Trei ani de la Referendum: ce s-a ales de puciştii din 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu le râde şi astăzi în faţă oamenilor care au încercat să-l dea jos în 2012
Traian Băsescu le râde şi astăzi în faţă oamenilor care au încercat să-l dea jos în 2012

La trei ani de la Referendumul din vara lui 2012, Crin Antonescu nu mai reprezintă nimic în politica mare, Victor Ponta, din postura de inculpat, îşi numără zilele în fruntea Guvernului, Liviu Dragnea este condamnat chiar în dosarul Referendumului, iar Dan Voiculescu se cere afară din închisoare.

Pe 29 iulie s-au împlinit trei ani de la referendumul de demitere a preşedintelui de atunci, Traian Băsescu, organizat după o serie de acţiuni cel puţin discutabile din punct de vedere al constituţionalităţii şi al statului de drept. Principalii actori ai tentativei de înlăturare a lui Traian Băsescu de la Cotroceni au fost: cei doi copreşedinţi ai USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, Liviu Dragnea, organizatorul Referendumului din 2012, şi Dan Voiculescu, patronul trustului Intact.

La trei ani de la Referendum, cei patru artizani ai puciului par să deconteze din punct de vedere politic, dar şi juridic, pentru încercarea lor din vara lui 2012. Astăzi, Victor Ponta se află în situaţia în care propriul partid îl reneagă, dovadă stă votul masiv acordat lui Liviu Dragnea la şefia PSD, iar scaunul de premier se clatină tot mai mult, ca urmare a pierderii alegerilor prezidenţiae, a problemelor cu Justiţia, dar şi a modului în care a gestionat relaţia cu colegii săi din PSD. Ponta a spus că toate aceste probleme i se trag şi din cauza „îndrăznelii“ de a-l suspenda pe Băsescu.

„Până azi au supravieţuit şi au câştigat mulţi dintre cei înfrânţi atunci de voinţa populară (ceea ce fac acum Blaga, Predoiu, MRU, Macovei etc. este doar o confirmare pentru cei care încă mai aveau iluzii). Şi era de aşteptat ca eu şi Crin (plus Liviu Dragnea, Radu Stroe şi mulţi alţi iniţiatori) să plătim preţul pentru «îndrăzneala» de atunci“, a spus Ponta, într-un mesaj postat pe Facebook, pentru a marca momentul din 2012.

Crin, fantomă politică
Spre deosebire de Ponta, Crin Antonescu, celălalt coautor al tentativei din 29 iulie 2012, nu crede că plăteşte vreun alt preţ decât acela că partidul pe care l-a condus nu a reuşit să atingă scorul fixat la alegerile europarlamentare, motivul demisiei sale din fruntea PNL. Cu toate acestea, Crin Antonescu, pe care istoria îl va reaminti ca preşedintele României pentru 52 de zile, aflat pe cai mari în 2012, a pierdut, pe rând, preşedinţia PNL, funcţia de preşedinte al Senatului, dar şi sprijinul partidului pentru candidatura la alegerile prezidenţiale din 2014. Antonescu, cofondatorul megaproiectului USL, este astăzi un simplu senator, fără activitate, aflat în relaţii reci cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu propriul partid.

În ciuda celor îndurate, fostul lider al PNL nu regretă nici astăzi, la trei ani de la Referendum, încercarea de a-l demite pe Traian Băsescu din funcţia de preşedinte. „ În fond, ce e mai grav? E grav că probabil multora dintre cele opt milioane şi jumătate de oameni care au votat – şapte milioane şi jumătate care au votat într-un anumit sens – li s-a generat sentimentul că votul lor nu contează, că marile decizii privitoare la soarta unei ţări nu se iau de către ei. E o amintire amestecată, dar prevalează din punctul meu de vedere această părere de rău“, a spus Antonescu, la Digi 24.

Tot după trei ani de la suspendare, fostul preşedinte Traian Băsescu, aflat pe buza prăpastiei politice în 2012, îşi permite să privească trecutul relaxat. „A fost o nerăbdare a lui Ponta şi a lui Crin Antonescu să ia mai repede puterea. Antonescu visa să fie preşedinte. A fost mult mai agresiv decât Ponta. Ponta s-a lăsat cel mai greu convins. Antonescu a fost nebun să fie preşedinte. Dacă se putea, ieri. Îmi dădeam seama că această acţiune va fi plătită electoral. La Crin Antonescu trebuie să vă uitaţi şi la profilul lui psihologic. Este un jucător de poker. Şi-a anunţat demisia din fruntea Senatului, din funcţia de preşedinte al PNL. A blufat de fiecare dată! Dintre cei doi, Antonescu a fost mult mai virulent pentru suspendare, şi mult mai ponderat a fost Ponta“, spune Băsescu.

Dragnea şi Voiculescu au decontat în Justiţie
Surprinzător, Băsescu s-a arătat blând şi cu Liviu Dragnea, condamnat în primă instanţă la un an cu suspendare pentru fraudarea Referendumului din 2012, singurul care trage ponoasele din punct de vedere juridic pentru tentativa de acum trei ani. „De la asta i se trage şi lui Liviu Dragnea. Dacă cineva trebuia să fie condamnat, erau cei care au băgat voturi false în urne. Nu m-a surprins rezultatul votului. Ştiam de 6 milioane. Ei ştiau foarte bine că după măsurile din 2010, şansa majoră este să câştige. Ştiam şi eu foarte bine“, a mai spus Băsescu. Din cauza Referendumului din 2012, Dragnea a trebuit să se retragă din funcţia de ministru al Dezvoltării, poziţie ce-l ajuta să fie aproape de liderii din teritoriu al PSD, dar şi din cea de preşedinte executiv al PSD. Dragnea doreşte să devină preşedintele plin al PSD la Congresul partidului din noiembrie, însă tocmai incertitudinea sentinţei îl încurcă în planurile sale de a pune mâna pe conducerea PSD.

Voiculescu forţează ieşirea din puşcărie
Un alt personaj care a tras sforile în 2012 a fost Dan Voiculescu, care a susţinut mediatic, prin postul de televiziune Antena 3, întregul demers al USL. Voiculescu şi-a asumat chiar postura de aranjator al tentativei, arătând în cartea sa, „Ideea care l-a îngenuncheat pe Băsescu Traian“, că a fost ideea sa începerea procedurii de demitere a lui Traian Băsescu. În prezent, Dan Voiculescu se află încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul „ICA“. Totuşi, la mai puţin de un an de când a ajuns după gratii, Dan Voiculescu încearcă să iasă din închisoare, astfel că a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de revizuire a sentinţei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite