Reforma penală promisă de Dragnea, o mare fâsâială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul Cod de conduită al PSD conţine sancţiuni pentru penalii partidului, însă acestea nu vor fi aplicate, în mod egal, tuturor membrilor PSD, ci fiecare caz va fi tratat individual. Consecinţele pe care le va suferi un social-democrat cu probleme penale se vor lua în urma unei decizii politice, ceea ce îi va da cu atât mai multă putere lui Liviu Dragnea.

Potrivit Codului de Conduită girat de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, noile sancţiuni se pot aplica membrilor împotriva cărora este pusă în mişcare acţiunea penală, este începută urmărirea penală, este dispusă arestarea preventivă sau care sunt trimişi în judecată, condamnaţi în primă instanţă sau condamnaţi definitiv cu executare pentru fapte de corupţie.

„În cazul în care, pentru fapte de corupţie, un membru de partid se află într-una din următoarele situaţii: punerea în mişcare a acţiunii penale, începerea urmăririi penale, dispunerea arestării preventive, trimiterea în judecată, condamnarea în primă instanţă, pronunţarea unei hotărâri de condamnare definitivă cu executarea pedepsei privativă de libertate“, sunt etapele procesuale stabilite de noua conducere din Kiseleff.

Orice alte fapte care nu sunt asimilate corupţiei nu intră sub incidenţa acestui Cod de Conduită, ceea ce înseamnă că Liviu Dragnea, preşedintele PSD, condamnat la un an cu suspendare în prima instanţă pentru fraudarea Referendumului de demitere al lui Traian Băsescu, nu va trece prin filtru prevăzut în acest Cod.

Sancţiunile, aplicate diferit

În plus, echipa lui Liviu Dragnea a mai stabilit că sancţiunile vor fi aplicate în mod diferenţiat. Sancţiunile prevăzute sunt: retragerea sprijinului politic, suspendarea din funcţia politică, suspendarea din calitatea de membru, excluderea din partid. Conducerea partidului a decis înfiinţarea Comisiei Judeţeane de Etică, Integritate şi Arbitraj şi a Comisiei Naţionale de Etică, Integritate şi Arbitraj, care, la sesizare sau din oficiu, cercetează speţa şi face propuneri către Biroul Permanent Judeţean sau Biroul Permanent Naţional, după caz.

Deciziile se vor lua individual, în urma unei analize a Comisiei Judeţene de Etică, Integritate şi Arbitraj sau a Comisiei Naţionale de Etică, Integritate şi Arbitraj. Practic, există posibilitatea ca un membru al PSD condamnat să fie exclus din partid sau să-şi piardă funcţia politică, iar un altul, aflat în aceeaşi situaţie juridică, să rămână în continuare membru PSD şi ocupând aceeaşi funcţie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite