Afacerile sfinte ale BOR

Capitalismul globalist generează o imagine atipică Bisericii ca fiind o instituţie financiară care se ocupă cu afaceri profitabile. De aceea, din când în când, subiectul banilor din Biserica apare în zona dezbaterilor din presă. Unele mai serioase, altele mai tendenţioase.

Sărbătoarea Sfintei Paraschiva este percepută, în anumite ştiri, ca o mega-afacere bisericească. Optica este cumva justificată, într-o societate în care banul devine zeu, iar toată viaţa noastră tinde să fie cuantificată în termeni de profit, avere, finanţe etc. Prin urmare, a dezbate public despre banii Bisericii poate fi justificabil.

Modalitatea de dezbatere este, însă, perfectibilă. Bunăoară, în cazul Mitropoliei de la Iaşi, îmi pare că lucrurile se întâmplă mai mult în spirit de tabloid: citesc de butoaie de bani, de sume calculate prin presupuneri, de sfinţi transformaţi în afaceri. Ar trebui, ca jurnalişti, să discutăm totuşi mai serios, presupunând că ne dorim asta şi nu doar atragerea de audienţă într-un context de sensibilitate religioasă crescândă în preajma sărbătorilor bisericeşti.

Înainte de toate, am îndrăznit să cer Consilierului de presă de la Mitropolie, părintele Constantin Sturzu, un punct de vedere. Şi nu e vorba că suntem fraţi întru preoţie. Îl ştiu pe părintele ca un om deschis comunicării, care nu ocupă poziţia de Purtător de Cuvânt(sic!) fără a fi pregătit, el însuşi scriind numeroase texte publicate în presa bisericească şi laică. Iată ce a răspuns, pentru adevarul.ro:

Sumele vehiculate sunt de-a dreptul fabuloase. Nici pe departe nu e aşa. Sunt multe aberaţii în text. Noi nu colectăm taxe pe vânzarea de obiecte sfinţite pe cuprinsul municipiului Iaşi, spre exemplu...Am vrut în mai multe rânduri a face publică suma totală, mai ales că nu avem nimic de ascuns, ea oricum nu acoperă toate nevoile unei eparhii cum este Arhiepiscopia Iaşilor. Dar nu ni s-a părut drept în faţa Sfintei .

„Dincolo de faptul că au fost şi persoane care au lăsat doar un pomelnic, cu sau fără o sumă modică, sau că televiziunea respectivă nu a luat deloc în calcul şi cheltuielile care se fac cu prilejul unui astfel de eveniment (respectiv pe cele de întreţinere, reparare, înfrumuseţare a spaţiului catedralei mitropolitane), este de neînţeles această impoliteţe la adresa Sfintei Parascheva. Atunci când mergi la ziua aniversară a cuiva, nu te apuci, la sfârşit, să întrebi pe sărbătorit ce daruri a primit şi ce valoare financiară au ele! Mi se pare o chestiune de bun simţ. Dar unora li se pare firesc să întrebe ce daruri a primit Sfânta, deşi – am toate motivele să cred – taman ei nu au oferit nimic! Ca să nu mai vorbim că este vorba despre o lipsă de respect la adresa miilor de pelerini, care au făcut gestul de a dărui ceva cu discreţie creştinească, nu spre a fi trâmbiţaţi pe canale media.

În orice caz, nu am mai auzit niciunde, în lumea civilizată, de o astfel de abordare, ca şi cum subiectul l-ar constitui nu ştiu ce fonduri guvernamentale sau europene, nu jertfa benevolă a unor credincioşi! Şi în Occident sunt pelerinaje de anvergură, unde pelerinii aduc daruri, dar presa nu e obsedată de sumele strânse de la credincioşi. Or atitudinea aceasta, să-i zicem, totuşi, doar nepoliticoasă, îşi are izvorul într-o viziune asupra religiei văzută, ca în alte vremuri, drept "opium" al popoarelor sau, mai nou, drept o "afacere".Cei care văd aşa lucrurile, încă nu pot înţelege sau accepta faptul că Sfânta Parascheva este vie, că, prin rugăciunile ei, Dumnezeu lucrează în viaţa pelerinilor şi că aceştia, firesc, simt nevoia de a-şi exprima recunoştinţa printr-un dar, o donaţie pe care, ulterior, ocrotitoarea Moldovei îl va redirecţiona tot către oameni, prin intermediul oamenilor care, vremelnic, administrează aceste bunuri ce nu le aparţin lor şi pe care nu le pot folosi în interes propriu.

Pe de altă parte, nu se poate spune că Arhiepiscopia Iaşilor n-ar manifesta transparenţă în privinţa veniturilor şi a cheltuielilor sale. Dincolo de faptul că aceste informaţii sunt uşor de obţinut de la instituţiile financiare de stat, mai există şi un raport anual, publicat după fiecare şedinţă a Adunării Eparhiale şi din care se poate observa foarte uşor câtă operă de caritate şi cât sprijin financiar acordă Eparhia Iaşilor miilor de persoane aflate în necaz. Ultimul astfel de raport publicat în presă arată că, în anul precedent, la nivelul Arhiepiscopiei Iaşilor, de servicii social-filantropice, cu un buget total de peste 5.200.000 lei, au beneficiat un număr de aproximativ 150.000 de persoane, iar 507 familii sinistrate au fost ajutate cu 894.211 lei.

Situaţia financiară este din anul 2011. Mai jos iată situaţia de anul trecut: totalul general al operei filantropice desfăşurată la nivelul unor instituţii ale Arhiepiscopiei Iaşilor, este de 11.048.684 lei, de diferitele forme de întrajutorare beneficiind un număr de cel puţin 164.635 persoane şi, respectiv, mai multe unităţi de cult din Eparhie (asta fără a mai lua în calcul sumele ce nu au putut fi cuantificate, ce exprimă milostenia făcută la nivel de parohii sau mănăstiri). Aceste donaţii sau forme de întrajutorare, în cuantum de peste 110 miliarde de lei vechi, ar trebui să pună pe gânduri pe mulţi dintre criticii oneşti ai Bisericii. În condiţii de criză, câte instituţii mai pot să susţină o astfel de acţiune umanitară, în creştere cu mult faţă de anii precedenţi?”

Acum, dincolo de cele transmise de părintele Constantin Sturzu, permiteţi-mi şi mie o opinie personală, pe câteva chestiuni:

1. Cuvântul afacere alăturat Bisericii pare că este ceva negativ, ocult, ilegal. Datorită polisemantismului, puţini înteleg însă că el nu desemnează doar activităţile legale aducătoare de profit ci şi ocupaţia, îndeletnicirea, problemele unei instituţii sau persoane. În acest caz, afacerile bisericeşti nu se referă la mercantilism ci la activităţile curente ale Bisericii, printre care, desigur, primirea de donaţii. Însă, nu odată, jocurile de cuvinte de prin titluri au făcut audienţe mari, dar au fost pricepute de puţini.

2. Că am ajuns la donaţii, cred că Biserica nu are nici o obligaţie legală de a declara public aceste sume. Însă, pentru că există şi morală, Biserica este liberă să poată declara ce se întâmplă cu aceşti bani. Nu odată, Patriarhia, ca şi Mitropolia de la Iaşi, au dat publicităţii rapoarte anuale sau de alt tip privind activităţile financiare ale Bisericii (un exemplu doar, pentru întreg anul 2012). M-aş aştepta ca vocile curioase să preia aceste informaţii, deşi, repet, Biserica nu are o obligaţie legală în a raporta aceste sume din donaţii, mai ales ca în Scriptură scrie să nu te lauzi cu binele pe care îl faci. Nimeni însă nu pare să se înghesuie cu aprecierile pentru această deschidere a Bisericii. În schimb, pare că ne unesc zvonistica, cazurile izolate de indisciplină şi aprecierea după ureche a subiectului. O minte lucidă ar înţelege repede că Biserica nu primeşte numai donaţii ci şi facturi, precum şi state de plată. Ca orice altă instituţie finanţată parţial şi insuficient de la buget. Cum despre aceasta am mai scris, nu intru în detalii aici.

3. Aş recomanda colegilor jurnalişti ca, înainte de a tabloidiza subiectul prin descrieri de can-can (butoaie de bani?!?!) să ia legătura cu purtătorii de cuvânt. Nu cred că sunt răutăcioşi cu presa, aşa cum se mai afirmă uneori, în cazuri izolate. Şi dacă se întâmplă asta, jurnaliştii au libertatea  să precizeze că ei nu au vrut să comenteze. E o minimă decenţă comunicaţională să ceri părerea celui vizat, indiferent de răspunsul primit. Ca jurnalist, ai apoi libertatea să faci ce vrei cu răspunsul. Probabil de aceea se spune că nimeni nu a pierdut războiul cu presa, deoarece presa are libertatea editorială de a-şi stabili unghiul de abordare al unui subiect.

Numai că, din spirit creştin şi uman, nu mi-aş dori un război între presă şi Biserică (ca, de altfel, niciun alt război, în afară de acela cu răul din noi înşine). Audienţele pot fi, în cel mai bun caz, comparabile.