Cauza îmbolnăvirii bebeluşilor din Argeş: tulpină agresivă de E-coli, luată din alimente sau transmisă interuman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tulpina agresivă de E-coli, care i-a ţintuit la pat pe bebeluşii din Argeş şi care încă face ravagii în judeţul Argeş, unde sunt raportate zeci de cazuri de diaree acute la micuţi, a fost transmisă fie pe cale interumană fie din alimente. Aceasta este concluzia formulată de experţii europeni de la Stockholm, care aproape că au finalizat ancheta demarată în urmă cu o săptămână.

La mai bine de trei săptămâni de la depistarea primilor copii din Argeş cu sindrom hemolitic uremic, o boală agresivă care îi poate lăsa cu sechele pe viaţă, a fost nevoie de prezenţa specialiştilor europeni care să facă lumină în acest caz.

Primele concluzii formulate de specialiştii de la Centrul European de Control al Bolilor Transmisibile arată că o tulpină agresivă şi neobişnuită de E-coli, mai exact E-coli enterohemoragic 026, a stat la baza îmbolnăvirilor în lanţ, ipotezele referitoare la modul în care aceştia au contractat această bacterie fiind, în momentul de faţă, două: bacteria fie a fost luată din alimente, fie a fost transmisă pe cale interumană, de la om la om.

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a subliniat că nu se pune problema ca bacteria să fi fost luată pe cale virală sau dintr-un vaccin, aşa cum s-a vehiculat pe reţelele de socializare în ultima perioadă. „Toate datele privind investigaţia epidemiologică  au fost transmise deja către ANSVSA, care a  demarat o anchetă în acest sens”, a arătat ministrul.

Şeful Spitalului de Pediatrie refuză să-şi dea demisia

Între timp, copii care au simptome specifice sindromului hemolitic uremic ajung la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, unitate sanitară care pare să fie singura capabilă în tratarea unor astfel de cazuri. Joi, şeful de la Sănătate a lansat un tir de acuzaţii faţă de managementul Spitalului de Pediatrie din Argeş, care refuză să îşi dea demisia de onoare, aşa cum a solicitat prefectul. Cadariu a explicat, într-o conferinţă de presă, că în ciuda solicitărilor şi recomandărilor făcute de Ministerul Sănătăţii, unitatea sanitară din Argeş încalcă legea în mod constant, neraportând la timp cazurile de diaree acută la risc.
 
Într-o astfel de situaţie s-a aflat un băieţel din Mioveni, judeţul Argeş, care a fost transferat în cursul zilei de miercuri la Spitalul Marie Curie din Capitală, unde este spitalizat în stare gravă, după ce a fost plimbat timp de 12 zile între spitale, din care trei sunt spitale bucureştene.

În consecinţă, ministrul a dat un termen corpului de control, care are obligaţia ca până pe 4 martie să finalizeze ancheta referitoare la activitatea Spitalului de Pediatrie din Argeş, a Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, respectiv a modului în care a fost gestionată situaţia băieţelului din Mioveni plimbat aproape două săptămâni între spitale.

Spitalele dau vina pe părinţi

Băieţelul, care a ajuns în aceste 12 zile pe la Spitalul Grigore Alexandrescu, Spitalul de Boli Infecţioase Matei Balş şi la Spitalul de Boli Tropicale Victor Babeş nu a fost spitalizat în unităţile sanitare pe motiv că părinţii au refuzat internarea. Aceştia au ajuns miercuri cu micuţul, care acum se zbate între viaţă şi moarte, la Spitalul de Pediatrie din Argeş după ce starea băiatului s-a deteriorat.

„S-a ţinut cont de opţiunea părinţilor”, a declarat Patriciu Achimaş-Cadariu, adăugând că şi în cazul acestui băieţel raportarea s-a făcut cu întârziere, deşi peste 20 de cazuri de diaree acută sunt acum în Argeş. Nu toate se încadrează însă în tabloul clinic al sindromului hemolitic uremic, a declarat şi profesorul Monica Bălgrădean, care a punctat, joi, că băieţelul care a fost adus miercuri a fost diagnosticat încă de la internarea în Spitalul „Marie Curie”, cu agresiva boală.

„Informaţiile pe care le-am avut de la colegii din Argeş au fost diferite de ale noastre. Se înţelegea din capul locului că are sindrom hemolitic uremic, dar diagnosticul a fost confirmat şi de laborator două ore mai târziu. În prezent, primeşte tratament specific, e pe dializă peritoneală şi, deşi starea lui s-a ameliorat, este încă un pacient grav”, a ţinut să precizeze şefa secţiei de Nefrologie din spitalul amintit.

Câţi copii mai sunt internaţi la Spitalul Marie Curie

Tot joi, un alt copil, de un an şi opt luni, a fost transferat la Marie Curie de la unitatea sanitară din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, cu istoric de diaree hemoragică. În total, şase copii cu SHU erau internaţi joi la Spitalul Marie Curie, în această cifră fiind cuprins şi băieţelul plimbat între spitale, el fiind singurul internat la terapie intensivă. Ceilalţi cinci sunt pe secţia de nefrologie, a arătat profesorul Monica Bălgrădean.

În spitalul bucureştean se mai află internaţi alţi trei copii, dintre care unul în vârstă de 9 luni, din Feteşti, şi alti 2 copii de 1 an şi 4 luni, respectiv 11 luni din Piteşti.

„Toţi au venit de acasă, însoţiţi de părinţii lor. Au un istoric de diaree hemoragică de aproximativ 2-3 zile fiecare dintre ei. La fiecare s-a depistat în coprocultură verotoxina, deci toxina existentă în tulpinile de E.coli enterohemoragic. Au o stare bună. Sunt echilibraţi şi nu pun la acest moment problema evoluţiei către o boală de tip sindrom hemolitic uremic. Se află în spital, în observaţie”, a conchis Bălgrădean.

Ancheta procurorilor s-a extins

Între timp, procurorii Parchetului din Argeş au extins acuzaţiile în dosarul penal deschis in rem, cu alte două fapte: neglijenţă în serviciu şi rele tratamente aplicate minorului. Iniţial, anchetatorii făceau cercetări doar pentru ucidere din culpă.

Prefectul de Argeş cere demisii de onoare

Cristian Soare, prefectul de Argeş, a cerut joi, 25 februarie, demisiile de onoare ale Sorinei Honţaru, şef al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Argeş, şi a lui Vasile Stan, managerul Spitalului de Pediatrie din Piteşti. Noul prefect, învestit acum o săptămână, le-a reproşat celor doi proasta gestionare a crizei bebeluşilor şi comunicarea deficitară.

„Consider că a fost vorba de o criză de comunicare şi de asigurare a fluxului informaţional între DSP şi spitale (…). Primul caz de îmbolnăvire cu SHU a fost confirmat pe 31 ianuarie, iar conducerea DSP a aflat din presă pe 9 februarie, când aveam deja transferate la Bucureşti 11 cazuri (…)“, a explicat Cristian Soare.
Prefectul susţine că reacţia întârziată a conducerii DSP a avut drept consecinţă compromiterea anchetei epidemiologice demarate pentru stabilirea sursei îmbolnăvirilor.

„Reacţia târzie a DSP Argeş a condus la declanşarea târzie a anchetei epidemiologice. În cazul unor bebeluşi infectaţi de mai multe zile, ea a fost tardivă, rezultatele nemaiputând fi concludente pentru aflarea cauzei“, a mai spus prefectul Soare.  Instituţia Prefectului nu are autoritatea de a demite din funcţie directorii celor două instituţii.
Se anunţă proteste

Managerul Spitalului de Pediatrie din Piteşti, Vasile Stan, spune că nu intenţionează să demisioneze. „Nu mă consider vinovat! Dacă aşa se consideră că se va rezolva situaţia, aştept să fiu demis şi vreau să ştiu şi pentru ce acuzaţii, pentru că spitalul acesta nu are nicio vină“, a declarat Vasile Stan, managerul Spitalului de Pediatrie din Piteşti.

Cadrele medicale de la Pediatrie ameninţă cu proteste, dacă directorul spitalului va fi schimbat. Singura autoritate care-l poate demite pe Vasile Stan de la şefia Spitalului de Pediatrie din Piteşti este Consiliul Judeţean, însă până la închiderea ediţiei, preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău nu a avut nicio reacţie la ultimele evenimente.

Nici directorul DSP Argeş, Sorina Honţaru, n-are de gând să demisioneze. „Aştept destituirea de la Ministerul Sănătăţi. Sunt numită de Ministerul Sănătăţii. Dacă Ministerul mi-o va cere, voi face acest lucru“, a declarat Honţaru.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite