Alexandru Rafila, despre înmulţirea cazurilor de infectare cu noul corinavirus: „Mai degrabă relaxarea noastră, ca indivizi, este responsabilă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul mare de cazuri de Covid-19 din ultimele zile este cauzat în primul rând de relaxarea la nivel individual, consideră Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). El adaugă dacă avem grijă să respectăm regulile de igienă şi distanţare, lucrurile pot fi ţinute sub control.

„Ajungem să avem o regularitate de a unui număr apropiat de 300 de cazuri zilnic şi ce este la fel de important e că procentul acestor cazuri noi din totalul de teste este în jur de 3%, ceea ce înseamnă o creştere substanţială faţă de acum 3 săptămâni. Concluzia pe care ar trebui să o tragem este că trebuie să avem grijă cum ne comportăm fiecare dintre noi, igiena este obligatorie când ajungem în locuinţă, în plus, în spaţii publice, la locul de muncă să încercam să limităm posibiliatea de transmitere a infecţiei”, a spus Rafila la Digi24.

Reprezentantul OMS e de părere că problema de sănătate publică va fi sub control, dacă populaţia respectă măsurile de protecţie şi de igienă.

„Sigur, impactul măsurilor de relaxare există, nu putem să îl considerăm neglijabil, dar mai degrabă relaxarea noastră ca indivizi este responsabilă de creşterea numărului de cazuri, pentru că dacă avem grijă acolo unde mergem, în spaţiile publice, la mall, la sala de fitness, dacă avem grijă să respectăm lucruri simple atunci problema de sănăntate publică ar fi sub control”, a adăugat el.

Creşterea numărulului de cazuri din ultimele zile nu este rezultatul ultimelor măsuri de relaxare, spune Alexandru Rafila: „Situaţia de acum a fost influenţată după data de 1 iunie, pentru că trebuie să calculăm minim 7-10 zile de la introducerea unor măsuri de relaxare şi impactul evoluţiei infecţiei”. Acesta mai spune că se pot deschide şi restaurantele, dacă pot să asigure măsuri de limitare a transmiterii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite