Primarul PSD din Videle, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi la muncă în folosul comunităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul PSD al oraşului Videle, Nicolae Bădănoiu, a primit o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare şi interdicţia de a mai fi ales în funcţii publice pentru complicitate la luare de mită. Decizia Tribunalului Teleorman nu este definitivă, condamnarea fiind în primă instanţă şi putând fi atacată în termen de zece zile. În acelaşi dosar, fostul viceprimar, Florin Nedelcu, a fost condamnat definitiv.

Nicolae Bădănoiu, primarul PSD al oraşului Videle, locul de baştină al premierului Viorica Dăncilă şi al ministrului de Interne, Carmen Dan, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită. Totodată, instanţa a decis şi interzicerea exercitării dreptului „de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii (aceea de primar), dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani”, dar şi obligaţia de a presta 90 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Videle sau Primăriei comunei Gratia”. Decizia Tribunalului nu este definitivă, ea putând fiind atacată în termen de zece zile de la comunicare, informează publicaţia online „Cronica de Teleorman”.

În acelaşi dosar, Florin Marius Nedelcu, fost viceprimar al oraşului Videle, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi la efectuarea a 120 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Botoroaga sau Primăria Măgura.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite