Bucureştiul ar putea avea primul centru de transplant multi-organ din sud-estul Europei, în cadrul Spitalului "Sf. Maria"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiecte de realizare a unui centru de transplant multi-organ la Spitalul „Sfânta Maria”
Proiecte de realizare a unui centru de transplant multi-organ la Spitalul „Sfânta Maria”

Consilierii generali ai municipiului Bucureşti au aprobat, joi, o hotărâre privind construirea primului centru de transplant multi-organ din sud-estul Europei în cadrul Spitalului Clinic "Sfânta Maria". Costurile se ridică la 50 de milioane de lei şi va fi realizat în baza unui parteneriat între Municipiul Bucureşti, Consiliul local al sectorului 1 şi Spitalul "Sfânta Maria", arată agerpres.

Potrivit proiectului, municipiul Bucureşti îşi exprimă acordul, în calitate de proprietar al terenului situat în bd. Ion Mihalache nr. 37-39 sector 1, cu privire la construirea pe acesta a centrului respectiv. Se constituie un parteneriat între Municipiul Bucureşti şi Sectorul 1, în baza căruia Sectorul 1 va construi imobilul pe terenul aflat în administrarea Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti. În final, centrul va fi predat n exploatare Spitalului "Sfânta Maria", fără nicio pretenţie pecuniară.

Construcţia noii clădiri are o valoare estimată de 50 de mlioane de lei (minim 5.500 mp desfăşuraţi), iar noul corp va avea un regim minim de trei etaje subterane, parter şi şapte etaje supraterane.

Conform raportului de specialitate, se doreşte construirea unui "spital deosebit de complex, care să corespundă standardelor naţionale şi europene de referinţă în domeniu şi care să servească atât pacienţilor din Bucureşti şi Ilfov, cât şi din alte zone ale ţării şi nu numai, prin acordarea de servicii medicale la un înalt nivel de profesionalism şi cu dotările corespunzătoare în specialităţi precum chirurgie generală, chirurgie hepatică, chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, chirurgie oro-maxilo-facială, gastroenterologie, ORL, ATI, medicină internă, oncologie, reumatologie, recuperare medicală, cardiologie, neurologie, analize medicale de laborator şi investigaţii imagistice complexe de înaltă performanţă". Pe termen lung, urmează să fie extinse cu specialităţile gastroenterologie, chirurgie generală, pneumologie, chirurgie toracică, chirurgie infantilă, chirurgie cardiovasculară, informează agerpres.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite