Scrisoare deschisă a unui deputat liberal adresată lui Dragnea: V-aş compara cu Ceauşescu, dar ieşiţi pe minus. Este trist şi grav ce aţi făcut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Roman, vicepreşedinte PNL şi deputat de Alba. FOTO Eduard Enea
Florin Roman, vicepreşedinte PNL şi deputat de Alba. FOTO Eduard Enea

Florin Roman, vicepreşedinte PNL şi deputat de Alba, îi transmite o scrisoare deschisă liderului PSD, Liviu Dragnea, în care social-democratul este criticat pentru faptul că nu vrea să sprijine deloc Alba Iulia, nici pentru  evenimentele prilejuite de celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire. Roman consideră că până şi Nicolae Ceauşescu a arătat o minimă atenţie faţă de oraşul Marii Uniri, spre deosebire de Liviu Dragnea.

Liberalul Florin Roman le-a solicitat guvernanţilor PSD de mai multe ori să sprijine financiar şi Alba Iulia prentru pregătirea Centenarului Marii Uniri, însă răspunsul celor aflaţi la putere nu a venit. 

Mai mult, deputatul PNL ameninţă că dacă nu va primi un răspuns clar de la Guvernul Tudose, acesta e dispus să intre în greva foamei. Până atunci, Roman a făcut publică o scrisoare deschisă trimisă preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. 

Mult stimate şi iubite tovarăşe Dragnea! 

 

Pentru contribuţia dumneavoastră la Centenarul Unirii, v-aş compara cu Ceauşescu, dar ieşiţi pe minus. Acum 50 de ani, când ţara noastră sărbătorea 50 de ani de existenţă, Ceauşescu, aşa incult cum era, n-a îndrăznit să bagatelizeze actul fondator al României moderne, în modul rudimentar în care o faceţi dumneavoastră. Ceauşescu a schimbat podelele din Sala Unirii de la Alba Iulia, cu marmură, a finanţat statuia lui Mihai Viteazul din faţa Palatului Principilor Transilvaniei şi a transformat fostul cămin de garnizoană în Muzeul Naţional al Unirii. Deşi proveniţi din aceeaşi familie ideologică, dumneavoastră nu sunteţi un lider, sunteţi doar un şmecher gata să jongleze cu orice, chiar şi cu simbolurile naţionale. 

 

Vă spun un secret: degeaba vă îmbrăcaţi în haine tradiţionale, degeaba vă daţi mare român pe afişele electorale, degeaba ne întrebaţi retoric în campania electorală dacă îndrăznim să credem în România! Dumneavoastră îndrăzniţi să credeţi în România?

 

Domnilor şi doamnelor din majoritatea anti-românească PSD-ALDE, stimaţi colegi, acest vas în care poporul român a pus de toate, şi bune şi rele, timp de 100 de ani, a fost spart de domnul Dragnea într-o sută de cioburi, să dea câte unul la toată lumea. Nu uitaţi, tovarăşe Dragnea, că totuşi, în unele situaţii, cum e şi aceasta, există locuri şi evenimente care sunt mai importante decât altele. Alba Iulia este importantă prin tot ce reprezintă ea şi va exista ca simbol naţional şi după ce colegii dumneavoastră vă vor mazili din funcţia de preşedinte PSD, în buna tradiţie a partidului pe care temporar vă imaginaţi că îl conduceţi. 

 

La Alba Iulia s-a încoronat Regele României. Din păcate, la Teleorman, singurul rege care s-a încoronat aţi fost dumneavoastră. Nu e o ruşine, trebuie doar să aveţi răbdare o sută de ani şi probabil se va organiza un mic centenar acolo şi pentru dumneavoastră. 

 

Dincolo de toate, este trist şi grav ce aţi făcut! Ce ghinion trebuie să aibă România, ca să aibă parte de lideri precum tovarăşul Liviu Dragnea? Ce ghinion trebuie să aibă România ca, la 100 de ani de la  marele act de la 1918, să fie condusă de urmaşii comuniştilor care au exterminat în puşcării toată generaţia de politicieni care a înfăptuit Marea Unire?

 

Iuliu Maniu a murit la Sighet, Gheorghe Brătianu - de asemenea, Ion Mihalache la Râmnicu Sărat, Pantelimon Halippa la Aiud, Ion Flueraş la Gherla, Zenovie Pâclişanu în beciul miliţiei din Bucureşti... Sunt sute ca ei, oameni care au plătit pentru că au participat la înfăptuirea României Mari... Şi atunci decide nepotul ideologic al comuniştilor, Dragnea, ce e important şi ce nu? Lăsăm Centenarul la mintea lui?

 

Profit de acest moment şi vă rog, tovarăşe Dragnea, cu toată seriozitatea: încetaţi! Nu vă mai jucaţi cu simbolurile naţionale, nu vă mai bateţi joc de ceea ce ar trebui să fie cea mai frumoasă sărbătoare a României: 100 de ani de existenţă“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite