Cine pe cine a violat?

M-am tot gândit cum să abordez subiectul violului, fără emoţie, fără să le doresc violatorilor, părinţilor şi susţinătorilor lor fix acelaşi tip de traumă incalificabilă, fiecăruia, pe rând, fără excepţie. Recunosc că e uşor să te laşi dus de val şi să aluneci pe o pantă violentă atunci când ai în faţă un astfel de caz. E greu, mai ales când ce consider eu cu adevărat o crimă e, dincolo de violul propriu-zis, amoralitatea făptaşilor.

Rânjetul lor după ce au fost eliberaţi din arest preventiv este de-a dreptul scârbos. Problema terifiantă, după mine, asta este: lipsa regretului. Şi mă întreb: puşcăria va reuşi, oare, să-i schimbe (să-i educe în vreun fel)? Oamenii ăştia, dupa ce vor fi făcut ani grei de puşcărie, după ce vor trece prin momente cumplite, pentru că puşcăria nu iartă pe nimeni, vor reuşi cumva să devină oameni?

Dar mă tem că detenţia nu va reuşi decât să-i înrăiască şi mai rău, să-i facă să se considere ei victime, pentru care răzbunarea să vină ca o justificare firească. Felul în care băieţii ăştia au reacţionat după ce au comis o crimă incalificabilă ar trebui să ne pună alte întrebări: se poate corecta amoralitatea, cum se pedepseşte corect lipsa oricărui regret sau lipsa de empatie pentru viaţa pe care au distrus-o?

Au curs sute de litri de cerneală în mesajele de susţinere pentru fata violată. Toate, dar absolut toate mi-au exprimat gândurile, începând cu înjurăturile furioase şi ameninţările la adresa abuzatorilor şi a familiilor lor şi terminând cu miile de suflete deschise care au susţinut necondiţionat victima. Bineînţeles, o faptă bună nu are cum să scape nepedepsită, aşadar, un val de jurnalişti s-a şi autosesizat cum că s-a tabloidizat o suferinţă (boală grea a jurnalismului românesc în ultimii 10 ani, regăsită în mai toate campaniile de la noi). Eu cred că acum cel mai important lucru pentru adevărata victimă a violului este ca ea să nu se simtă singură în demersul ei. Să nu dea înapoi la presiunea unei comunităţi din Vaslui, care o consideră vinovată de viol, să se simta îndreptăţită să i se facă dreptate şi, astfel, poate, cu timpul, suferinţa ei să fie alinată cât de cât. Pentru că deşi un proverb românesc care sigur provine din Vaslui spune că „răzbunarea e arma prostului”, eu cred că răzbunarea pe căi legale reprezintă dreptatea. Acum mi se mai pare mai important să arătăm acea emoţie firească, umană, în faţa unei nedreptăţi decât să ne ascundem după cereri aberante de corectitudine impasibilă. Şi când moralitatea e de negăsit într-o Românie coruptă, începând cu instituţiile statului şi terminând cu pragurile cele mai joase ale societăţii, nu vi se pare ipocrit să sustineţi o corectitudine care are caracter pur utopic?

Dar şi mai înspăimântător, pentru că la noi superlativul e infinit, e faptul că mama unuia dintre violatori a găsit de cuviinţă să pună la cale o campanie de denigrare a victimei. Şi ca să vezi ce, s-au găsit oameni care au susţinut-o şi au încurajat-o. Pentru simplul fapt că actul fiului său nu a fost o scăpare sau o rătăcire, ci unul cât se poate normal. Până la urmă, una dintre prietenele violatorului nu doar că îi urează succes, dar se şi propune ca parte într-un viitor viol în care rolul ei este să o bată pe victimă.

Poate că ar fi cazul să ne potolim cu indignările la adresa unei campanii care a început la Adevărul încă de anul trecut, când nicio altă publicaţie din România nu a pomenit de tragedia de la Vaslui. Am mai scris noi în luna aprilie (Violul cu dragoste e pe jumătate iertat) şi asta tot dintr-o revoltă după ce am citit într-un articol din Adevărul despre eliberarea din arest a violatorilor. Şi atunci de ce atâta revoltă împotriva campaniei când nimănui nu i-a păsat de fapte şi de soarta fetei? De unde atâta deontologie care pretinde că ia partea victimei prin ignorarea subiectului luni de zile, iar atunci când încep articolele revoltate se găseşte cineva să scrie acest articol: În apărarea violatorilor din Vaslui.

Aici am ajuns? Să vorbim despre „presupuşii violatori”??? Citiţi continuarea pe sereniti.ro. 

Un text semnat de Lidia Marinescu.şi Corina Bacanu

Lidia Marinescu este brand manager. Marketing. Sharp, edgy. Bitchy with a darling and lovely side. Sweet and sour. Make up heavy user. Social media addicted. Sun glasses aficionada. Dependentă de romenglish şi ciocolată cu rom. Motto personal: Viaţa nu îmi dă mie lămâi, eu îi dau lămâi vieţii. Şi 50 de votcă, sau de rom, sau de gin. Merge şi un strop de campari.

Corina Bacanu este de 15 ani copywriter. Câteodată Director de Creaţie. Awarded and Rewarded.Passionate about Communication. Idea Writer. Curious. Blonde by Choice. Instagram Aficionada. Living on a Tweet. Pro Creative. Jump and the net will appear.