile către spitalele care au un flux mai mare de bolnavi oncologici care necesită acest tratament”, a explicat oficialul.

Potrivit acestuia, nu este un medicament cu o prescriere foarte largă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite