Când România devine un Mexic sau o Columbie. Va fi sacrificiul Luizei şi Alexandrei un semnal de trezire?

Avocatul familiei Luizei ne spune că familia fetei a primit după dispariţia minorei telefoane de la mai multe persoane, de la numere diferite şi cu mesaje care s-au schimbat în timp.

Mesajele erau diferite, modul de a opera al traficanţilor de carne vie.

Mă mai întreb un lucru. Ok, Gheorghe Dincă avea trei telefoane. Ni se spune că abia ieri i s-au „expertizat“ telefoanele. Nu sunt sigur ce înseamnă această „expertizare“, şi nu am văzut vreun rezultat, comunicat în spaţiul public. Dar cât de greu era să iei, pur şi simplu, listele de apeluri din ultimul an de la operatorii de telefonie mobilă? Să vezi cine l-a sunat şi pe cine a sunat? Şi s-ar fi văzut acolo şi dacă el a fost cel care a sunat familiile Alexandrei şi Luizei. Şi dacă le-a sunat, de câte ori. Şi cu cine avea legături. Totul ar fi fost foarte clar, încă de la bun început, printr-un simplu desfăşurător de la operatorii de telefonie mobilă.

Nu insist asupra acestor detalii doar pentru că sunt foarte multe lucruri neclare sau care par să nu se lege în acest caz. Şi pe care nu mi le pot explica prin simpla incompetenţă a poliţiei, procuraturii, autorităţilor. Într-un caz care a ieşit la lumină accidental – dacă Alexandra nu ar fi avut prezenţa de spirit să sune la 112, nu am fi auzit nimic despre ea. Aşa cum nu am fi auzit nimic despre alte sute de Alexandre. Dar insist din alte trei motive.

În primul rând, dacă se va merge pe narativa “lupului singuratic“ fără o investigaţie serioasă a legăturilor cu presupuşii complici, aceste reţele de traficanţi ar putea să continue să opereze nestingherite. Nimeni nu va deranja liniştea mafiei. Ba dimpotrivă, ele se vor extinde şi mai mult, vor căpăta şi mai multă putere. Pentru că, nu-i aşa, în România se pare că poţi să scapi nepedepsit indiferent ce ai face, dacă ai „conexiunile“ potrivite. Chiar şi dacă faci trafic de minori sau eşti părtaş la violarea şi uciderea unor minori.

În al doilea rând, mă gândesc la familiile celor două fete – la familiile Alexandrei şi Luiziei. Cum este să fii în locul lor? Cum este să ştii că fiicele tale, pe care le-ai crescut cu infinite sacrificii, au fost ucise de nişte criminali, şi să te temi că cei mai mulţi dintre ei ar putea scăpa nepedepsiţi? Că acei bărbaţi care ţi-au dat telefoane şi care şi-au bătut joc de tine şi au fost complici la uciderea copilelor îşi vor vedea nestingheriţi de treabă? Pentru că perpetuarea mafiei din sistem este mai importantă decât copiii tăi?

În al treilea rând, alte sute sau mii de Alexandre şi Luize vor continua să cadă victime acestei mafii, acestor reţele. Copii pe care nimeni nu îi va apăra, pe care nimeni nu îi va salva. De care nimeni nu va şti. Am văzut de curând nişte statistici la nivel global – doar 2% din victimele unor astfel de reţele sunt salvate; şi doar 1% din traficanţi sunt pedepsiţi. România devine o ţară sud-americană, devine un Mexic sau o Columbia care produce nu droguri, ci copii. Moartea Alexandrei şi Luizei ar putea să fie un prilej să ne trezim, să devenim conştienţi de această realitate crudă. Şi să salvăm, poate, nişte copii...