Revoluţie, imitaţie, prostituţie, aberaţie, frecţie...saturaţie (emigraţie)!

Mi-am amintit zilele astea de o istorioară cu tâlc, povestită de un bun amic, pe căldura mare, la un spriţ, cu puţine zile înainte de referendumul din 2012, la scurt timp după ce se întâlnise cu un amic de-al lui, şefuleţ de organizaţie locală PSD pe undeva prin Sălajul rural. Între amicul meu cel transpirat si amicul lui cel relaxat are loc (aproximativ) următorul dialog:

(Amicul meu) – No, cum merge?

(Amicul lui) – Cum merge ce?

(Amicul meu) – Cum ce mă, campania!

(Amicul lui)  – Care campanie mă?!

( Amicul meu)  – Cum "care campanie mă?!", aia pentru referendum, pentru suspendarea lui Băselu!

(Amicul lui) – Amice, eşti idiot! Tu crezi că noi n-avem altceva mai bun de făcut decât să-l dam jos pe Băse ca să fie Antonescu împărat?! 

Am înţeles atunci limpede două chestiuni răcoritoare: "les amis de mes amis (nu) sont (musai) mes amis" şi că, în afară de câţiva lideri mai înfierbântaţi şi/sau mai ipocriţi (admiţând că există grade ale ipocrizei şi în curva de politică), niciun pesedist nu-şi doreşte (şi nu şi-a dorit vreodată) de fapt ca Băsescu să fie înlocuit de altcineva decât de unul de-al lor. 

Cred că sunteţi sătui de analize şi de profeţii politice, îndeosebi în zilele astea demente. Şi eu la fel. Mi-am propus de ceva vreme să nu mai vorbesc despre politică, nici public, nici privat, dar se pare că e boală grea...Nu am televizor de ani de zile, ma informez doar de pe CNN si BBC, şi mai nou de pe „Adevărul" (căci m-a "mâncat" într-o zi să dau nişte "click"-uri şi acum, ca un "atehnic" ce sunt, nu mai pot scăpa de newsletter-e...).

Când am realizat –duminică seara, de abia – că măsurile mele de auto-protecţie devin insuficiente, în faţa revoluţiilor  – concomitente – ucrainiene şi usl-iste, că atmosfera devine irespirabilă, că-mi crapă capu' doar când aud "cuvinte cheie", că nu mai pot sa-l citesc – până la capăt – nici măcar pe Pleşu, atunci când scrie de politica autohtonă, m-am refugiat în cârciumă, sperând sincer ca acolo voi fi ferit de toata nebunia asta reală.

Ghinion. La masa din stânga mea, nişte basarabeni  – chercheliţi – pro-Klitschko aproape că luau la pumni alţi basarabenii, pro-Timoşenko. Nu voi "minţi prin presupunere", nu ştiu dacă la alte mese pasiunile erau tot "politice", întrucât n-am cercetat, dar vă voi impărtăşi cu drag piesa pe care-am pus-o atunci, degrabă, inspirat fiind de setea (de democraţie) observată pe gurile confraţilor: Valeriu Sterian, Exerciţiu.

Adaug o "rugăciune", tot "marca" Valeriu Sterian:

"Doamne, vino Doamne, 

Să vezi ce-a mai rămas din oameni."

Din ciclul "ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se îndeplinească", sau "uneori urăsc să am dreptate", închei riscând şi eu o prezicere, bazată pe cei 10 ani (1990-2000) de politică activă, în memoria şuturilor în fund (la propriu) pe care le-am primit în primăvara lui '90, pe străzile cenuşii ale Clujului, atunci când împărţeam frumuseţe de pungi "de un leu", din plastic, galbene, "occident curat" (şi le mai aminteşte oare cineva? ), cu "Ion Raţiu preşedinte!":

Antonescu va fi preşedinte, dar numai într-o alianţă pragmatică şi disperată cu Basescu-prim-ministru, "dreapta" (ghilimelele nu sunt superfluue) împotriva "stângii", toţii împotriva lui Ponta! Dacă aţi mai auzit/citit aberaţia asta, nu înseamnă decât că v-aţi uitat prea mult la tembelizor (vă jur ca eu nu...). Ironia soartei, asta e singura şansă ca "tronul" să nu ajungă din nou pe mâna stângii...

Fanteziile pe această tema sunt, evident, infinite (vă las dumneavoastră plăcerea...), dar, totuşi, vi se pare chiar aşa de imposibil? Ori vedeţi cumva altă solutie realistă, dincolo de simpatiile şi idiosincrasiile la care avem cu toţii dreptul (măcar atât)? Eu, personal, chiar nu văd, dar sunt deschis...Sunteţi invitaţii mei...!

P.S. Sunt perfect de acord că “Un om politic trebuie să fie în stare să mănânce broaşte râioase pe burta goală” (Iuliu Maniu), dar niciodată n-am înţeles de ce trebuie să facem şi noi, cetăţenii, acelaşi lucru...