Zgonea: Trebuie să dăm sentimentul că suntem o ţară stabilă, că discursul xenofob şi rasist nu există

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Zgonea a participat, sâmbătă, la Buzău, alături de Mircea Geoană, la Forumul Naţional România Europeană 2014-2012        FOTO: Mediafax
Valeriu Zgonea a participat, sâmbătă, la Buzău, alături de Mircea Geoană, la Forumul Naţional România Europeană 2014-2012        FOTO: Mediafax

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, sâmbătă, la Buzău, că românii trebuie să iasă la vot în număr mare la alegerile europarlamentare din 2014, pentru a contracara "un curent care stă să se nască, xenofob şi rasist, dublat de un naţionalism extremist ieşit din comun"

Zgonea a spus că este extrem de important ca militanţii PSD să îi determine pe români să iasă la vot în 2014 şi să îi voteze pe social-democraţi pentru că altfel există riscul naşterii unui curent periculos, pe fondul crizei economice şi al pierderii locurilor de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Trebuie să dăm sentimentul că suntem o ţară stabilă, că discursul xenofob şi rasist nu există, că suntem cea mai stabilă ţară din Europa de Est şi Balcani. Trebuie să dăm un semnal noi, partidele tradiţionale în Europa, că suntem uniţi împotriva acestui curent care prinde teren în momentul în care criza generează instabilitate în familie şi în comunitate. PSD trebuie să poarte stindardul toleranţei, al păstrării unui mesaj decent asupra valorilor europene pe care le promovăm. Am văzut tineri care sub tehnica discursului şi sub sigla vreunui partid au manifestări violente, jignitoare. Există acest pericol, noi suntem concentraţi să ne batem între noi şi ignorăm acest pericol care ne paşte", a declarat Zgonea.

El a spus că pentru a contracara acest curent xenofob şi rasist, în următoarele şase luni oamenii trebuie mobilizaţi să vină la vot.

"Dacă în următoarele şase luni nu vom mobiliza oamenii la vot, în Europa apare un pericol extraordinar, urmare a crizei şi pierderii locurilor de muncă. Apare un current xenofob şi rasist dublat de un naţionalism extremist ieşit din comun. Uitaţi-vă în Franţa, în Austria, unde un partid de extremă dreapta a luat 23 la sută din totalul voturilor. Dacă nu le spunem oamenilor despre ce este vorba, acest curent poate apărea şi la noi. Pericolul este ca partidele acestea din Europa de Vest să se unească şi să capete forţă în Parlamentul European. Trebuie să îi mobilizăm pe ai noştri să îi voteze pe cei care vor fi pe liste şi să demostrăm că suntem cel mai puternic partid din România şi la euoparlamentare, şi la prezidenţiale", a adăugat Valeriu Zgonea.

El a participat, sâmbătă, la Buzău, alături de Mircea Geoană, la Forumul Naţional România Europeană 2014-2012, care a marcat startul precampaniei pentru alegerile europarlamentare, la eveniment luând parte aproximativ 800 de social-democrat din Bucureşti, Buzău, Prahova, Brăila, Galaţi, Caraş Severin, Satu Mare, Dâmboviţa şi Argeş.


VIDEO Mircea Geoană, critici dure la adresa PNL

Critici la adresa partenerilor politici si dorinţe tot mai aprinse de despărţire. Asta s-a auzit astazi la forumul naţional al activiştilor social-democraţi care a dat la Buzău startul precampaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din mai 2014. Liderul PSD Mircea Geoană a declarat voalat ca le-ar fi mai bine pe liste separate şi a răspuns săgeţilor aruncate de către partenerii din USL.

Geoană, către PNL: Cei ce nu înţeleg să respecte aliaţii nu merită respectul nostru. Trebuie spus clar

Senatorul PSD Mircea Geoană afirmă că liberalii ar trebui să meargă singuri în alegeri, ci nu alături de social-democraţi, pentru a-şi da seama de valoarea lor reală şi că "aceia care nu înţeleg să îşi respecte aliaţii de bună-credinţă nu merită respectul PSD", iar acest lucru trebuie spus mai clar.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite