Ce mai faceţi, Norman Manea?
0
Sunt atent la atmosfera şi oscilaţiile barometrului politic românesc, nu doar la cel al Lumii Noi şi n-aş spune că veştile sunt admirabile. Peisajul politic românesc rămîne dubios, corupt, burlesc, stimulînd scepticismul.
Cu ce vă ocupaţi în 2013 ?
Norman Manea: Anul ne părăseşte, din pacate, curînd, aşa că ar fi vorba, mai curînd de o recapitulare.
Cum ştiţi, în primăvară am participat la Salon du Livre, la Paris, unde România era invitată de onoare şi unde numărul scriitorilor români prezenţi a fost mai mult decît numeros. Am fost bucuros că volumul meu A cincea imposibilitate, tocmai apărut la SEUIL, s-a bucurat de elogiile presei franceze şi că participarea mea la dezbateri a fost, de asemeni, apreciată. M-am întors apoi la cursurile mele de la Bard College.
În toamnă, am fost printre cei prezenţi la Tîrgul de carte de la Goteborg, unde România era, de asemeni, oaspete de gală şi apoi la o seară literară organizată în capitala suedeză de ICR Stockholm. Romanul meu Vizuina, apărut în suedeză, a avut parte parte de cronici favorabile.
Am fost apoi la Bruxelles, la marele Forum "Reinventer l'Europe", cu o masivă participare de vestiţi politicieni (Jacques Delors, Valery Giscard d'Estaing, Felipe Gonzales, Mario Monti, Guy Verhoftsadt, Jose Luis Rodrigez Zapatero, Herman van Rompuy) şi eminenţi specialişti din toate domeniile, chiar şi cîţiva scriitori. Am participat la dezbaterea "La culture - un barrage contre le populisme ?", alături de Laurent Marchand, Peter Schneider, Geert Mak, Michel Onfray.
Am vorbit primul, dar nu ca scriitor, ci ca fost inginer constructor-hidrotechnician, specializat în baraje, care ştie că un baraj se calculează în funcţie de debitul de apă pe care îl va zăgăzui şi că trebuie să fie, în orice caz, perfect impermeabil. A calcula volumul de produse culturale "populiste", în vremea noastră mercantilă şi pragmatică, a democraţiilor populare şi populiste, nu este o întreprindere riguroasă, cu atît mai mult cu cît separarea devine tot mai dificilă între cultura şi cultura populistă (best-sellerul este doar unul dintre multele exemple); aşadar eventualul "baraj" este, din start, inevitabil poros şi permeabail, inutil. Interlocutorii mei au fost de acord că titlul este inadecvat, cu exceptia lui Michel Onfray, care pleda, foarte sigur şi încîntat de sine, contra populismului politic şi cultural "de dreapta" al momentului. Încheierea discuţiei noastre a focalizat pe actualele primejdii pe care le înfruntă Europa, mai ales dinspre imigraţia asiatică şi musulmană. Am susţinut că o primă acţiune de salvare a spiritului european ar fi accentuarea legalistă a noţiunii napoleoniene (şi americane) de cetăţean-cetăţenie, indiferent de apartenenţa religioasă sau politică.
Am participat în sejourul meu bruxelez şi la cîteva întîlniri literare cu publicul belgian şi olandez, organizate de ICR Bruxelles.
La revenirea în New York mi-au apărut, aici, două volume de dialoguri, unul cu Saul Bellow, celălalt cu Hanes Stein, corespondentul pentru America al ziarului berlinez Die Welt, ca şi o reeditare a Întoarcerii huliganului.
În rest, obişnuitul travaliu scriitoricesc, lupta (prelungită) cu un manuscris îndărătnic, lecturile, pregătirea cursurilor universitare la colegiu şi tot aşa. Sunt atent la atmosfera şi oscilaţiile barometrului politic românesc, nu doar la cel al Lumii Noi şi n-aş spune că veştile sunt admirabile. Peisajul politic românesc rămîne dubios, corupt, burlesc, stimulînd scepticismul. America, pe care am definit-o cîndva ca un hotel exemplar, trece prin crize successive. Cultura s-a regenerat însă vizibil, cred, în România, filmul, literatura, teatrul, muzica şi artele plastice sunt sincrone cu ceea ce se întîmplă în lumea artelor, confirmînd marele potenţial creator al ţării.
