CNAS a elaborat proiectul de modificare a legislaţiei privind dosarul electronic de sănătate, acesta fiind transmis spre analiză Ministerului Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că au elaborat proiectul actului normativ de modificare a legislaţiei privind dosarul electronic de sănătate, pentru punerea în acord cu decizia Curţii Constituţionale. Proiectul a fost trimis spre analiză Ministerului Sănătăţii.

CNAS a elaborat proiectul actului normativ de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, pentru punerea în acord a prevederilor acesteia cu decizia Curţii Constituţionale nr. 498/2018, referitoare la Dosarul Electronic de Sănătate (DES), se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanţii Casei.

"Proiectul propune o nouă formă a articolelor 30, alin. (2) şi (3) şi 280 alin. (2) din Legea 95/2006, care au fost declarate neconstituţionale, introducerea în acelaşi act normativ a unui nou titlu (XX), dedicat în exclusivitate DES, precum şi abrogarea în consecinţă a actualelor Norme metodologice privind modalitatea de utilizare şi completare a dosarului electronic de sănătate al pacientului, cuprinse în HG 34/2015", arată sursa citată.

Potrivit proiectului, "sistemul DES este un serviciu public furnizat de CNAS, pentru toţi pacienţii care au obligaţia, potrivit prevederilor Titlului VIII din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să se asigure în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi pentru toţi furnizorii de servicii medicale, pentru toate tipurile de asistenţă medicală, aflaţi sau nu într-o relaţie contractuală cu o casă de asigurări de sănătate".

Scopul dosarului electronic este creşterea calităţii şi eficienţei actului medical, prin accesul la date şi informaţii medicale, furnizarea de date şi informaţii statistice necesare politicilor de sănătate, "precum şi transformarea pacientului într-un factor activ al protejării şi promovării propriei sănătăţi", şi este parte integrantă a platformei informatice din asigurările de sănătate, care se utilizează în mod obligatoriu la nivelul furnizorilor de servicii autorizaţi, prin medicii care îşi desfăşoară activitatea într-o formă legală la aceşti furnizori, pentru toate serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate pacienţilor aferente întregii activităţi medicale.

"Sistemul DES poate face obiectul unor acorduri internaţionale în baza liberei circulaţii a persoanelor pe teritoriul unui stat membru al UE, SEE sau al Confederaţiei Elveţiene şi a asistenţei medicale transfrontaliere, cu respectarea principiului liberei circulaţii a datelor cu caracter personal în spaţiul comunitar şi, totodată, poate face obiectul interoperabilităţii cu registrele naţionale de sănătate", mai scrie în comunicat.

Proiectul a fost trimis spre analiză Ministerului Sănătăţii.

Săptămâna trecută, reprezentanţii CNAS afirmau că, în urma publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 498/2018, referitoare la Dosarul Electronic de Sănătate (DES), juriştii instituţiei lucrau la proiectul unui act normativ de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în scopul punerii în acord a legislaţiei cu prevederile deciziei menţionate.

"Decizia Curţii Constituţionale nu implică închiderea sistemului informatic DES, ci revizuirea bazei legislative a acestuia, în sensul oferirii de garanţii suplimentare de respectare a dreptului pacienţilor la viaţă intimă, familială şi privată", transmitea CNAS.

CNAS arăta că, în conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.

"Ţinând cont de termenul scurt prevăzut de Constituţie, CNAS intenţionează ca după definitivarea proiectului să propună actul normativ spre adoptare Guvernului, sub formă de Ordonanţă de Urgenţă", anunţau reprezentanţii CNAS.

În 17 iulie, Curtea Constituţională a admis o sesizare a Avocatului Poporului vizând legea privind reforma în domeniul sănătăţii, contestată pe motiv că "relativizează în mod nepermis reglementarea dosarului electronic de sănătate". Astfel, CCR a decis că este neconstituţională sintagma "sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului”, arătând că statului îi revine obligaţia de a proteja şi garanta caracterul confidenţial al informaţiilor medicale prelucrate printr-un act normativ de acelaşi nivel.

CCR arăta că dosarul electronic de sănătate, instituit prin reglementările contestate, cuprinde date personale cu caracter medical protejate Constituţie.

În sesizarea transmisă CCR, Avocatul Poporului spunea că prevederile articolelor 30 şi 280 din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii sunt neconstituţionale "întrucât permit restrângerea exerciţiului dreptului la viaţă intimă, familială şi privată prin acte normative de nivel inferior legii, ce nu întrunesc cerinţele de previzibilitate, certitudine şi transparenţă care caracterizează o lege adoptată de către Parlament, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare sau de către Guvern, ca legiuitor delegat".

Ulterior, reprezentanţii CNAS au transmis că dosarul electronic de sănătate (DES) are ca scop creşterea eficienţei actului medical şi respectă toate cerinţele impuse de Uniunea Europeană prin Regulamentul General de Protecţie a Datelor Personale (GDPR).

"Dosarul electronic de sănătate (DES) reprezintă unul dintre elementele principale ale sistemului informatic integrat şi are drept scop creşterea calităţii şi eficienţei actului medical prin accesul la date şi informaţii medicale relevante, furnizarea de date şi informaţii statistice necesare politicilor de sănătate, precum şi transformarea pacientului într-un factor activ al protejării şi promovării propriei sănătăţi. Conform cerinţelor Uniunii Europene, începând cu anul 2020 este nevoie de o interoperabilitate şi uniformizare a sistemului medical la nivel european. Aceasta înseamnă că România va trebui să aibă pregătit un pachet complet şi funcţional, format din DES, reţeta electronică şi Cardul Naţional de Asigurări de Sănătate, împreună cu Sistemul Informatic Unic Integrat. Toate aceste elemente duc la protejarea asiguratului, a întregului sistem naţional de sănătate şi a bugetului naţional”, transmitea CNAS.

Reprezentanţii instituţiei subliniau că dosarul electronic de sănătate respectă toate cerinţele impuse de UE prin GDPR, de aceea sunt şi criptate informaţiile şi există inclusiv sistemul de securitate multilayer, respectiv semnătura medicului de familie, matricea de securitate pentru pacient şi parola proprie a pacientului.

De asemenea, spuneau ei, întreg conţinutul dosarului electronic de sănătate a fost întocmit, stabilit şi agreat cu medici specialişti din toate domeniile medicale, iar CNAS face demersuri pentru a dezvolta acest sistem, prin includerea tuturor furnizorilor care nu au fost cuprinşi în prima parte a proiectului, respectiv furnizorii de servicii paraclinice, de recuperare, îngrijiri la domiciliu, stomatologie, dispozitive medicale şi de consultaţii de urgenţă la domiciliu.
 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite