Preşedintele Iohannis a urcat pe munte, la Bâlea Lac: Drumeţiile montane rămân o pasiune
0Preşedintele Klaus Iohannis a postat, pe pagina sa de Facebook, o poză în care apare, la Bâlea Lac, cu un rucsac în spate, arătând că drumeţiile montane rămân o pasiune pentru el.
”Drumeţiile montane rămân o pasiune pentru mine aşa că am urcat din nou pe munte. Vă spun cu toată sinceritatea: avem probabil cele mai spectaculoase peisaje din Europa. Merită să le descoperiţi! #BâleaLac”, a scris Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.
Alături de acest comentariu, Klaus Iohannis a postat şi o fotografie, în care apare îmbrăcat sport, cu rucsacul în spate şi încălţat cu bocanci.
Şeful statului nu este în concediu, aceasta fiind doar o ieşire de week-end. Luni, preşedintele are program la Cotroceni, anunţat de Administraţia prezidenţială. Şeful statului va primi, luni, începând cu ora 17.00, delegaţia Congresului Statelor Unite ale Americii.