Inevitabila melancolie a senectuţii îşi are şi ea, fireşte, locul în metabolismul meu cotidian.
Cine/ce anume v-a tăiat rasuflarea (de indignare, de încîntare...) în ultima vreme ?
Nu sunt ferit, desigur, de şocurile care testează, din cînd în cind, rutina zilnică. Indignarea o tratez prin soluţia clasică a farmaciei. M-am adaptat la repertoriul farmaceutic american care propune pilula potrivită la orice. Încîntarea e un prilej de gratitudiune, azi ca şi altădată.
Rasuflarea mi-a fost tăiată în ultima vreme, însă, nu atît de către semeni, cît de de trupul în care vieţuiesc deja de mult şi care se răzvrăteşte, periodic şi tot mai des. Indignarea acutizează asemenea puseuri biologice ale vîrstei, încîntarea le pacifică, măcar parţial, măcar uneori.
Ce intrebare nu vi s-a pus niciodata si raspunsul era esential ?
Am fost totdeauna mai interesat de întrebari, decît de răspunsuri. Ele m-au cutreierat frecvent şi n-aş intra în acest extensibil teritoriu. Prefer să simplificăm: dacă întrebări nu sunt, nici răspuns nu este.
Scriitorul Norman Manea, născut în 1936 în Bucovina, este astăzi profesor de literatură europeană şi „writer in residence” la Bard College, New York.
De la debutul din 1966 şi pînă în 1986, cînd a plecat din ţară, a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii şi Educatiei Socialiste). In 1992 a primit Bursa Guggenheim si Premiul MacArthur. În 2002 i s-a atribuit Premiul internaţional de literatură Nonino pentru „Opera omnia”, iar in 2006, Premiul Médicis Étranger pentru Întoarcerea huliganului. In 2010 a primit distinctia „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres” din partea guvernului francez, iar in 2011, prestigiosul premiu literar Nelly Sachs. In 2012, Uniunea Scriitorilor din Romania i-a decernat Premiul Naţional pentru Literatură. Cărţile sale au fost traduse în peste 20 de limbi.
La Editura Polirom a publicat: Întoarcerea huliganului ( 2003, 2006, 2008, 2011), Plicuri şi portrete (2004), Fericirea obligatorie ( 2005, 2011), Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul ( 2005), Anii de ucenicie ai lui August Prostul (2005, 2010), Plicul negru (2007, 2010), Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici (2008), Înaintea despărţirii. Convorbire cu Saul Bellow (2008), Vorbind pietrei (2008), Atrium (2008), Variante la un autoportret (2008), Vizuina ( 2009, 2010), Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian (2010), Cuvinte din exil (împreună cu Hannes Stein, 2011), Captivi (2011), Cartea fiului (2012) şi Zilele şi jocul ( 2012).
Nota Bene: „Ce mai faceţi?” este un proiect jurnalistic de salut (etimologic, salut însemnă reverenţă dar şi salvare, mîntuire). Trei întrebări tipizate cu răspunsuri atipice, o invitaţie de a ne saluta unii cu alţii – scriitori, politicieni, artişti, jurnalişti, oameni obişnuiţi şi neobişnuiţi –cînd ne întîlnim la răscruce, prin ecran interpus.
Au răspuns Ana Blandiana, Bodo George Bodocan, Virgil Tănase, Teodor Baconschi, Daniela Nane, Codrina Pricopoaia, Gabriela Lupu, Axia Marinescu, Savatie Baştovoi, Irina Păcurariu, Mariana Codruţ, Norman Manea.
Se încarcă comentariile...
