Sunt mai buni miniştrii tehnocraţi sau miniştrii politici ?

Desemnarea noului premier tehnocrat Dacian Cioloş a readus în discuţia publică clasica dilemă care vizează oportunitatea numirii la conducerea ministerelor a tehnocraţilor sau a  politicienilor de carieră.

Dincolo de preferinţele subiective, de antipatiile sau simpatiile pe care le poate dezvolta cineva faţă de fiecare în parte întrebarea esenţială pare a fi, până la urmă, următoarea: sunt mai buni miniştrii tehnocraţi sau miniştrii politici ? Eu consider că o astfel de chestiune trebuie interpretată cu atenţie. Există şi avantaje şi dezavantaje, iar contextul politic, economic şi social în care aceştia sunt puşi pe funcţii generează înţeles specific.

 Căci sunt momente, de exemplu cele de criză, când ministrii tehnocraţi pot face treabă bună şi pot restrânge rolul politicului în construcţia unei anumite direcţii a politicilor publice. Suntem în faţa unei crize? În niciun caz a unei economice sau sociale. Poate în faţa uneia politice? Merită să reflectăm. Poate, mai degrabă, în faţa uneia de identitate.

 Avantajele pe care le aduc minştrii tehnocraţi pot varia de la plusul de credibilitate, atunci când sunt profesionişti recunoscuţi în aria lor de expertiză, până la eficienţa actului decizional dacă reuşesc să impună o direcţie proprie politicilor publice. Cu toate acestea, există şi o serie de dificultăţi cu care se pot confrunta şi care pot genera blocaje; reticenţa politicului, fie că vine din interior sau din exterior; lipsa experienţei de conducere a unei organizaţii birocratice, iar de aici, derivă un deficit de înţelegere a comportamentului acesteia; lipsa responsabilităţii electorale, în condiţiile în care aceştia nu se spun mecanismului votului, cel care face posibil să existe reprezentarea politică.

Practica democratică a arătat, nu de puţin timp, că statul trebuie să fie condus de oameni politici responsabili în faţa cetăţenilor. Asta este clar. De asemenea, şi practica politică românească a evidenţiat că miniştrii tehnocraţi au fost preferaţi fie în momente de criză, atunci când segmentul administrat politic nu avea randament şi s-a simţit nevoia (de cele mai multe ori obiectivă) unei decuplări de interesele şi ingerinţele politice, fie atunci când a fost nevoie să se aducă un plus de credibilitate pentru un minister sau altul.

Rezultatele unor astfel de experimente politice au fost uneori bune alteori catstrofale, dar nu pentru că cei puşi în funcţie nu erau pregătiţi profesional, ci pentru că de foarte multe ori au intrat în coliziune cu interesele politice, cu birocraţia şi practicile instituţionale originale.

Pe cealaltă dimensiune, ministrul numit politic, are o dublă responsabilitate, în primul rând în faţa electoratului, iar în al doilea rând în faţa partidului care l-a propus. El trebuie să performeze altfel intră în coliziune politică cu electoratul, care, nemulţumit de prestaţia sa, îl va sancţiona şi pe el şi partidul care l-a propus în funcţie. El se simte responsabil pentru acţiunile lui, un sentiment politic necunoscut tehnocraţilor întrucât ei sunt fideli ariei lor de expertiză şi principiilor care o guvernează. Politicianul pune la bătaie o carieră politică construită în timp, el se expune expune public şi mediatic pentru a servi interesul şi nevoile publice, ale societăţii.

Tehnicianul, în cazul unui scenariu dezastruos, va spune că influenţele politice au fost covârşitoare şi că nu a fost lăsat în pace să-şi facă treaba. El se va întoarce la catedră, în mediul privat, într-o zonă sigură, confortabilă pe care o cunoaşte foarte bine. Politicianul nu are pe unde scoate cămaşa. Un mandat dezastruos înseamnă o carieră politică încheiată.

Până la urmă şi tehnocraţii şi politicienii de carieră vor să performeze, nu cred că există îndoială în această privinţă. Decizia numirii unor tehnocraţi sau a unor oameni politici implică riscuri şi avantaje. Este greu să dai un verdict definitiv, încă de la început, pentru o astfel de opţiune. Fiecare îţi joacă şansă. Însă decontul, fie el favorabil sau nefavorabil va fi personal şi politic.

PS. Am reluat aproape în întregime, cu mici adaptări, un articol pe care l-am publicat mai demult pe blogul meu. Au ramas valabile.