Victor Ponta: „Candidatul PES pentru şefia CE ar putea fi o persoană care a sprijinit România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO Arhivă Adevărul
Premierul Victor Ponta FOTO Arhivă Adevărul

Premierul Victor Ponta a declarat joi seara că are o idee despre cine ar putea fi candidatul socialiştilor europeni la şefia Comisiei Europene, în vederea alegerilor de anul viitor, adăugând totodată că acesta este o persoană care cunoaşte bine România şi a sprijinit-o.

"Eu nu vă ascund faptul că Partidul Socialiştilor Europeni şi PSD vom avea un candidat comun pe care probabil îl lansăm în această vară la Consiliul PES de la Sofia. Am idee cine va fi. Nu pot să vă spun oficial, dar va fi un candidat care cunoaşte foarte bine România, care a fost de multe ori în România, care a sprijinit România. Nu PSD-ul. Atenţie! România. Ceea ce e foarte important şi cred că ar fi un mare câştig pentru România să fie un preşedinte de Comisie Europeană cu o imagine foarte clară asupra ţării noastre. Domnul Barroso ne-a învăţat în timp, dar să ai de la început un preşedinte care ştie, să ai un comisar puternic... da, contează lucrul acesta. Până la urmă şi UE este o uniune de forţe politice şi contează foarte mult", a spus Victor Ponta, la Digi24.

Premierul a menţionat că din câte ştie el, liberalii europeni nu vor avea un candidat pentru preşedinţie CE, ci doar popularii şi socialiştii.

"Deci pentru noi e foarte mare miza de anul viitor, să avem un grup important în cadrul grupului social democrat - acum, dacă nu mă înşel, suntem a şasea delegaţie în cadrul grupului - să contăm la momentul în care se face Comisia şi dacă şi câştigă candidatul nostru, cu atât mai bine va fi", a mai afirmat premierul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite