Poveşti cu bunici de la cititorii „Adevărul”: În memoria bunicului meu
0
Manuela Stancu, cititoare „Adevărul", ne-a trimis o scrisoare adresată iubitului său bunic. Rândurile scrise cu nostalgie doresc a fi o răsplată pentru cel care i-a dăruit o lume mai bună, după cum ea ne destăinuie: „Îţi mulţumesc pentru că mi-ai explicat de ce nu picăm de pe pământ cu toate că e rotund, de ce Verdi e cel mai minunat compozitor, cum să fac cea mai buna cafea la ibric şi cum să iubesc oamenii şi animalele.”
Dragul meu bunic,
Îţi multumesc că eşti alături de mine în fiecare clipă. Îţi simt lipsa mereu, dar luna septembrie e cea mai grea. Poate astenia cu frunze galbene şi struguri copţi, poate depărtarea de locurile unde am crescut, poate toate bucuriile pe care le-am avut şi tristeţile de care am fugit fără să pot să ţi le împărtăşesc. Poate toate celelalte – mâna din şold când ceva merge prost, râsul mocnit lângă soba acum rece, strigătele spre televizor corectând erori gramaticale sau exprimări stângace, fumul ţigării fără filtru, culoarea mustului pe degetele printre care curgea din butia veche într-o cană noua; un dor care macină, dar care nu mai poate avea alinarea mâinilor şi a ochilor verzi; se alină acum cu amintiri, cu cele 3 cute de pe frunte încercând să-mi amintesc expresii şi gesturi, să le pun într-o ordine, să le repet în fiecare zi, pentru ca aşa să nu le uit vreodată; să rămână acolo unde au stat aproape 21 de ani.
Îţi mulţumesc pentru că mi-ai explicat de ce nu picăm de pe pământ cu toate că e rotund, de ce Verdi e cel mai minunat compozitor, cum să fac cea mai buna cafea la ibric şi cum să iubesc oamenii şi animalele. Pentru că mi-ai masat fiecare os şi muşchi povestindu-mi cum se numeşte şi ce ştie fiecare să facă, mi-ai povestit care e ierarhia în armată şi cum funcţionează hormonii la băieţi. Pentru că mi-ai citit din Topârceanu şi m-ai învăţat să iubesc castraveţii pentru bucăţica subţire din capăt pe care o tăiai şi mi-o aşezai pe frunte să nu mă doară capul. Tu m-ai învăţat despre sacrificiu când m-ai aşezat într-o iarnă geroasă pe porcul de Crăciun şi cu degetul arătător mi-ai crestat în barbă un semn păgân cu sânge. Tu mi-a dăruit primul „Oraş Patriarhal”, romanul lui Cezar Petrescu despre Bucureşti, sperând să fiu pregătită atunci când voi merge la facultate să fiu „estudiantina”.
Îţi multumesc pentru lumea mai bună pe care mi-ai făcut-o cadou, pentru că alături de tine am crescut mare şi eu, şi visele mele. Într-o zi o să scriu o carte, aşa cum vorbeam când eram mică. Şi va fi pentru tine, în schimbul atâtor amintiri. Îmi amintesc prima carte pe care mi-ai pus-o în mâini – aveam 15 ani şi am plâns 2 zile după ce am terminat-o, cartea cu coperte galbene şi desprinse despre o rusoaică şi un sfânt.
Ai plâns şi tu când ţi-ai amintit ultimele cuvinte din carte – „Trece un sfânt!” – fără să ştii, Bunicule, că trupul tău putea oricând să fie fărâmiţat în anafură!
Cu dragoste,
Manuela
Vă propunem, de-acum înainte, să faceţi o incursiune în trecut, fie printr-un comentariu pe adevarul.ro, în secţiunea “Poveşti cu bunici”, fie să ne trimiteţi textele voastre, însoţite de fotografii, la adresa de e-mail contact@adevarul.ro. Ne găsiţi şi pe pagina de Facebook "Poveşti cu bunici" , unde puteţi posta amintiri şi poze dragi. Cele mai frumoase istorii de la cititori şi bloggeri vor fi publicate şi în ediţia de print, şi pe adevarul.ro.
Poveşti cu bunici de la bloggerii şi cititorii „Adevărul“
Citiţi mai multe poveşti cu bunici ale jurnaliştilor "Adevărul":
„Nina'n bordei, Nina'n bordei!“
Mamaie, adevăratul bărbat în casă
Bunicul, cârciumăreasa şi ăla micu’. Chipul care m-a urmărit toată viaţa
Poveşti cu bunici trimise de cititorii „Adevărul”: Maria lu` Bau
„Doamnă, pe Brebenel nu-l spală nimeni la fund!”
Tristeţea celui de-Al Doilea Război Mondial: de la Odessa la Munţii Tatra
Se încarcă comentariile...
