În 1992, preşedintele american George Bush era aşa de încântat de popularitatea pe care i-a adus-o invazia din Irak, din anul precedent, încât a lăsat vraişte economia şi finanţele ţării. A negat până în ultima clipă recesiunea care cuprinsese America şi a crezut că înfrângerea lui Saddam îi va asigura de la sine realegerea. De această gravă neglijenţă a profitat contracandidatul său. În sediul de campanie al lui Bill Clinton, un consilier a scris mare, pe o tablă, trei obiective asupra cărora candidatul şi întreg stafful său trebuiau să se concentreze. Unul dintre ele suna aşa: „The economy, stupid!”. Economia, prostule! Un monument de concizie, în care consilierul, cu numai trei cuvinte, i-a impus lui Clinton nu doar tema, ci şi tonul cu care ar trebui să-şi abordeze contracandidatul. Fraza a devenit sloganul neoficial al lui Clinton şi a rămas în folclorul mondial.

Un monument de concizie este şi Klaus Iohannis, dar acesta pare să nu găsească deloc acele trei cuvinte inspirate care să formeze un slogan de succes. Iese din când în când pe la vreo conferinţă de presă şi, cu o politeţe dezarmantă – ba chiar enervantă pentru fanii săi -, îl invită pe premier să prezinte public bugetul pe anul viitor. Iar Victor Ponta îi răspunde cu aceeaşi politeţe: „Iohannis este un lucru, eu sunt un om, un român”.

Iohannis ştie unde să lovească, dar nu prea ştie cum. Sunt destule indicii că economia şi finanţele ţării sunt vraişte. Avem o recesiune pe care premierul încă o neagă, deşi chiar Comisia Europeană i-a spus deunăzi că aceasta va continua. Cauza directă e faptul că Guvernul a prăbuşit investiţiile publice, care erau şi ele un motor important de creştere economică. Comisia a estimat toate pomenile electorale la 10 miliarde de lei, a căror acoperire se poate face fie prin înăsprirea fiscalităţii, fie prin tăierea în continuare a investiţiilor publice. Cum Guvernul promite ferm că nu vor creşte taxele, economia va fi văduvită din nou de necesarele fonduri publice, fapt care va afecta creşterea economică.

Domnişoara Ioana Petrescu, ministrul de Finanţe cu studii la Harvard, se chinuie de mai bine de o lună să prezinte o cifră simplă, dar pe care se bazează în bună măsură construcţia viitorului buget: modul de calcul al accizelor. Cifra e aşteptată şi de toată suflarea de business, pentru că pe baza ei se fac planurile de afaceri pentru anul viitor. În stilul său, Victor Ponta ar spune că nu e vina domnişoarei Petrescu, ci că Universitatea Harvard are o problemă cu programa şcolară.

Mă tem însă că tăcerea de acum a domnişoarei Petrescu e de rău augur şi nu ascunde nici incompetenţa sa, nici problemele Universităţii Harvard, ci e o nouă dovadă că minciuna – fie directă, fie prin omisiune – a ajuns politică de stat. Să nu uităm că anul acesta am plătit accize la un curs aiuritor, de 4,73 lei pentru un euro, deşi euro s-a încăpăţinat să rămână la 4,4 lei. Mai ţineţi minte cum s-a ajuns la acea cifră, nu? Guvernul a indexat moneda euro cu inflaţia leului. Să nu ne trezim, după alegeri, că domnişoara Petrescu va indexa euro cu inflaţia din Botswana şi vom plăti accize la un curs de 5 lei pe euro. Or un euro n-a mai atins valoarea de 5 lei decât în previziunile pline de şiretenie ale regretatului Dinu Patriciu.

Singurul steag pe care îl mai flutură premierul e faptul că avem în acest moment excedent bugetar. După ce ai tăiat 70 la sută din investiţiile publice, să ai excedent bugetar nu e nicio ispravă. Înseamnă doar să faci ca ăla care mănâncă o viaţă întreagă iaurt cu pâine ca să-şi poate lua maşină când iese la pensie. Numai că, dacă va ieşi preşedinte, Ponta rămâne cu maşina, iar noi cu iaurtul.

În schimb, dacă pierde alegerile, Victor Ponta rămâne premier cu bugetul pe care l-a scris pentru altul. Ce coşmar! Cum să nu te aliezi cu Vadim?