Câinii latră, caravana trece?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reacţia mea nu este importantă, aşa cum nu sunt importante alte sute şi mii de reacţii pe care le-a stârnit situaţia politică din România, în ultima vreme. Nu suntem pregatiţi să avem păreri în toate domeniile niciunul dintre noi. Din păcate, majoritatea reacţiilor sunt subiective şi nasc la rândul lor comentarii insidioase şi răutăcioase.

Acest haos în care trăim şi care este menţinut cu bună ştiinţă, nu face altceva decât să ne submineze sănătatea şi viaţa. Cred ca revizuirea Constituţiei trebuie făcută! Punct!

Nu trebuie să mai cheltuim sume exorbitante cu un alt referendum, care nu reprezintă altceva decât un alt spectacol de proastă calitate. Politicienii trebuie să decidă dacă vor să facă teatru sau politică.

Cine propune acest referendum nu doreşte decât sa instige lumea la un nou scandal. Ştim pe ce criterii se aleg politicienii, de aceea nu sunt convinsă că aceştia ar trebui să decidă - conform intereselor lor - soarta naţiunii.

Constituţia trebuie făcută de către nişte oameni luminaţi, de către specialişti, oameni de bună-credinţă

Toleranţa mea merge pâna în punctul în care sesizez că binele este înghiţit de rău. Pretenţiile excesive si lipsite de logică nu le pot tolera.

Vreau ca această planetă numită Pământ să fie populată în continuare în egală măsura de bărbaţi şi de femei, care printr-o liberă consimţire să-şi unească destinele, să facă copii şi să întemeieze familii!.

 Ce mi-aş dori să cuprindă Constituţia?

  • Calomnia să fie pedepsită printr-o lege.
  • O lege a teatrelor şi a instituţiilor de cultură!
  • Hoţului care a fost prins să i se taie mâna dreaptă! (dar nu celui care a furat nişte mere dintr-o grădină)
  • Românii să-şi platească dările de la întreţinere fără intermediarul care se numeşte asociaţia de bloc, un fel de stat în stat!   
  • Ar trebui să mai gândim şi cu mintea noastră, nu doar cu aceea a străinilor.
  • Aş vrea să nu mai avem complexul limbii engleze. Aş vrea să fim obligaţi să vorbim în limba română. Nu m-ar mira ca în scurt timp să nu mai fim serviţi în propria noastră ţară cu nimic, dacă nu formulăm în limba engleza ceea ce dorim să cumpărăm.


Nu demult am fost invitată la proiecţia unui film mexican. Filmul a rulat fără sa fie titrat în limba română. Discuţia care a urmat cu regizorul filmului s-a purtat în limba engleză fără să fie prezent la întâlnire şi un translator, cum ar fi fost normal. Cred că este inadmisibil!  

7. Dacă un preşedinte de stat are dreptul doar la două mandate, la câte mandate are dreptul directorul unei instituţii de cultură? E suficient să meargă la Primărie sau la Ministerul Culturii din patru în patru ani (dacă) şi să participe la o şueta plăcută cu câte un consilier binevoitor, care îi dă avizul pentru alţi opt ani.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite