Raţiunile misterului unui vot

Limba română este o limbă plastică, iar acest fapt se adevereşte prin frecvenţa cuvintelor sinonime. Dacă ar exista o sinonimie perfectă, ar rămâne în limbă numai unul dintre cuvinte, celelalte cuvinte fraterne fiind sacrificate, ca în cazul lui Cain şi Abel.

Pentru a ilustra acest fenomen, Sadoveanu ne dă exemplul cu cuvintele „praf”, „colb” şi „pulbere” Definit ştiinţific, genul lor proxim, sau numitorul lor comun, ar putea fi „O grămadă de fragmente de materie”. Trecem peste neliniştea gânditorilor greci, care se întrebau câte fire de nisip trebuie să adunăm pentru a putea vorbi de o grămadă de nisip. În exemplul dat de Sadoveanu, intră în joc şi diferenţele, întrucât, praful este aşternut pe suprafaţa lucrurilor,  colbul este tot praf, dar urcat în bătaia vântului, iar pulberea este acelaşi praf, dar ridicat în bătaia Soarelui.

Exemplul ne ilustrează şi o linie de urcare, sau de înălţare, dar, dacă eliminăm cuvântul median, ne alegem cu expresia „praf şi pulbere”,deci cu un dezastru de jos până sus, sau invers, de sus până jos. Cam aşa s-au petrecut lucrurile şi cu Victor Ponta, respectiv cu colaboratorii, emulii, acoliţii şi chibiţii lui, ca să dăm o altă serie de cuvinte parţial sinonime. Din umbră, îşi cere drepturile şi limbajul religios, nu neapărat cel creştin şi negreşit ortodox. Şi aici avem trei cuvinte parţial sinonime, adică „minune”, „miracol”, „mister”, care ne sugerează şi ele o linie uşor ascendentă. Minunea rămâne la nivelul limbajului comun, al oamenilor simpli, care vorbesc despre „o minune dumnezeiască”, în faţa căreia ei se roagă. Cuvântul „minune” poate face şi tranziţia de la omul simplu către poet, atunci când, Lucian Blaga fiind poetul, el zice „Eu nu strivesc corola de minuni a Lumii”.

Cuvântul „miracol” urcă efectiv în sfera Culturii, iar în ipostaza „mirării” ajunge, tot în poezia lui Lucian Blaga „Mire-te, dezmire-te / Cântecul pădurii”. Aşadar, minunea rămâne intangibilă, dar mirarea poate fi urmată de o dez-mirare, aşa cum şi amăgirea cu Proiecte fanteziste, poate fi însoţită de o dezamăgire. În sfârşit, încă de la Aristotel, mirarea este la începutul oricărei Filosofii, dar nu şi la sfârşitul ei, unde ne întâlnim cu al treilea confrate semantic, adică Misterul, acesta fiind şi un concept, care urcă la ultimul nivel, acela al Teologiei şi al Metafizicii. Or, un mister trebuiesă fie dezlegat, trebuie să fie explicat cumva sau altcumva. Hamlet îi spune lui Horaţio: „Sunt mult mai multe lucruri în cer şi pe pământ decât credeai tu vreodată, Horaţio, în filosofia sa”. Deci, chiar dacă rămânem parţial cu capul în nori, să coborâm puţin cu picioarele pe pământ, unde s-a petrecut un fenomen pe care mulţi comentatori îl numesc uneori „minune”, alteori „miracol” Este vorba de fulminanta răsturnare de situaţie în candidatura pentru funcţia de Preşedinte al României. Dacă după primul tur de scrutin, Victor Ponta avea un avantaj, rotunjind cifrele, de 10 procente, la sfârşitul numărării voturilor, iese victorios, nu Victor Ponta, ci  Klaus Iohannis, tot cu 10 procente. Dacă le adunăm, rezultă un salt de 20 de procente, care nu este doar cantitativ, ci şi calitativ, numele lui fiind Victoria. Această răsturnare, pe bună dreptate, a fost numită „minune”şi „miracol” Noi o numim „mister”, iar acesta trebuie cumva dezlegat, chiar dacă el seamănă cu Nodul gordian. Îmi îngădui aici doar schiţa unei ipoteze, asupra căreia urmează să mai revin.

Analiştii şi comentatorii din mass-media, au scos deja în evidenţă diverşi factori care explică fenomenul răsturnării, a răsturnării situaţiei, nu şi a Guvernului Ponta. Deja putem face o listă a acestor factori şi putem face chiar un Tabel, încât, ca şi în „Tabelul lui Mendelev”, mai există şi „căsuţe goale” pentru alţi factori posibili  De regulă, analiştii au mers pe un factor, cel mult doi, iar prin excepţie, trei. O analiză factorială trebuie să integreze mai mulţi factori, dar nu chiar o mulţime, care să se încheie cu misteriosul „şi alţi factori” Plec aici de la o metaforă epistemică a sociologilor, care revine, metafora Valului. Ea are avantajul că este intuitivă şi este şi statistică , întrucât un val este o mulţime de molecule de apă, de H2O, ar zice Mendelev. Dar, şi George Coşbuc ritmează şi rimează: „Picurii cu strop de strop / Fac al mărilor potop”, ceea ce s-a şi întâmplat. Metafora valului are şi avantajul că ea trimite tacit şi către grupurile umane, fie ele sociale, politice, etnice, religioase, sau de altă natură. Dar, toate aceste avantaje sunt însoţite de un dezavantaj, întrucât valurile înfăţişează o mişcare de suprafaţă, care poate fi chiar şi măsurată, dar nu şi adâncurile din care mişcarea porneşte şi se iveşte. Numele acestui adânc este Poporul, care ca atare nu se vede, dar fără de care valurile nu ar fi cu putinţă.Este evident că valurile nu se stârnesc din senin, fiind necesară furtuna exterioară ca şi vânturile, care pot bate din toate părţile, fie ele geografice, politice sau geo-politice

Mai putem recurge la o metaforă epistemică, adică la structura atomului, în care avem Nucleul, care este şi „tare”, în jurul căruia se mişcă electronii, exteriori şi imprevizibili

 Acum, dacă recurgem şi noi la factori, i-am reduce, în esenţă, la patru (puncte cardinle):

1. Începutul şi capul răutăţilor este Victor Ponta. Faptul că a refuzat orice confruntare înainte de primul tur de scrutin nu putea fi perceput la nivel popular decât în două feluri, ori ca un semn de frică şi de laşitate, or ca un semn de dispreţ şi de infatuare. Modul în care a refuzat propunerile unor dezbateri, a dezvăluit câte ceva din latura versată şi versatilă, sau ipocrită şi sofistă a Premierului. Această latură s-a confirmat şi a sporit în confruntarea cu Klaus Iohanis, unde a fost vizibil negativismul Premierului, obsesia lui anti-băsesciană, transferată mecanic sau negândit şi asupra lui Klaus Iohanis. În timpul disputei, Victor Ponta a recurs la tot felul de strategii jalnice, ca şi de cuvinte josnice, care nu aveau cum să scape percepţiei populare, a „nucleului” tare..

2  După numărarea voturilor la primul tur, şansele lui Klaus Iohanis aveau în faţă alternativa „Poate da-Poate ba”, iar după prima rundă, de la „Realitatea TV”, şansele scădeau  periculos. Numai că, după primul tur, Klaus Iohannis a venit cu o „găselniţă” ciudată, care i-a uimit şi i-a nedumerit chiar şi pe admiratorii săi, şi trebuie să recunosc că m-a uimit şi pe mine. Când Victor Ponta, împreună cu „geniul lui din umbră”, Liviu Dragnea, negociau de zor, pe toate planurile şi în toate formele, combinând ceea ce nu se poate combina ( România Mare şi U.D.M.R.), Klaus Iohannis afirmă simplu, sau pur şi simplu, că dânsul nu-şi negociază alegătorii. Şi a ţinut-o tot aşa, sau a ţinut-o una şi bună,  până când oamenii au început să „se dumirească”, ar zice Petre Ţuţea. Când m-am „dumirit” şi eu, mi-am zis că dacă şi „nucleul tare” începe să se „dumirească”, adică să se trezească, şansele lui Klaus Iohannis pot creşte spectaculos Acest factor a  rămas mut şi a acţionat în tăcere, ieşind la iveală doar la votul final.

3. Proporţiile răsturnării pot fi înţelese numai dacă luăm în considerare contribuţia Diasporei. Speriaţi de posibila orientare pro-Iohannis, a românilor din diasporă, Echipa pontistă a pus la cale o strategie diabolică, prea puţin creştină şi ortodoxă, adică de-a dreptul una mârşavă, dar „cusută cu aţă albă” Înclin să cred că şi această strategie a fost elaborată de Liviu Dragnea. Secvenţa cu diaspora ar merita să fie reluată într-o analiză specială, ea fiind o mostră demonstrativă, pe ideea că: aşa cum a fost aplicată strategia politică şi justiţia politică acolo, aşa au fost ele aplicate în toată ţara  de când U.S.D a ajuns la Putere şi Victor Ponta, a ajuns Premier, ca urmare a pactului de „coabitare”

4. Tineretul a fost energia tânără şi stimulentul sau catalizatorul întregii mişcări. Solidarizarea tinerei generaţii a fost foarte rapidă, a fost una convinsă şi convingătoare. În această situaţie s-a văzut mai clar că  cele trei valuri –românii din diasporă, tineretul din ţară, ca şi votanţii lui Klaus Iohannis din primul tur- sunt valuri care pleacă dintr-un fond ,mai adânc rămas parţial în tăcere. Această parte tăcută a ieşit la iveală şi a votat pro-Iohannis, o parte mai mare, dar şi anti-Ponta, o parte mai mică.

Întreaga mişcare ar putea fi definită şi printr-o comparaţie făcută de către Bergson între Elanul vital al Existenţei şi un bulgăre de zăpadă, care îşi sporeşte volumul şi viteza atunci când se rostogoleşte pe panta unui munte. Dar, aceeaşi mişcare este înscrisă deja în primul vers al Imnului nostru naţional, „Deşteaptă-te, române din somnul cel de moarte”, vers pe care actualul Preşedinte, Klaus Iohannis, l-a cântat şi corect, dar şi chiar  frumos!