Stolojan: Semnalul dat de români este de curăţire nu numai a PSD, ci şi a celorlalte partide

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Theodor Stolojan este de părere că schimbarea care trebuie să se producă în România, în urma votului din 16 decembrie, este cea a fundamentului pe care se face astăzi guvernarea politică din ţara noastră, şi anume „clientelismul”, scrie psnews.ro.

„Schimbarea pe care o aştept eu, şi poate nu numai eu, vizavi de ce s-a întâmplat în 16 noiembrie, este schimbarea fundamentului pe care se face guvernarea politică în România şi anume clientelismul politic. Dacă urmăriţi ceea ce aţi văzut cu aceste supraevaluări la despăgubiri, este numai vârful aisbergului. Este un dezastru pentru România ce s-a întâmplat în acest proces de despăgubiri”, a spus Theodor Stolojan, la Realitatea TV, conform sursei citate.

Acesta consideră că semnalul oferit de români este valabil pentru toate formaţiunile politice, nu doar pentru Partidul Social Democrat.

„Semnalul dat de români pe 16 noiembrie e de curăţire nu numai a PSD, ci şi a celorlalte partide”, a mai spus Stolojan.

În aceeaşi măsură, Theodor Stolojan atrage atenţia că oricine nu va fi receptiv la acest mesaj va fi „spulberat” din viaţa politică.

„Sociologii au spus-o, a spus-o şi preşedintele României, cine nu va înţelege acest mesaj va fi spulberat, aşa cum s-a întâmplat cu Ponta în 16 noiembrie”, a mai declarat Stolojan.

În opinia sa, „Iohannis oferă o garanţie din partea Preşedinţiei”.

În dosarul despăgubirilor supraevaluate, procurorii DNA cercetează cine sunt persoanele vinovate care au decis, în martie 2011, emiterea unei decizii a ANRP conform căreia omul de afaceri Gheorghe Stelian să primească o despăgubire, pentru un teren de 13 hectare, supraevaluată cu peste 62 de milioane de euro, conform procurorilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite