Udrea declară război denunţătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Udrea şi alţi 36 de parlamentari vor ca denunţătorii să nu mai dispună de clemenţă în condiţiile în care aceştia colaborează cu autorităţile în dosare care ţin de fapte de corupţie, dacă sesizările sunt făcute la peste trei luni de la săvârşirea faptei.

Deputatul Elena Udrea, alături de alţi 36 de parlamentari din PNL, PSD şi PMP, a depus o iniţiativă legislativă de modificare a Codului penal, potrivit căreia persoanele care au comis fapte de corupţie să fie exonerate de pedeapsă doar dacă fac denunţurile în maximum trei luni de la comiterea infracţiunii şi, bineînţeles, înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate.

„Făptuitorul care a luat la cunoştintă sau a săvârşit sau a participat la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289-292 (n.r.- luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă), 297 (n.r. – abuz în serviciu), 301 (n.r. – conflictul de interese) nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 3 luni de la data săvârşirii acesteia”, este articolul nou pe care vrea să îl introducă Elena Udrea în Codul penal.

Mai mult, în următorul alineat al legii, fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului vrea ca „banii, valorile sau orice alte bunuri, care au fost obţinute nelegal de făptuitorul care a efectuat denunţul în condiţiile menţionate la alin. 1 se confiscă obligatoriu, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent“. Prin aceste modificări, Udrea şi ceilalţi semnatari ai proiectului vor ca denunţătorii să nu mai beneficieze de clemenţă în condiţiile în care aceştia colaborează au autorităţile în dosare care ţin de fapte de corupţie.

Acest lucru e posibil în condiţiile în care semnatarii proiectului de lege cer abrogarea a articolelor 290 alianeatul (3) şi a articolului 292 alineatul (2) care prevedea că făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, fără să existe vreun termen în care denunţul să poată fi făcut.

Împotriva „imunităţii absolute a denunţătorului“

În opinia semnatarilor, nu e normal să existe o „imunitatea absolută a denunţătorului“, una dintre nemulţumiri fiind faptul că ar avea loc sesizări privind fapte de corupţie şi la zece ani de când aceastea s-au petrecut, potrivit expunerii de motive. De altfel, cel puţin cinci dintre semnatari au avut probleme cu legea în ultimii ani.

Elena Udrea este acuzată de fapte de corupţie în mai multe dosare, printre acestea fiind dosarul „Gala Bute“ şi dosarul „Microsoft“. În primul e acuzată de trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă de folosire de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în timp ce în ultimul e acuzată de spălare de bani, fals în declaraţiile de avere şi trafic de influenţă. Mai mult, potrivit referatului de ridicare a imunităţii trimis în Parlament de procurorii DNA în ceea ce priveşte dosarul „Microsoft“, Udrea ar fi pretins suma de 500.000 de euro.

Semnatari din PSD, PNL şi UNPR

Un alt iniţiator, social-democratul Mădălin Voicu, e trimis în judecată în dosarul „Partida romilor“ fiind acuzat de  trafic de influenta, fals in declaraţii, spălare a banilor şi folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Deputatul Marin Anton, politician aflat în vizorul celor de la DNA, a semnat, de asemenea, proiectul de lege. Deputatul Anton e urmărit penal de DNA, fiind suspectat că în perioada 2010-2011 şi-a folosit influenţa şi autoritatea pentru a determina mai mulţi consilieri locali să voteze favorabil proiectele de hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Giurgiu care aveau ca obiect trecere din domeniul public în domeniul privat şi ulterior vânzarea prin licitaţie publică a unei suprafeţe de 2.200 de meti pătraţi de teren situat în centrul Giurgiului.

Sprijin pentru tatăl său

Un alt semnatar al iniţiativei este Adrian Mocanu, fiul parlamentarului Victor Mocanu, trimis în judecată pentru fapte de corupţie.Victor Mocanu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, a fost condamnat, joi, de către judecătorii instanţei supreme la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, senatorul fîcând apel. Mocanu a fost găsit vinovat de 14 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată şi în formă continuată.

Şi senatorul Sebastian Grapă a avut probleme cu instituţiile statului. La 30 iunie 2015, ANI anunţa că a sesizat Comisia de cercetare a averilor din Cadrul Curţii de Apel Braşov pentru începerea controlului averii  lui Grapă, motivul fiind faptul că senatorul nu putea justifica aproximativ 52.000 de euro.

Un alt semnatar al proiectului lui Udrea este senatorul independent Ionel Agrigoroaei, membru al Grupului parlamentar PSD. Agrigoroaiei a avut problem cu Justiţia în trecut, acesta fiind condamnat de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 15 decembrie 2015, la doi ani, şase luni şi 20 de zile închisoare cu suspendare, fiind obligat să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunităţii, într-un dosar în care a fost trimis în judecată în 2014 pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, înşelăciune şi complicitate la înşelăciune, în legătură cu obţinerea unui credit.

Probleme cu autorităţile a avut şi un alt semnatar al proiectului, deputatul Mircea Dolha, cercetat de DNA în două dosare de luare de mită, dar care a fost achitat în ambele dosare în 2012. 

Citeşte şi: 

Dosarul Gala Bute. Curtea Supremă judecă joi un nou termen al acestui caz

Curtea Supremă judecă joi un nou termen al procesului „Gala Bute” în care Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, este acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu. Dosarul a ajuns pe masa magistraţilor în aprilie 2015.

Traseul şpăgilor din dosarul Microsoft. Comisioanele ministrului Sandu şi discuţiile din crama lui Pinalti

Omul de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, şi fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, sunt aşteptaţi pe 24 februarie 2016 la Curtea Supremă pentru a fi audiaţi în dosarul “Microsoft”. Ei vor da detalii despre implicarea fostului primar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti în acest caz. Pinalti nu a recunoscut acuzaţiile aduse de procurori, iar acum magistraţii îşi fac ancheta judecătorească.

EXCLUSIV Elena Udrea şi Dorin Cocoş au folosit acelaşi off-shore în afacerile de corupţie. Radu Budeanu, în circuitul şpăgilor

Off-shore-ul cipriot Barringwood Investment Ltd ar fi fost folosit de Elena Udrea pentru a primi o parte din mita de 5 milioane de dolari de la afaceristul Bogdan Buzăianu. Societatea, controlată de Dinu Pescariu, a fost folosită şi de fostul soţ al deputatei, Dorin Cocoş, pentru a primi şpaga în dosarul „Microsoft“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite