Reportaj. Timmermans, la întâlnirea cu societatea civilă: Nu mai suntem într-o societate a încrederii. Lupta împotriva corupţiei trebuie să fie continuă

Reportaj. Timmermans, la întâlnirea cu societatea
civilă: Nu mai suntem într-o societate a încrederii. Lupta împotriva corupţiei
trebuie să fie continuă

Prim-vicepreşedinte Comisiei Europene, Frans Timmermans. FOTO gov.ro

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai societăţii civile, joi seară, eveniment la care oficialul de la Bruxelles a a punctat faptul că românii trebuie să vegheze întotdeauna asupra guvernanţilor şi să acţioneze în momentul în care instituţiile iau decizii controversate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întâlnirea pe care Frans Timmermans a avut-o la Muzeul de Artă cu reprezentanţi ai societăţii civile nu a atras prea mulţi bucureşteni. În sala cu o capacitate de peste 400 de persoane erau aproape 100 de oameni, în acest număr fiind incluşi şi jurnaliştii.

Cu toate acestea, oficialul de la Bruxelles a răspuns la întrebările celor din sală aproape o oră şi jumătate, cu toate că în programul oficial era stabilită doar o oră. „Nu mai suntem într-o societate a încrederii. Suntem într-o societate în care se cer fapte“, a fost una din primele fraze ale lui Frans Timmermans care a repetat de patru ori faptul că europenii „trebuie să fie uniţi“.

Majoritatea întrebărilor au mers în direcţia luptei împotriva corupţiei care ar trebui continuată, după cum subliniau cei din sală. „Lupta împotriva corupţiei e o luptă continuă. În 1997, nu credeam că aţi putea ajunge aşa de departe. Azi, sistemul judecătoresc din România e un model în Uniunea Europeană“, a precizat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene fiind întrebat cum ne putem feri de corupţie.

Pe de altă parte, Timmermans s-a ferit în aborda cazul Dragnea, adică al unui lider politic condamnat cu suspendare care ar fi putut ajunge ministru. Oficialul de la Bruxelles a punctat faptul că probleme ocupării unei funcţii de ministru, cu toate că există o condamnare nu ar trebui să aibă loc pentru că e o problemă de  principiu, nu doar de legalitate.

„Înalta Poartă“, fracturarea hidraulică şi rahatul

De asemenea, de la acest dialog nu au lipsit nici luările de cuvânt transformate în adevărate monologuri ale unor persoane nemulţumite fie de faptul că liderii politici se duc la Bruxelles ca la „Înalta Poartă” pentru a se plânge de ce se întâmplă în ţară  sau de faptul că e încurajată fracturarea hidraulică. Doamna care voia să vorbească de fracturarea hidraulică a ajuns să se certe cu organizatorii că nu au lăsat să spună tot ce voia. În timp ce un adolescent preciza că „am vorbit despre valori şi principii“, aceasta a replicat tăios: „Ei, aţi vorbit! Aţi vorbit un rahat“.

După dialogul cu reprezentanţi ai societăţii civile Timmermans a mers să discute şi cu presa. „Am luată notă de consideraţiile domnului Tăriceanu şi vom analiza. Instituţiile de luptă împotriva corupţiei funcţionează foarte bine în România, merită sprijinul nostru. Bineînţeles, dacă preşedintele Senatului ne-a dat aceste indicii (...) le voi analiza foarte atent ca să nu facem greşeli în această privinţă şi luăm remarcile sale foarte în serios”, a declarat  Timmermans referitor la declaraţia lui Tăriceanu că în România există un sistem paralel de putere.

De asemenea, la declaraţiile date presei oficialul de la Bruxelles a subliniat faptul că încercarea modificării legislaţiei penale prin ordonanţă de urgenţă în iarnă a dus la o stare de neîncredere faţă de guvernanţi.  

citeste totul despre: