Smeritul Voiculescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Cu o aşa probă de penibil cum ne-a servit Voiculescu în ziua condamnării sale nu ne întâlnim în fiecare zi. Vă mai aduceţi aminte ce a spus atunci când a fost dovedit ca turnător la securitate? Că toţi am colaborat cu securitatea. Ce spune acum? Că „la tăţi ni-i greu”. Felix are dreptate: sunt probleme mult mai grave decât intrarea lui la puşcărie. Şi cred că după ce va intra el şi cei ca el la zdup, ne va fi din ce în ce mai uşor.

Cu o aşa probă de penibil cum ne-a servit Voiculescu în ziua condamnării sale nu ne întâlnim în fiecare zi. Citind mesajul pe care consilierii i l-au scris pe site şi pe care anteniştii l-au repetat până la saţietate, ai senzaţia că omul acesta trăieşte zi de zi scufundat în post şi rugăciune, că mătură precum călugării budişti furnicile din calea sa pentru a nu le strivi, pentru a nu afecta viaţa pe care doar Creatorul o dă. Nu trebuie să ne gândim la „nedreptatea” care i se întâmplă lui acum, că lumea e plină de nedreptăţi, ne comunică el. Îl doare acum de copiii fără resurse, de bătrânii fără medicamente, de otrava impozitelor pusă în pensii, de toată durerea omenirii. Debordează de altruism şi smerenie. Să mori de râs!

Pe Voiculescu l-a durut în cot de toţi cei pe care acum se preface că îi compătimeşte. Este exponentul aparatului comunisto-securist pentru care viaţa unui individ nu face nici două parale. El face parte din specia aceea cinică, crescută la şcoala ateismului, care după căderea lui Ceauşescu a început să facă cruci mari şi să ne ceară tuturor să ne pocăim, să ne scuturăm de păcatul pe care doar el şi ai lui l-au săvârşit.

Vă mai aduceţi aminte ce a spus atunci când a fost dovedit ca turnător la securitate? Că toţi am colaborat cu securitatea. Ce spune acum? Că „la tăţi ni-i greu”, ba mai greu decât lui. Schema lui de scăpare de sub reflector este fuga în mulţime. Nu este o vietate care acţionează la lumină; nu are forţa necesară. Vedeţi cât de rar a venit în studiourile televiziunilor sale? Nu-i plac expunerile publice, are agorafobie. Aşa a fost format, să lucreze neştiut de nimeni.

Ce va spune lumea antenodependentă? Aşa-i, „la tăţi ni-i greu”! Ce suflet mare are don Profesor (chiar, unde este profesor? unde şi-a luat doctoratul? ce discipline predă?)! De ce să-l bage la puşcărie? Ce, e singurul care a spălat bani? Toţi fură. De ce numai pe el să-l bage la puşcărie? Sunt atâtea de făcut! Drept dovadă, televiziunile de ştiri au şi abandonat subiectul la numai o zi după veste. Încă se mai caută Elodia!

De fapt, cât timp s-a plimbat Voiculescu liber prin Parlamentul României, am ajuns în situaţia pe care o descrie. Şi el vorbeşte de parcă nu a fost la guvernare niciodată. E ca hoţul care, după ce îţi fură banii, vine şă-ţi plângă de milă şi te miluieşte cu un covrig. Din banii tăi.

Dar, trebuie să recunoaştem că Felix are dreptate: sunt probleme mult mai grave decât intrarea lui la puşcărie. Şi cred că după ce va intra el şi cei ca el la zdup, ne va fi din ce în ce mai uşor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite