Motto: “-Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie!”- Regele Mihai I, ultimul discurs în Parlamentul României. 

Paradoxal, dar ţinând cont de realităţile sociale şi politice ale României centenare, la moartea ultimului rege, Mihai I, pe lângă faptul că mulţi îi deplâng pierderea, iar puţini se bucură, românii pot vedea şi o parte bună a lucrurilor. Dispariţia ultimului simbol al monarhiei, cu meritele şi păcatele lui, cunoscute sau mai puţin cunoscute, face ca poporul român să îşi cunoască o importantă pagină de istorie dintr-o carte care abia de acum încolo va trebui scrisă de specialişti şi citită în adevărata sa lumină.

O istorie despre monarhie, care a fost mult timp închisă de către regimul comunist şi interzisă românilor, carte ale cărei file au început timid, să fie deschise abia după 1990, spre cunoaşterea românilor. Ori până la căderea comuniştilor, istoria adevărată a României era cunoscută de foarte puţini oameni, cei care au trăit pe viu regimul monarhic. Restul poporului, majoritatea, în special tinerii ştiau foarte puţine lucruri despre rege, regalitate, monarhie, fapte, evenimente, istorii adevărate. Şi aceste puţine lucruri erau de multe ori false, trunchiate, manipulate de propaganda comunistă, care îşi dorea să impună o lume nouă şi să creeze oamenii noi ai socialismului îndoctrinaţi complet, fără să aibă acces la istoria reală. Istorie adevărată interzisă, ascunsă de orânduirea socialistă care le-ar fi putut zdruncina puternic convingerile comuniste.

Acum, odată cu moartea regelui, istoria interzisă are toate canalele deschise pentru a putea fi cunoscută de români, lucru care, în timp, le-ar putea schimba conştiinţele, mentalităţile, i-ar face să privească din altă perspectivă atât trecutul, cât mai ales viitorul. Dacă poporul ar fi cunoscut cu adevărat istoria României, altfel ar fi gândit şi total diferit şi-ar fi ales conducătorii ultimelor decenii.

Odată cu aflarea şi cunoaşterea istoriei reale, românii pot deveni liberi cu adevărat. Liberi să gândească, liberi să facă judecăţi de valoare, liberi să compare regimurile politice sub care au trăit, să le compare cu bunele şi relele lor şi cel mai important lucru, liber să aleagă în cunoştinţă de cauză.

Este adevărat că libertatea aceasta totală de conştiinţă, schimbarea de mentalitate nu vin peste noapte, imediat după cunoaşterea adevărului istoric. Şi de acceptarea acestui adevăr, pentru că încă există foarte mulţi români îndoctrinaţi adânc în talibanismul socialist. Încă avem destui semeni printre noi, care consideră că orânduirea socialist/comunistă a dus România pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie!

Dar, încet, încet, ireversibil, chiar şi cele mai îndoctrinate persoane în perioada bolşevismului, chiar şi cei mai exponenţiali reprezentanţi ai orânduirii comuniste încep să se schimbe şi recunosc deschis istoria adevărată a ţării noastre. Iar cel mai bun exemplu în acest sens este chiar fostul lider comunist, primul preşedinte ales al României după revoluţie, Ion Iliescu. Cel mai înverşunat adversar al Regelui Mihai, căruia i-a interzis revenirea în ţară, i-a făcut toate mizeriile de frică să nu piardă puterea în favoarea acestuia.

Cu toate acestea, Ion Iliescu are tăria şi mintea cea de pe urmă, să-i permită regelui intrarea în ţară, să se reconcilieze cu acesta şi, în final, chiar şi înainte de retragerea fostului suveran, dar mai ales acum, după moartea lui să-i recunoască meritele, calităţile şi faptele adevărate care le-au fost ascunse şi interzise decenii la rând românilor, dar care au scris pagini nemuritoare în cartea de istorie a poporului român.

De aceea, începutul cunoaşterii adevărului istoric după moartea regelui poate constitui un moment important de schimbare a mentalităţii şi viitorului poporului român.