Chiar dacă soluţia propusă de marele filosof atenian (la conducerea societăţii trebuie să fie iubitorii de înţelepciune, adică filosofii) nu mai este azi viabilă, rămâne cert că omenirea are nevoie să-şi găsească echilibrul în tot ceea ce priveşte puterea.

            Dacă privim spre societatea românească, cu veşnica ei tensiune fundamentală dintre tradiţional şi modern, nu ne vom mira să vedem că a existat mereu o simpatie pentru forme de putere foarte mare, adică spre dictatură, după cum demonstrează din plin istoria României.

            Recente aspecte pot fi adăugate pe o listă lungă de derapaje dictatoriale. Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, aflaţi în fruntea unor partide politice şi în fruntea celor două camere ale Parlamentului, au mereu tantaţia de a şi le subordona. Răspunul lor adresat Departamentului de Stat al SUA este făcut în numele Parlamentului, aşadar după ce ei doi s-au substituit Parlamentului României. În loc să iniţieze o dezbatere asupra unei declaraţii politice, şi pe care apoi să o adopte (căci au majoritate parlamentară), cei doi au considerat că ei sunt Parlamentul României.

            Despre manipulările, dezinformările sau minciunile din textul răspunsului nu e nevoie să vorbesc, căci orice om de bună credinţă ştie cum stau lucrurile. Ceea ce vreau să subliniez este contextul în care trebuie să fie pusă întreaga discuţie: am în vedere problematica ,,statului paralel”.

            Exact la fel cum a fost cazul cu cerinţa lui Călin Popescu Tăriceanu de a se include în strategia de dezvoltare durabilă a României a unor măsuri de slăbire a independenţei justiţiei, tot la fel acum, cei doi dau dovadă de un cinicm suprem. Căci, este o dovadă de cinism ca tocmai cei care au acţionat şi acţionează în paralel cu legile societăţii, în paralel cu justiţia, în paralel cu normele şi valorile morale să acuze existenţa unui stat paralel. Nu cetăţenii României au vreun interes de a se implica în structuri, instituţii ori organizaţii paralele, ci cei corupţi. Nu persoanele corecte din această ţară se luptă cu justiţia, pe care ar vrea-o să fie tot mai slabă şi tot mai lipsită de independenţă, ci tocmai cei care au puterea şi care, după cum spuneam mai sus, sunt vulnerabili şi au nevoie de o justiţie lipsită de independenţă.

            Un fapt petrecut ieri mă face să cred că drumul României spre dictatură este mai aproape cu un pas şi că, mai mult, România se apropie periculos de mult de ceea ce s-a întâmplat (şi se întâmplă) în Turcia ultimilor ani. Am în vedere dispozitivul de urmărire plantat în locuinţa ministrului de interne, Carmen Dan. Dincolo de supoziţiile care se pot face, aş vrea să sugerez altă pistă posibilă: dispozitivul de urmărire a fost pus nu de o instituţie particulară, ci de o instituţie puternică ce a vrut să facă să pară că este pus de o instituţie particulară.

            Dar atât în primul caz cât şi, sau mai ales, în cel de-al doilea, consecinţa este evidentă: încrederea cetăţenilor în stat scade şi mai mult, iar de aici, pe cale de consecinţă, creşte nevoia de dictatură.

            Închei cu o întrebare: oare, cine este interesat ca statul român să fie tot mai slab?