Preşedintele Klaus Iohannis, cultele religioase şi binele public

În ziua de 4 ianuarie, prima duminică a anului 2015 d.Hr., Preşedintele Republicii domnul Klaus Iohannis a participat la prima parte a Sfintei Liturghii Ortodoxe (Liturghia Catehumenilor sau A celor chemaţi) care s-a oficiat la Catedrala Ortodoxă din Sibiu de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu Streza, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Gestul religios făcut de Preşedinte este plin de semnificaţii.

Preşedintele Klaus Iohannis transmite un mesaj complex prin participarea domniei sale la Sfânta Liturghie Ortodoxă, o participare care respectă într-o anumită măsură Canoanele Bisericii Ortodoxe - canoane care îngăduie persoanelor care nu sunt botezate în credinţa creştină ortodoxă, dar care sunt chemate să primească Sfântul Botez Creştin Ortodox, să participe doar la Liturghia Catehumenilor. 

Un prim rând al acestui mesaj ar fi acela care exprimă dorinţa de reconciliere a Preşedintelui Klaus Iohannis cu Biserica Ortodoxă Română. O reconciliere necesară în contextul în care pe de o parte, a existat o anumită susţinere, mai mult sau mai puţin direct afirmată, a unei părţi din ierarhia Bisericii noastre pentru candidatura domnului Victor Ponta, iar pe de altă parte, majoritatea clerului ortodox priveşte la domnul Klaus Iohannis mai puţin din perspectiva calităţii lui de politician şi mai mult din perspectiva apartenenţei acestuia la cultul protestant luteran - cult religios considerat de Canoanele şi Dogmele Bisericii noastre ca fiind expresia unei erezii. 

Să ne oprim din analiză şi să facem o necesară menţiune pentru activiştii lui Political Correctness, în dorinţa de a păstra echilibrul dialogului. Atunci când fac referire le chestiunile religioase sau cu implicaţii asupra religiei, credinţa mea şi onoarea, precum şi calitatea mea de preot ortodox, mă obligă să-mi mărturisesc opiniile din perspectiva învăţăturii de credinţă a Bisericii Ortodoxe. Este dreptul meu şi îl exercit ca atare. Totuşi, faptul că nu pot accepta unele dintre afirmaţiile dogmatice făcute de alte culte şi religii - afirmaţii pe care le consider erezii sau rătăciri, în temeiul Învăţăturii de credinţă a Bisericii Ortodoxe - nu înseamnă, în niciun caz, că nu port respect persoanelor care au o altă viziune asupra credinţei, atâta vreme cât viziunea lor afirmă şi promovează demnitatea şi libertatea umană, contribuind astfel la progresul umanităţii. 

Cât despre Political Correctness, activiştii acestui concept vor rămâne surprinşi când vor citi ce afirmă un filosof contemporan, Philip Atkinson, despre Political Correctness: "Folosind scuza de a nu vrea să ofenseze pe nimeni, “Corectitudinea politică” le impune oamenilor să se poarte precum un nebun care vrea să le facă pe plac tuturor. Adică toţi trebuie să se comporte precum acel nebun! Toţi trebuie să accepte noţiunile “Corectitudinii politice” ca pe un adevăr. În caz contrar, vai de ei! Este aceeaşi mentalitate care a inspirat Inchiziţia şi l-a obligat pe Galileo Galilei să retracteze. Aceeaşi mentalitate care i-a inspirat pe nazişti şi a dus la holocaust. Odată ce libera exprimare este băgată în cămaşa de forţă a adevărului oficial, se ajunge la nebunia care domneşte în toate statele totalitare. Viaţa, atât cea privată cât şi cea publică, devine o şaradă golită de sens, în care prosperă iluzia şi domneşte teroarea." (sursa: Wikipedia)

Acestea fiind spuse şi lămurite despre atitudinea mea canonică şi despre cum înţeleg eu să relaţionez cu conceptul "Political Correctness", să analizăm mai departe gestul religios făcut de Preşedintele Republicii, domnul Klaus Iohannis.

Un al doilea rând al mesajului transmis de Preşedinte este acela că gestul său religios nu este exclusiv dedicat Bisericii Ortodoxe Române şi nu reprezintă vreun compromis făcut de Preşedintele Klaus Iohannis în favoarea acesteia, cum s-ar grăbi unii să creadă. Însuşi domnul Preşedinte şi-a anunţat public intenţia de a participa la serviciile religioase ale tuturor cultelor recunoscute de Statul Român (apropos, eu sunt curios cum vor primi dorinţa aceasta fraţii noştri mai îndepărtaţi, adepţii Cultului Musulman, unde există reguli cu mult mai severe cu privire la accesul persoanelor de altă religie la oficierea rugăciunilor în moschee!).

Preşedintele Klaus Iohannis manifestă, prin urmare, un fel de ecumenism european, secular şi deopotrivă o neutralitate de o cordialitate rece, oficială faţă de toate cultele recunoscute de Statul Român, rămânând însă loial, în gesturile sale religioase publice, Credinţei Luterane, evitând cu grijă şi delicateţe să jignească cumva sentimentele religioase ale concetăţenilor săi de altă credinţă. Altfel spus, un comportament germanic corect şi de bun simţ. Preşedintele a ales să facă primul pas în dezvoltarea acestei relaţii instituţionale cu cultele religioase, prin participarea la Sfânta Liturghie oficiată într-o catedrală ortodoxă, datorită recunoaşterii poziţiei Bisericii Ortodoxe Române ca fiind cel mai mare şi mai important cult religios al ţării. Nu cred că există vreun alt motiv mai important în raţiunea care l-a determinat pe Preşedinte să facă acest gest.

Un al treilea rând din mesajul implicit transmis de Preşedintele Republicii ne spune că este puţin probabilă păstrarea pentru multă vreme a poziţiei Bisericii Ortodoxe Române de biserică favorizată de Preşedinţie şi în general, de către clasa politică românească. Dacă Preşedintele Klaus Iohannis şi-ar fi dorit o apropiere mai intimă, mai caldă şi mult mai prietenoasă faţă de Biserica Ortodoxă Română, atunci ar fi participat de la bun început la una dintre Sfintele Liturghii oficiate de la Cărciun şi până acum de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii noastre. Preşedintele Republicii a ales însă să fie loial comunităţii pe care a condus-o ca primar şi să participe, alături de creştinii ortodocşi sibieni, la Liturghia Catehumenilor, prima parte a Sfintei Liturghii Ortodoxe, în Catedrala Ortodoxă din Sibiu. Un fapt care trebuie să-i ajute pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române să înţeleagă corect care va fi conţinutul relaţiei Bisericii noastre cu noul Preşedinte al Republicii şi să le inspire o atitudine ceva mai rezervată în a face gesturi de felul celui de a-l invita pe luteranul Klaus Iohannis pentru "a fi cinstit de Biserica Ortodoxă", chiar dacă acesta va confirma, în timp, că rămâne loial binelui public.

Un al patrulea rând din mesaj ar fi acela care arată că Preşedintele Republicii a dorit să demonstreze cetăţenilor români, electoratului că înţelege să respecte instituţiile tradiţionale ale Naţiunii Române - Biserica Ortodoxă şi Casa Regală a României - care au modelat Istoria României şi care încă reprezintă repere importante pentru progresul societăţii româneşti. Participarea la Sfânta Liturghie Ortodoxă urmează gestului de onoare făcut de Preşedinte de a se înfăţişa Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, în noiembrie 2014, la Palatul Elisabeta, cu ocazia zilei Majestăţii Sale.

Vorbim despre un act politic lucid, calculat, prin care Preşedintele Klaus Iohannis reuşeşte - fără a face ceva concret în favoarea celor două instituţii - să-şi atragă simpatia unei părţi a creştinilor ortodocşi şi a loialiştilor monarhişti. Puţin probabil că forţele politice care se află în umbra Preşedintelui vor accepta ca acesta să iniţieze, de exemplu, un referendum de modificare a Constituţiei în sensul ca aceasta să permită organizarea unui alt referendum prin care cetăţenii români să decidă în mod liber şi democratic care trebuie să fie forma de organizare a statului român - Republica moştenită de la comunişti sau Monarhia Constituţională. De fapt, domnul Preşedinte Klaus Iohannis şi-a exprimat opinia pe această temă, în campania electorală, afirmând că un referendum pe tema Monarhiei Constituţionale nu trebuie făcut prea curând pentru că ar exista riscul ca "regalitatea să fie expediată în Istorie"... Nu comentez afirmaţia, spun doar că am o opinie absolut diferită.

Preşedintele Republicii şi-a făcut datoria de onoare de a exprima respectul public faţă de Biserica Ortodoxă Română şi faţă de Casa Regală a României.... şi deocamdată, doar atât! Dacă acest omagiu public va fi urmat şi de acţiuni politice concrete, cu efecte pozitive în relaţia statului român cu aceste două instituţii istorice şi tradiţionale ale Naţiunii Române, rămâne de văzut. Eu sunt uşor sceptic. Nu-l văd pe domnul Preşedinte Klaus Iohannis luptând pentru restauraţia Monarhiei Constituţionale, oricât de mare ar fi respectul domniei sale pentru Regalitate şi pentru Majestatea Sa Regele Mihai I al României, după cum nu-l văd promovând alt model de relaţionare a statului cu cultele religioase, decât pe acela al democraţiilor liberale şi secularizate occidentale care se întemeiază pe principiul separaţiei totale a Statului de Biserică, pentru obţinerea unei societăţi laicizate până la secularizare.

Eu privesc la domnul Preşedinte Klaus Iohannis cu speranţa că va fi loial promisiunilor făcute în campania electorală. Primele sale acţiuni politice concrete - mă refer la numirea consilierilor prezidenţiali, printre care o figură foarte tristă şi nepotrivită este persoana fostului membru de elită al Uniunii Tineretului Comunist, controversatul (unii ar spune oportunistul) politician Mihai Răzvan Ungureanu - aruncă o umbră neliniştitoare asupra speranţei celor care l-au votat pe domnul Klaus Iohannis ca pe un simbol al corectitudinii germanice, dar cred că bunăvoinţa creştinească ne cere să avem încă răbdare. Nădăjduiesc că Preşedintele Republicii va împlini promisiunea "lucrului bine făcut" şi va conduce statul român respectând atât tradiţiile spirituale româneşti, cât şi valorile Uniunii Europene, în măsura în care acestea din urmă nu intră în conflict cu sufletul românesc.

Despre apartenenţa religioasă a cetăţeanului Klaus Iohannis nu am dreptul să discut atâta vreme cât această apartenenţă nu va influenţa negativ (pozitiv nădăjduiesc că deja influenţează!) acţiunile sale ca Preşedinte al Republicii România. Un creştin sincer şi consecvent în respectarea Poruncilor lui Hristos, chiar dacă este un creştin protestant, este binevenit şi poate ajuta mult la schimbarea năravurilor fanariote ale clasei politice româneşti post-decembriste. Rămâne de văzut dacă domnul Preşedinte este un astfel de creştin.

Preşedintele Klaus Iohannis este o personalitate aparte, un om tăcut, calculat, de o politeţe rece, elegant în exprimare şi dificil de estimat, cu mult diferit faţă de urât de vicleanul Ion Iliescu, adeptul ipocriziei de tip PCR, dar şi de conflictualul ”nenic” Traian Băsescu, mult prea dependent de mecanismele a la Securitate ale utilizării dosarului de cadre în lupta cu adversarii politici.

Preşedintele Klaus Iohannis este un om politic diferit de predecesorii săi şi am convingerea că ne rezervă multe surprize, unele plăcute, altele mai puţin plăcute (iarăşi, nădăjduiesc că cele dintâi vor fi cele mai multe!). Călătoria cu neamţul nostru "al lucrului bine făcut" este abia la început. Avem speranţa că Preşedintele Klaus Iohannis va fi loial binelui public, chiar şi atunci când împlinirea acestui bine public îi va cere să intre în conflict cu partidele politice din România, inclusiv cu cele care l-au sprijinit - care partide politice, trebuie să spunem, exprimă, de cele mai multe ori, interesele mafiote ale unor grupări oculte şi de prea puţine ori slujesc cu adevărat binele public.

Monarhist fiind, eu nu am aştepări prea mari de la Republica România - chiar şi atunci când este condusă de un germanic - pentru că o consider o structură de organizare statală impusă cu forţa tancurilor sovietice şi prin şantaj, prin alungarea Majestăţii Sale Regele Mihai I de pe Tronul Ţării de către bolşevicii sprijiniţi de Armata Roşie a lui Stalin, însă nădăjduiesc că Dumnezeu va ocroti Naţiunea Română.