Împotriva înapoiaţilor sau unde ni sunt progresiştii?!

România contemporană este tot mai mult dominată de discursuri şi forme de gândire înapoiate. Înapoi la familia tradiţională! Înapoi la naţionalism! Înapoi la valorile noastre (oricare ar fi acestea)! De ce are nevoie societatea noastră de un discurs progresist şi care sunt beneficiile unei gândiri progresiste?

Înapoierea României nu este doar economică sau de infrastructură. Suferim de una dintre cele mai grave forme de înapoiere, cea intelectuală. Pentru că nu avem o elită progresistă, statul român a fost abandonat în mâinile unor grupuri care promovează idei conservatoare şi retrograde. Asistăm acum la transformarea societăţii româneşti sub presiunea înapoiaţilor, vedem cum viaţa publică de la noi începe să fie malformată de „revoluţiilor populiste” din ultimul deceniu. În absenţa unor adevăraţi progresişti, România se îndreaptă încet, dar sigur înspre populismul naţionalist. Modelul negativ al Ungariei, Poloniei sau Croaţiei îi tentează tot mai mult pe politicienii noştri.

Nu suntem singurii care se confruntă cu ameninţarea dispariţiei gândirii libere şi progresiste. Aşa cum observa jurnalistul american Chris Hedges în cartea sa The Death of the Liberal Class (cu titlul în franceză mult mai provocator: La mort de l'élite progressiste), „moartea” elitei progresiste la nivel global este o consecinţă a dispariţiei culturii literare şi a transformării societăţilor contemporane în culturi ale spectacolului şi ale imaginii gratuite.

În dezbaterea de idei de la noi tocmai absenţa unei gândiri progresiste a permis apariţia unor pseudo-partide ale „progresului”, printre acestea organizaţia de jalnică pomenire al generalului bătut în retragere, Oprea. La noi mulţi utilizează titulatura şi termenul de „progres”, fără nicio acoperire de idei şi principii. Avem, conform datelor oficiale, chiar şi un Partid Progresist, dar câţi aţi auzit de ideile acestuia? Unii s-au grăbit să definească USR drept o „platformă progresistă” (cel puţin aşa crede Clothilde Armand), dar câte luări de poziţie progresiste au ieşit din această mişcare politică booleană?

Avem şi ceea ce autorul american numea drept „activismul de butic”, care nu face altceva decât să mimeze progresismul. Fără idei provocatoare şi creative, simplele spectacole de PR şi caraghioslâcurile gratuit militante nu duc către nimic altceva decât spre consolidarea puterii retrograde. Când postările pe blogosferă şi palavrele de la talk-show-uri înlocuiesc dezbaterile reale de idei, degenerarea ideatică este, încă o dată, o dovadă a morţii intelectualilor progresişti.

La noi o altă problemă decurge dintr-o neînţelegere ideologică, respectiv este identificarea progresismului cu moderaţia politică. Progresiv înseamnă pentru unii să fii „centrist”, adică nici la stânga radicală, nici la dreapta obtuză. Dar nu este aşa, pentru că progresismul presupune un mod de a gândi anticipativ, este un stil de a face politică care priveşte întotdeauna spre viitor, care caută soluţii pentru generaţiile următoare.

Aceasta este virtutea care le lipseşte politicienilor de la noi, ce trăiesc adeseori privind cu ochii în jos în faţa şefilor sau prea concentraţi asupra prezentului ori a trecutului. Între paseişti şi retrograzi, ne lipseşte o „elită progresistă”, aşa cum aveam în secolul XIX, care să deschidă societatea noastră spre viitor.

România modernă, dincolo de ironiile lui Caragiale („voi progresul... progresul cu orice preţ), s-a dezvoltat datorită existenţei unui grup de intelectuali, cei mai mulţi şcoliţi în Occident, care au împins comunitatea către un nou mod de a vedea lumea. În acest sens paşoptiştii erau progresişti. A fi progresist nu înseamnă a face activism de ochii lumii şi cu atât mai puţin a întări rândurile clasei politice obtuze.

Există multe „cauze” progresiste, care nu au fost şi nu sunt actualizate la noi. Extinderea democraţiei şi îmbunătăţirea continuă a sistemului politic, însă, nu pot avea loc când cea mai importantă formă de progres, cea referitoare la libertăţile individuale, este călcată în picioare. Când protecţia extinsă pentru toate grupurile dezavantajate, inclusiv pentru minorităţile sexuale, este eliminată drumul spre o societate înapoiată este larg deschis.

Din păcate, aşa cum scriam într-un alt articol aici, în jurul nostru reacţionarii au preluat controlul, iar România dominată de retrograzi va regresa şi ea în această direcţie. Pentru că, parafrazând vorba eternului Caţavencu: „legea regresului este aşa, că cu cât baţi pasul pe loc, cu atât ajungi mai repede înapoi!”