Rămâne un singur tur de scrutin la alegerile locale. Curtea de Apel a respins sesizarea PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Gorghiu FOTO Eduard Enea
Alina Gorghiu FOTO Eduard Enea

Curtea de Apel a respins vineri sesizarea făcută de PNL în contencios administrativ privind organizarea alegerilor într-un singur tur de scrutin, după ce liberalii au ridicat în instanţă excepţie de neconstituţionalitate, cu intenţia ca legea să ajungă pe masa CCR. PNL va contesta decizia la Curtea Supremă, însă, potrivit avocaţilor contactaţi de „Adevărul“, nu vor avea sorţi de izbândă.

Şansele ca alegerile locale să fie organizate în două tururi de scrutin - un sistem care creşte gradul de reprezentativitate al primarilor aleşi - sunt aproape nule, după ce, vineri, Curtea de Apel a respins acţiunea PNL. 

Liberalii au dat Guvernul Cioloş în judecată pentru că organizează alegerile locale într-un singur tur de scrutin, tur programat pentru data de 5 iunie. Vineri, în faţa instanţei, avocaţii PNL au ridicat excepţie de neconstituţionalitate, cu scopul ca judecătorul să trimită legea alegerilor locale la Curtea Constituţională. Apoi, PNL spera ca magistraţii CCR să declare legea neconstituţională, astfel s-ar fi revenit la sistemul cu două tururi de scrutin. Numai că judecătorul de la Curtea de Apel a respins sesizarea PNL. În faţa judecătoarei Mirela Monica Perjaru, reprezentantul Guvernului a precizat că o instanţă nu poate modifica o hotărâre de guvern, poziţie susţinută şi de reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente (AEP). 

Ce se întâmplă în continuare? „Avocaţii liberalilor vor face recurs, iar sesizarea va ajunge la Înalta Curte. Dar sunt foarte sigură că şi de acolo va veni acelaşi răspuns. Nimeni, niciun judecător din ţara asta nu cred că ar trimite o asemenea sesizare la CCR. Organizarea alegerilor este strict o decizie politică. Asta a spus ziele trecute şi Comisia de la Veneţia. E foarte clar“, a comentat, pentru „Adevărul“, avocatul Elenina Nicuţ. 

Secretarul general al Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, a declarat, miercuri, făcând referire la alegeri în două tururi, că elementele majore ale sistemului electoral nu trebuie schimbate în anul de dinaintea alegerilor, în cazul României decizia de a schimba sistemul electoral fiind una politică.

"Comisia de la Venţia spune că elementele majore ale sistemului electoral nu trebuie schimbate în anul de dinaintea alegerilor. Motivul este că pe măsură ce alegerile se apropie partidele politice pot să evalueze foarte bine care sunt schimbările (de legislaţie electorală - n.r.) care le-ar putea fi favorabile sau nu. Cu cât se apropie mai mult data alegerilor, cu atât mai mult creşte tentaţia de a schimba sistemul electoral pentru ca partidele să obţină avantaje”, a declarat, miercuri, la Palatul Parlamentului, secretarul general al Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert .

Oficialul Comisiei de la Veneţia a mai spus că sunt cazuri în care asemenea schimbări pot fi făcute, dar în contextul anumitor evenimente. "Nu sunt sigur informat despre situaţia din România. Cred că nu există o nevoie reală să fie schimbat ceva (...). Cred că, în cazul României, decizia de a schimba sistemul electoral este una politică şi acest lucru nu ar trebui făcut chiar înainte de alegerile electorale”, a punctat oficialul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite