PSD: Justiţia trebuie lăsată să îşi facă datoria! Încetaţi să politizaţi punerea sub acuzare a doamnei Kovesi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea  şi Codruţa Kovesi, la recepţia de la Ambasada Franţei, din 14 iulie 2017. Foto INQUAM
Liviu Dragnea  şi Codruţa Kovesi, la recepţia de la Ambasada Franţei, din 14 iulie 2017. Foto INQUAM

PSD susţine că Justiţia trebuie lăsată să îşi facă datoria în cazul Laurei Codruţa Kovesi. "Astăzi, legile justiţiei adoptate de majoritatea PSD-ALDE îi oferă doamnei Kovesi suficiente garanţii că în cursul anchetei i se vor respecta drepturile fundamentale şi că nu vor fi imixtiuni ale serviciilor secrete, iar dacă va fi trimisă în judecată, va avea parte de un proces corect, în faţa unor complete legal constituite", arată PSD.

"Justiţia trebuie lăsată să îşi facă datoria! Încetaţi să politizaţi punerea sub acuzare a doamnei Kovesi! Astăzi, legile justiţiei adoptate de majoritatea PSD-ALDE îi oferă doamnei Kovesi suficiente garanţii că în cursul anchetei i se vor respecta drepturile fundamentale şi că nu vor fi imixtiuni ale serviciilor secrete, iar dacă va fi trimisă în judecată, va avea parte de un proces corect, în faţa unor complete legal constituite", se arată într-un mesaj postat, joi dimineaţă, pe pagina de Facebook a PSD.

Reprezentanţii formaţiunii susţin că vor respecta prezumţia de nevinovăţie în cazul lui Kovesi.

"Spre deosebire de retorica viciată a celor care acuzau «penalii» înainte de o condamnare, PSD va respecta prezumţia de nevinovăţie a doamnei Kovesi şi nu va susţine nici că este «o penală», nici că a luat mită, că a comis abuz în serviciu sau că a făcut mărturii mincinoase. Toate acestea vor trebui demonstrate în faţa instanţei de judecată. Până atunci aveţi încredere în Justiţie şi lăsaţi probele să vorbească, nu politicienii!", mai scriu reprezentanţii PSD.

Fostă şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi a anunţat, miercuri seara, la Europa FM, că a fost citată la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie. Ea susţine că are calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Laura Codruţa Kovesi remarcă faptul că această citaţie vine în momentul în care ea se pregăteşte să susţină interviul pentru funcţia de procuror-şef european.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite