VIDEO Românii de la o secţie de votare din Londra au dansat hora în jurul urnei
0Românii de la secţia 551 din Harrow, Londra, au pornit o horă sâmbătă seara, chiar în sala de sport în care au votat, potrivit unor imagini distribuite de europarlamentarul PNL Rareş Bogdan. Conform datelor Biroului Electoral Central, până la ora 19.00, românii din Marea Britanie se află pe locul doi în topul celor din diaspora care au votat pentru prezidenţiale.
„Secţia 551 din Harrow, LONDRA, Marea Britanie, ACUM, Entuziasm fără precedent la urne. Diaspora votează, Diaspora dansează, Diaspora contează! «Ăştia» dau o lecţie usturătoare celor care şi-au bătut joc 30 de ani de România. (Mulţumesc foarte mult pentru filmare, George Ion Alexandru, din Severin, student la Londra!)”, a afirmat Rareş Bogdan pe Facebook.
Mobilizare masivă în diaspora, unde numărul votanţilor a depăşit pragul de 300.000 la ora 19.00. În ultimele 3 ore s-au prezentat la urne 100.000 de votanţi, astfel că şi-au exprimat deja opţiunea de vot 317.500 votanţi, cu tot cu cei 17.500 care au votat prin corespondenţă. Spre comparaţie, în turul I, abia duminică dimineaţă la ora 11.00 se atinsese pragul de 300.000 de voturi.
Ţările cu cei mai mulţi alegători din diaspora - ora 19.00
1. Italia - 60.000 de votanţi
2. Marea Britanie - 54.000 de votanţi
3. Germania - 50.000 de votanţi
4. Spania - 41.000 de votanţi
5. Republica Moldova - 17.000 de votanţi
VIDEO Facebook / Rareş Bogdan