Surse: Senatorul Daniel Zamfir, izolat în PNL. Conducerea liberală a votat delimitarea de iniţiativele fostului şef al Comisiei economice din Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Zamfir. FOTO Facebook
Daniel Zamfir. FOTO Facebook

Conducerea PNL a votat ca formaţiunea să nu susţină unele proiecte ale senatorului Daniel Zamfir, potrivit unor surse politice. Unul dintre iniţiativele pe care liberalii nu o agreează este cel privind plafonarea dobâzilor la împrumuturile în lei.

Biroul Executiv al PNL s-a decis să ia o măsuri faţă de unele proiecte ale senatorului Daniel Zamfir, considerate de unii dintre colegii lui drept „anti piaţă liberă“ şi „populiste“. Drept urmare, în şedinţa Biroului Executiv de luni, majoritatea liberalilor au votat ca PNL să nu mai susţină unele iniţiative ale lui Daniel Zamfir, potrivit unor surse politice. 

Singurii liberali care s-au abţinut de la vot au fost deputaţii Florin Roman şi Gheorghe Tinel. De asemenea, aceştia au susţinut înainte de vot că ar trebui ascultată şi opinia lui Daniel Zamfir, opinie care să fie exprimată în cadrul Biroului Executiv. 

Până la urmă, şeful formaţiunii, Ludovic orban, a reuşit să supună votului retragerea sprijinului pentru iniţiativele lui Daniel Zamfir, senator care în ultimele săptămâni a fost foarte dur cu actualul preşedinte al formaţiunii şi cu unii dintre colegii săi. Principalul motiv a fost faptul că urma să aibă loc schimbarea sa de la şefia Comisiei economice, acolo unde a  fost ales Florin Cîţu. 

De altfel, delimitări individuale faţă de Zamfir au mai fost şi în trecut. Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a anunţat la începutul lunii decembrie că liberalii nu susţin proiectul de lege al senatorului PNL Daniel Zamfir, prin care ar fi limitate dobânzile plătite de oameni la împrumurile în lei, atât cele noi, cât şi cele deja contractate, în contextul în care recent dobânzile la creditele în moneda naţională au urmat un trend ascendent.

 „Plafonarea dobânzilor la creditele bancare este o iniţiativă populistă şi contrară economiei de piaţă liberă. O astfel de măsură îi afectează, până la urmă, exact pe cei pe care pretinde că îi apără – firmele private şi românii. Este o iniţiativă împotriva spiritului şi valorilor liberale şi nu reprezintă Partidul Naţional Liberal“, a scris Robert Sighiartău, secretar general al PNL.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite