Campanie de vaccinare antigripală, fără vaccin. Câte doze au primit medicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o întârziere de câteva săptămâni, Ministerul Sănătăţii a demarat, în sfârşit, distribuirea vaccinului antigripal. Însă surpriză: acesta este insuficient. Cei mai norocoşi dintre medici au primit maximum 10 doze de ser, în condiţiile în care au pe liste poate chiar câteva sute de bolnavi cronic.

„La sfârşitul săptămânii trecute noi am fost chemaţi la Direcţiile de Sănătate Publică să ridicăm serul cu care ar trebui să imunizăm în primul rând persoanele cu boli cronice. Însă în momentul în care am ajuns acolo, au avut surpriza să aflăm că ni se pun la dispoziţie mult prea puţine doze de vaccin“, au explicat medici de familie pentru „Adevărul“.

Spre exemplu, în Bucureşti au fost medici care au primit doar 10 doze, asta în condiţiile în care au pe listă sute de pacienţi – bolnavi cronic, bătrâni, gravide şi copii – care ar trebui imunizaţi pe banii statului.
Mulţi spun că se aşteptau la astfel de consecinţe, dat fiind faptul că de la an la an, Ministerul Sănătăţii a cumpărat tot mai puţine doze, de teama de a nu rămâne cu ele pe stoc.

„Era de aşteptat că vom primi puţine doze încă din momentul în care s-a anunţat că vor fi cumpărate 500.000 de doze. Prima tranşă s-a primit acum, sunt 150.000 de doze la nivel naţional. Probabil restul vin până în februarie, când deja este târziu să imunizezi. Anul acesta, deşi a fost semnat un contract cadru, s-a întâmplat exact ca în anii trecuţi. S-au gândit, probabil, să nu arunce banii pe fereastră. Nu aşa se face o campanie“, a explicat doctorul Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

10 doze de vaccin la 600 de pacienţi cronici

Aceasta a precizat că are colegi care, deşi au 600 de pacienţi cronici pe listă, au primit doar 10 doze de vaccin gratuit. „Este foarte puţin. Sunt unii pacienţi pe care vom încerca să-i convingem să îşi cumpere vaccinul, face cât două pachete de ţigări“, a completat specialistul. Pe Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor Cronici din România, lipsa vaccinului antigripal şi faptul că, încă o dată, campania gratuită de imunizare începe cu întârziere nu l-au luat prin surprindere.

„Nu mă miră că antigripalul lipseşte. Este o totală indolenţă vizavi de aceste categorii. Vor să facă economii pe spatele pacienţilor. În România există peste 3 milioane de cronici, iar ei cumpără 500.000 de doze... Acesta este respectul autorităţilor faţă de noi“, a subliniat reprezentantul pacienţilor.

Autorităţile fac risipă, nu economii

La rândul său, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), arată că o altă problemă, pe lângă numărul insuficient de doze, e faptul că sistemul de distribuţie al serului este unul care pune în pericol vaccinul şi implicit pacienţii vaccinaţi ulterior.

„Sunt medici de familie care primesc 10-15 doze şi care merg pe banii lor la DSP-uri. Vaccinul este un produs care necesită anumite condiţii de transport şi de depozitare“, a explicat Barbu. Reprezentantul pacienţilor spune şi că în loc să facă economii, autorităţile fac risipă. „Dacă aceşti oameni se îmbolnăvesc, se cheltuiesc mai mulţi bani. Cum să faci economie la ce nu trebuie. Cei care au de suferit sunt pacienţii. Le e frică să nu li se reproşeze că au rămas cu vaccinurile pe stoc. În mod normal, ar trebui să avem un stoc de rezervă, de siguranţă“, a completat Barbu.

Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a cumpărat 500.000 de doze de vaccin antigripal, însă a anunţat că există posibilitatea de a suplimenta numărul de doze dacă medicii de familie vor face solicitări în acest sens.

„Câtă vreme campania de imunizare nu se face susţinut, eu nu văd cum ar putea pacienţii merge la cabinetul medicului de familie pentru a fi imunizaţi. Teoretic, cantitatea de vaccin ar trebui să fie suficientă. Deşi nu suntem în poziţia de a judeca şi de a condamna, mecanismele de procurare ale vaccinului ţin strict de modul în care se organizează un stat“, a explicat şi doctorul Victor Olsavszky, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii în România.

Cât vaccin s-a cerut în judeţe

Spre exemplu, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj a primit doar 6% din cantitatea de vaccin antigripal pe care a cerut-o, cele mai multe doze urmând a fi distribuite către angajaţii din Ministerul de Inerne şi din Ministerul Apărării, dar şi personalului medico-sanitar. Situaţia este similară şi la DSP Hunedoara, care a cerut 41.000 de doze, dar a primit numai 2.760 de doze.

Acestea vor ajunge pentru 7% din populaţia aflată la risc. În Arad s-au primit jumătate din dozele solicitate, în timp ce la DSP Buzău au ajuns 1.700 de doze din 30.000 de vaccinuri câte sunt necesare. Anul acesta vor fi vaccinate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice – în special boli respiratorii, cardiovasculare şi metabolice –, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical şi gravidele.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite