Începi să ştii că, dimineaţa, cafeaua va fi băută fără zahăr. Sau că trebuie să fii atent, pentru că celălalt va cădea pe gînduri exact cînd lichidul fierbinte se va umfla şi, sub ochii lui surprinşi şi somnoroşi, se va prelinge pe nesimţite peste marginile ibricului. Că îi place humusul. Că se uită pe pachetele de ţigări şi rîde de fiecare dată de pozele înspăimîntătoare lipite de ele. Îţi dai seama şi că te grăbeşti şi nu aştepţi ca apa să fiarbă ca lumea pentru paste. Că oraşul are capcane pe care nu ţi le-ai imaginat, deşi ţi-e drag şi îi cunoşti cotloanele.

Cînd vei trece prin dreptul frigiderului cu eclere de la Mega Image îţi va veni să le cumperi, deşi ţie nu-ţi plac şi nici nu mănînci dulciuri. O să asculţi uneori muzică africană care poate să aducă marea şi plaja în apartamentul de la Bucureşti. O să fie vacanţă şi căldura de afară te va ţine departe de viaţa ta dinainte. O să scrii şi o să citeşti mesaje, o să ţi se pară că îi cunoşti pe oamenii pe care nu i-ai văzut niciodată în viaţă, doar pentru că cineva ţi-a vorbit într-un anumit fel despre ei. O să priveşti pe geam, dar o să vezi o stradă dintr-un alt loc, aflat la distanţă. O să repeţi lucrurile pe care le-ai mai făcut de o mie de ori, dar n-o să le recunoşti. Daniil Harms nu va mai suna niciodată mai absurd şi mai adevărat fără...

Citiţi continuarea articolului pe dilemaveche.ro.